Linia CF Rupea – Racoș, ÎNCHISĂ temporar din cauza unui incident feroviar. Se fac verificări, după ce boghiul unui vagon al trenului a deraiat
UPDATE. Călătorii din trenul IC 532 (Cluj-Napoca – București Nord), oprit la Rupea, la ora 13:10, vor fi preluați cu două autocare până în gara Brașov, de unde își vor continua călătoria spre Capitală cu alte trenuri care circulă în relația Brașov – București Nord.
Trenul internaţional IRN 347 Curtici – Bucureşti Nord, staţionează, sâmbătă după amiază, de peste o oră, între staţiile Rupea şi Racoş, după ce un boghiu, al celui de-al treilea vagon al trenului a deraiat, pe un tronson de cale ferată unde se circulă cu 30 de kilometri pe oră din cauza temperaturilor extrem de ridicate. Incidentul feroviar va fi investigat de o echipă a AGIFER, care va stabili cauzele prodecerii deraierii.
În urma incidentului, un al doilea tren de călători este nevoit să staţioneze, în condiţiile în care în zona respectivă este deschis circulaţiei doar un fir de cale ferată.
Cei aproximativ 200 de călători din trenul IRN 347 (Curtici – Bucureşti Nord) vor fi preluaţi cu 4 autocare, puse la dispoziţie de operatorul naţional, până în staţia Braşov, de unde vor pleca spre Bucureşti cu alte garnituri care circulă pe relaţia Braşov – Bucureşti Nord.
„Trenul internaţional IRN 347 (Curtici – Bucureşti Nord) este oprit din circulaţie începând cu ora 12:10 din cauza deraierii, de un boghiu, a celui de-al treilea vagon din compunerea garniturii. Evenimentul feroviar s-a produs pe firul I, între staţiile Rupea şi Racoş, la km 237+400, interval feroviar pe care se circula cu restricţie de viteză de 30 km/h.
Precizăm faptul că firul II Rupea – Racoş este închis permanent pentru lucrări de reabilitare, traficul feroviar pe intervalul respectiv fiind trasat doar pe firul I. La momentul actual un alt tren de călători este oprit temporar, este vorba despre trenul IRN 532 care a ajuns la ora 13.10 în Rupea şi va staţiona până la redeschiderea firului I, Rupea – Racoş” se arată într-un comunicat dat publicităţii de Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA.
Ministrul Transporturilor: „În CFR s-au făcut doar cârpeli”
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a explicat de ce încă avem în România locomotive atât de vechi, care iau foc, care lasă oamenii în câmp și se sufocă de caniculă și CFR-ul nu e în stare să ofere condiții civilizate de călătorie.
„De 25 de ani, nu s-a cumpărat niciun tren nou în România. Sunt 160 de de trenuri în licitație, în acest moment, și încep să vină. Toate aceste trenuri, garnituri de tren nou, sunt finanțate prin programe europene, să fiu foarte bine înțeles, nu sunt de la bugetul de stat. (…) Dar durează atât de mult, pentru că nu sunt mulți producători de material rulant, sunt câțiva în lume sau în Europa, unde sunt și mai puțini, iar lanțurile de aprovizionare pentru acești mari producători au fost afectate, odată cu războiul din Ucraina.
Cel mai mare (producător-n.r.) trebuia să înceapă să livreze deja garnituri, din aceste 160. În acest moment, curg niște penalități pentru că au întârziat. Au venit, sunt în teste, dar trebuiau să circule deja parte din aceste 160. Explicația pe care o dă această mare companie multinațională este cea pe care v-am spus-o , dar asta nu înseamnă că nu curg acele penalități, dar nu mă încălzește cu nimic. (…)
Doar că în momentul în care nu investești de 25 de ani în CFR – și nu s-a investit – decât cârpeli s-au făcut, situația este asta dată și atunci trebuie să începi cu partea de infrastructură, că degeaba ai trenuri noi dacă infrastructura nu-ți permite să circuli cu viteze de 160-180 km”, a precizat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, la Antena 3.