UPDATE: Lista victimelor de la Crevedia care au fost transferate în străinătate pentru tratament / Jumătate dintre răniți sunt intubați

Publicat: 28 08. 2023, 14:03
Actualizat: 28 08. 2023, 14:09

Doi soți și-au pierdut viața în dezastrul de la Crevedia. Bărbatul a făcut infarct imediat după prima explozie, când și-a văzut soția arsă din cap până în picioare, iar femeia a decedat la spital, duminică, din cauza rănilor extrem de grave. 

Alte 56 de victime sunt spitalizate. Dintre răniți, 43 sunt pompieri, polițiști și jandarmi, unii în stare gravă. România a activat Mecanismul european de protecție civilă pentru transferul victimelor.

UPDATE: Starea victimelor rezultate din explozia de la Crevedia

Ministerul Sănătății a transmis un bilanț actualizat al victimelor rezultate în urma exploziilor de la Crevedia, de sâmbătă seara.

Conform sursei citate, luni la prânz, trei pacienți sunt în stare critică intubați și ventilați mecanic. Doi sunt internați în Spitalul Clinic de Urgență București, iar unul este la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar Arseni” București.

Alți 29 de pacienți internați sunt în stare medie sau ușoară, fiind în grija medicilor de la Spitalul Clinic de Urgență București, Spitalul Clinic de Urgență “Bagdasar Arseni” București, Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri București, Spitalul Universitar de Urgență București și Spitalul Universitar de Urgență Elias București.

Conform MS, 12 victime au fost externate și 12 pacienți sunt tratați în afara granițelor țării.

Lista pacienților transferați în străinătate

Dintre răniți, 12 pacienți au fost transferați la spitale din străinătate. Toți au arsuri de diferite grade, iar jumătate dintre ei sunt intubați, conform Știri pe surse.

  • B.C., bărbat, 37 de ani, arsură flacără pe 15% din suprafața corpului, grd. IIA-B, III, IOT/VM (intubație orotraheal), transferat de la Floreasca la spitalul Reine Astrid-Bruxelles;
  • B.C., bărbat, 37 de ani, arsură flacără pe 15% din suprafața corpului, grd. IIA-B, III, IOT/VM (intubație orotraheal), transferat de la Floreasca la spitalul Reine Astrid-Bruxelles;
  • P.I., bărbat, 63 de ani, arsură flacără pe 80% din suprafața corupului, grd. IIB-3, III-IOT/VM transferat de la Bagdasar-Arseni la Milano;
  • C.C., bărbat, 45 de ani, arsura flacara – 35% din suprafața corpului, grd. IIA/B-3, III-IOT/VM, transferat de la Bagdasar-Arseni la Milano;
  • O.V., bărbat 36 de ani, arsură prin flacără pe 40% din suprafața corpului, gr. IIA-IIB, transferat de la Floreasca la Berlin;
  • O.I.F., bărbat, 31 de ani, arsură prin flacără pe 40% din suprafața corpului, gr. IIA-IIB-III, transferat de la Floreasca la Berlin;
  • S.R.F.A., bărbat, 28 de ani, arsură prin flacără pe 10% din suprafața corpului, gr. IIA-IIB-III, transferat de la Floreasca la Graz;
  • B.S., bărbat, 37 de ani, arsură prin flacără, gr. IIA-IIB-III, transferat de la Floreasca la Graz;
  • N.C.A., 39 de ani, arsură prin flacără pe 25% din suprafața corupului, gr. IIA-IIB-III, transferat de la Floreasca la Viena;
  • R.S., bărbat, cetățean străin, 40 de ani, arsură prin flacără pe 30% din suprafața corupului, IOT, suspiciune de CRS, transferat de la Bagdasar-Arseni la Viena;
  • C.C., bărbat, 50 de ani, arsură prin flacără pe 30-40% din suprafața corpului, IOT+VM, transferat de la Bagdasar-Arseni la Lubeck;
  • B.A., bărbat 47 de ani, arsură prin flacără pe 25% din suprafața corpului, gr. IIA-IIB-III, transferat de la Floreasca la Bergen (Norvegia).

CITEȘTE ȘI:

Explozie la stația GPL din Crevedia. Un mort, 46 răniți, 8 în stare gravă, inclusiv pompieri. Patru răniți, transferați în Belgia și Italia

FOTOGRAFIE ȘOCANTĂ. Exploziile de la Crevedia au fost atât de puternice încât au topit căștile pompierilor

Imagini șocante la Crevedia! Oameni cu pielea arsă, conștienți, primesc îngrijiri medicale pe șosea