Linia de autobuz 478 revine pe Drumul Osiei/ Se înființează o nouă linie de TRANSPORT public / Aceasta va uni Lujerului de CHIAJNA-STELELOR

Publicat: 31 05. 2024, 16:55
Actualizat: 31 05. 2024, 17:36

Începând de luni, 3 iunie, linia de autobuz 478 revine pe Drumul Osiei, din cartierul Militari Residence, pe ambele sensuri, anunță Primăria Municipiului București. În același timp, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) a dispus înființarea unei noi linii – 483. 

Lucrările desfășurate pe Drumul Osiei au fost finalizate, iar Linia 478 revine pe vechiul traseu, în ambele sensuri, anunță Primăria Municipiului București, începând cu data de luni. În aceeași, va intra pe traseu un nou autobuz care va face legătura dintre terminalul Chiajna-Stelelor și stația Lujerului.

Astfel, linia 478 va funcționa între stația „Stelelor 64″ (situată pe Strada Stelelor) și capătul „Bd. Preciziei” (de pe Strada Valea Cascadelor), pe traseul: stația „Stelelor 64″, Str. Stelelor, Drumul Ciorogârla, Drumul Osiei, Bd. Iuliu Maniu, Str. Valea Cascadelor, Str. Preciziei, cu întoarcere în Autobaza Militari, apoi pe Str. Preciziei, Str. Valea Cascadelor, stația „Bd. Preciziei”, cu întoarcere pe Bd. Iuliu Maniu, Drumul Osiei, Str. Rezervelor, Str. Apeductului, Str. Stelelor, stația „Stelelor 64″.

Linia 483 va face legătura între terminalul „Chiajna-Stelelor” și stația „Lujerului” pe traseul: terminal „Chiajna-Stelelor”, Str. Stelelor, Drumul Ciorogârla, Str. Rezervelor, Str. Apeductului, Str. Crinului, DJ601A – Str. 1 Decembrie 1918, DJ601A – Str. Alexandru Ioan Cuza, Bd. 1 Decembrie 1918, Bd. Uverturii, Șos. Virtuții, Bd. Iuliu Maniu, stația „Lujerului”, cu întoarcere pe Bd. Iuliu Maniu, Str. Dezrobirii, Bd. Uverturii, Bd. 1 Decembrie 1918, DJ601A – Str. Alexandru Ioan Cuza, DJ601A – Str. Str. 1 Decembrie 1918, Str. Rezervelor, Str. Apeductului, Str. Stelelor, terminal „Chiajna-Stelelor”, anunță PMB.

Citește și:

Trenul spre Giurgiu REIA ruta directă spre Grădiștea, după 19 ani de așteptare

Gabriela FIREA știe cum poate scăpa de aglomerație Bucureștiul. „Noile linii de metrou sunt soluția pentru fluidizarea traficului”