Lista țărilor din zona galbenă. Test PCR obligatoriu pentru cei care intră în România

Lista țărilor din zona galbenă. Test PCR obligatoriu pentru cei care intră în România
România a actualizat lista cu statele din „zona galbenă”, pentru care cere carantină de 14 zile. Când intră în vigoare măsura
Publicat: 15/03/2021, 06:54

CNSU a adoptat o nouă Hotărâre prin care a fost actualizată lista galbenă a statelor și zonelor de risc epidemiologic ridicat, prin care se instituie măsura carantinei asupra celor care sosesc, de acolo, în România.

Prin decizia CNSU din 14 martie 2021 a fost actualizată lista țărilor, zonelor și teritoriilor de risc epidemiologic prin care se instituie măsura carantinei pentru persoanele care ajung în România din acestea.

Testul PCR este obligatoriu

Testul PCR negativ rămâne obligatoriu de prezentat la îmbarcarea în avion sau autocar, pentru cei care vin din statele incluse pe lista galbenă, iar carantina se reduce la 10 zile.

Testul PCR nu este obligatoriu însă pentru cei care au efectuat vaccinul, inclusiv rapelul, copiii sub trei ani sau persoanele care au avut COVID.

Lista țărilor din zona galbenă cu risc epidemiologic ridicat – 14 MARTIE 2021 poate fi descărcată aici

BILANȚ Covid, 14 martie. România a raportat 4.383 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2. Peste 1.200 de persoane sunt internate la ATI

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a transmis cel mai recent bilanț al cazurilor de coronavirus în România. Astfel, în ultimele 24 de ore GCS a raportat 4.383 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 din 6.328.098 de teste RT-PCR și 434.247 de teste rapide antigenice, o scădere față de raportarea de ieri.  Au fost înregistrate 44 de decese (28 bărbați și 16 femei).  1.232 de persoane sunt internate la ATI.

Până duminică, 14 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 859.709 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

783.642 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.383 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. (…)

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.829. Dintre acestea, 1.232 sunt internate la ATI.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Grecii sunt furioși peste măsură. Luni au primit cea mai proastă veste posibilă pentru ei
Telefonul banal care i-a adus moartea lui Gheorghe Băicuș, militarul care și-a pierdut viața în...
FOTO. Face avere din imaginile cu ea dezbrăcată, iar acum a câștigat un concurs de...
„Dar de la Dumnezeu” Iulia Vântur a făcut anunțul pe internet, după ce s-a zvonit...
FOTO O româncă a câștigat al șaptelea titlu de Miss Fitness Universe. Anca are 37...
La nicio lună de la moartea Ancăi Molnar, Claudiu Molnar este din nou în doliu...
Imagini ȘOCANTE cu Emily Burghelea, după accidentul petrecut în vacanță. A fost desfigurată și are...
Perle la Bac 2024: "Din păcate, eu am învăţat doar poezia Luceafărul"
Filmul tragediei de la Suceava! Mama Ancuței a prevestit tragedia: Nu veniți!
Edward Iordănescu se desparte de echipa națională a României după un parcurs istoric la EURO...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Nou indicator RUTIER, introdus în România! Ce faci dacă-l întâlnești?
Ciolacu: Singura constantă e că pe 8 decembrie trebuie să fie alegerile generale
Poveste plină de COMPASIUNE despre cum își îngrijeau oamenii de NEANDERTHAL COPIII BOLNAVI
Legea este în vigoare în toată România. Se pedepsește cu închisoare de la 6 luni...
Zodiile care trec prin cea mai bună perioadă a vieții. Norocul le răsare la fiecare...
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu, despre greutățile prin care a trecut în adolescență! În ce condiții a stat...
Gestul cutremurător făcut de soțul Ancăi Molnar la trei săptămâni de la moartea ei: ”Totul...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
În ce țară a fost introdusă săptămâna de lucru de șase zile?
×