Prima pagină » Actualitate » Lista numelor vehiculate pentru cea mai RÂVNITĂ FUNCȚIE din Primăria Capitalei. Cine ar putea fi noua „mână dreaptă” a lui Nicușor Dan

Lista numelor vehiculate pentru cea mai RÂVNITĂ FUNCȚIE din Primăria Capitalei. Cine ar putea fi noua „mână dreaptă” a lui Nicușor Dan

De câteva zile, de când Diana Pungă și-a dat demisia din funcția de city-manager al Bucureștiului, pe „holurile” Primăriei Capitalei se vehiculeză noi nume care ar putea ocupa postul vacant. Funcția de Administrator Public (AP) este una extrem de importantă, de multe ori cântărind mai mult decât cea de viceprimar. Gândul a aflat care sunt propunerile partidelor politice pentru acest post, sau care sunt consilierii care practic se auto-propun pentru funcția de AP. Pe de altă parte, Nicușor Dan își dorește un om din privat, apolitic, însă, căile politice sunt foarte încurcate.

A început „bătălia” pentru funcția de city-manager al Capitalei. Partidele care fac cele mai mari presiuni pe lângă Nicușor Dan sunt USR și PNL – formațiuni care fie îl susțin pe edil, fie au colaborat cu el în trecut.

Surse politice au precizat, în exclusivitate pentru Gândul, că USR, aripa Vlad Voiculescu, îl impinge tare pe Lucian Judele pentru această funcție. Judele este în prezent viceprimar al Sectorului 3.

Tot din partea USR, Cosmin Smighelschi, în prezent consilier general, s-ar cere pe postul de AP.

Un alt nume vehiculat este cel al lui Răzvan Munteanu, în prezent șef la Administrația pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, care, potrivit surselor Gândul, ar fi foarte apreciat de către Nicușor Dan.

Nicușor Dan „curtează” un CEO dintr-o companie privată

Sebastian Buși (PNL), în prezent consilier personal al primarului, este și el pe listă. Este împins de partid, dar și personal și-ar dori postul de AP.

Potrivit surselor Gândul, și Cristian Anton, în prezent directorul Companiei Energetica, ar face presiuni să ajungă pe râvnita funcție de administrator public.

Pe de altă parte, Nicușor Dan își dorește să lucreze cu un om din privat, care să nu vină pe filieră politică.

Surse administrative au precizat, în exclusivitate pentru Gândul, că Nicușor Dan „curtează” în prezent un CEO dintr-o companie privată, pentru funcția de AP.

Ar veni un om din privat să lucreze cu Nicușor Dan?

Totuși, spun sursele Gândul, va fi greu pentru Nicușor Dan să aducă un om din privat. La Primăria Capitalei se lucrează extrem de dificil, sunt presiuni politice, interese mari. Este greu să scoți un om din privat și să-l aduci „în groapa cu lei”.

Mai mult, Nicușor Dan nu își permite să nu negocieze politic funcția ocupată până recent de către Diana Pungă. Mai ales că are nevoie de majoritate în Consiliul General pentru următorii patru ani. Așadar, în acest context politic, funcția de city-manager este un as în mâneca primarului.

În ceea ce privește numirea administratorului public, aici există o întreagă controversă. Unii analiști spun că ocuparea funcției se poate face doar prin dispoziția primarului, alții susțin că trebuie organizat concurs.

„În mai toată țara, administratorii sunt numiți de către primar”

„Aici, Codul Administrativ este interpretabil. Cert este că, în mai toată țara, administratorii sunt numiți de către primar”, spun sursele Gândul.

Pe de altă parte, Diana Pungă a fost acuzată de urbanistul Alexandru Pânișoară că a ocupat funcția de city-manager fără concurs.

„Contractul de Administrator Public este unul de Management. În spatele acestui contract trebuie să existe un concurs de ocupare a funcției. Din acest motiv, am formulat în instanță o acțiune de anulare a acestui contract, fiind vorba de o numire nelegală”, susține Alexandru Pânișoară.

Primul city-manager al Bucureștiului a fost Sorin Chiriță, numit în mandatul Gabrielei Firea.

În mod firesc, administratorul public trebuie se dețină „cheile” unui oraș și să fie responsabil pe tot ceea ce înseamnă management administrativ. Fie că vorbim de trafic, de dezvoltare urbană, transport, infrastructură pe termie, infrastructură critică etc.

Diana Pungă, „cea mai fidelă fată”

În ceea ce o privește pe Diana Pungă, aceasta a avut în atribuții ASPA București. Pungă i-a fost însă foarte fidelă lui Nicușor Dan.

„Lucrez cu Diana Pungă din 2015 și de atunci au fost: mai multe campanii, înființare USB, înființare USR și mai ales intrarea într-o administrație locală ruptă de multe realități. Este o persoană extrem de structurată, care muncește 12 ore pe zi și în weekend, și care rezolvă orice fel de problemă. De ce pleacă? Pentru că viața în administrația publică este frustrantă și consumatoare de energii. Îți pun bețe în roate Prefectul, ANFP, Inspectoratul, directori pe care nu-i poți da afară etc. Și în loc să construiești, te lupți cu toți cretinii pe care în viața privată, normală, îi ignori fără mari eforturi”, spunea recent Nicușor Dan despre Diana Pungă.


CITEȘTE ȘI:

Adevărul despre mandatul Dianei Pungă, „mâna dreaptă” a lui Nicușor Dan: „Primarul general trebuie să-și găsească oameni mai competenți”

„Cea mai fidelă fată” din Primăria Capitalei și-a dat demisia. Diana Pungă, „MÂNA DREAPTĂ” a lui Nicușor Dan, se retrage din funcția de City-Manager

Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații precum Ziarul Libertatea (6 ani), Averea, Evenimentul ... vezi toate articolele