Bulevardele din Capitală pe care se va circula mai încet. Brigada Rutieră a instituit o nouă limită de viteză
Brigada Rutieră a Capitalei a anunțat, miercuri, că pe unele artere din Capitală limita de viteză va fi redusă cu 10 km/h.
Astfel, începând de joi, 14 iulie, pe Bd. Camil Ressu și Bd. Theodor Pallady, respectiv sectorul de drum cuprins între Șos. Mihai Bravu și Str. Balta Albina (ambele sensuri de circulație), limita maximă de viteză admisă se va modifica de la 60 km/h la 50 km/h.
În acest context, polițiștii rutieri le recomandă șoferilor să circule cu prudență, să adapteze viteza la condițiile de drum, să păstreze o distanță suficientă pentru a putea frâna în condiții de siguranță și să respecte semnalele și indicațiile colegilor din trafic.