LIVE UPDATE: MIRACOLUL din Sâmbăta Mare, în direct de la Ierusalim / Lumina Sfântă va ajunge și în România
UPDATE: Mii de creştini palestinieni şi pelerini din diverse colţuri ale lumii au ajuns sâmbătă în Oraşul Vechi din Ierusalim pentru a celebra ceremonia ortodoxă a Pogorârii Sfintei Lumini în contextul unei prezenţe intense a poliţiştilor israelieni, măsură criticată de liderii bisericilor, informează Reuters.
Anul acesta, poliţia israeliană a limitat în mod semnificativ accesul la eveniment, invocând temeri de securitate.
Spre deosebire de anii trecuţi, când circa 10.000 de credincioşi umpleau biserica, doar 1.800 au avut voie să intre anul acesta, iar alţi 1.200 urmând să fie prezenţi în exteriorul bisericii. Puncte de control suplimentare instalate în jurul Oraşului Vechi au restricţionat de asemenea accesul către zona limitrofă bisericii.
UPDATE: Lumina Sfântă s-a aprins şi este împărţită credincioşilor, la Mormântul lui Iisus Hristos din Ierusalim
Lumina Sfântă s-a aprins sâmbătă, la ora 14.54, în Biserica Mormântului Sfânt din Ierusalim. Aceasta va fi trimisă în ţări din întreaga lume, inclusiv în România.
O delegație a Patriarhiei Române se află la Ierusalim pentru a aduce lumina în România.
ȘTIRE INIȚIALĂ
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă, 15 aprilie 2020, spre seară, şi va fi distribuită delegaţilor eparhiilor la Aeroportul Internaţional „Otopeni”.
Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inaugurată de Părintele Patriarh Daniel în anul 2009, continuă și în acest an.
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, 15 aprilie 2023, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, şi va fi oferită, ca întotdeauna, delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române prezenți la Aeroportul Internaţional „Otopeni”.
Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui apoi Lumina Sfântă fiecărei parohii.
Sâmbătă seară, în intervalul orar 19.00 – 20.30, va avea loc pe Colina Bucuriei ceremonia primirii Sfintei Lumini în Catedrala Patriarhală.
Lumina Sfântă, miracol al ortodoxiei
Lumina Sfântă este considerată un miracol al ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paşte la Ierusalim, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, între orele 12:30 şi 14:30, când deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an şi care, în primele minute, nu frige.
Lumina este adusă credincioşilor de Patriarhul Ierusalimului.
Sfântul Mormânt este inspectat încă din Vinerea Mare, imediat după Prohod. Cei care fac această verificare – pentru a nu exista nicio bănuială de înscenare – sunt poliţişti civili, care nu sunt creştini. De obicei, aceştia sunt trei: un arab, un turc şi un reprezentant al Statului Israel. Rolul lor este de a inspecta încăperea Sfântului Mormânt pentru a nu exista vreo sursă de foc.
De asemenea, îi controlează corporal pe cei care vor pătrunde acolo în momentul ceremoniei religioase. Apoi, la momentul potrivit, luminile se sting, uşa se sigilează, iar la intrare rămân doar gardienii.
După desfăşurarea slujbei, Patriarhul Ierusalimului, îmbrăcat doar cu un stihar alb, cu epitrahil şi brâu, se îndreaptă spre Sfântul Mormânt. La intrare, el este controlat de poliţişti în prezenţa martorilor care aparţin tuturor confesiunilor religioase. Patriarhul desigilează intrarea în Mormânt şi pătrunde în prima încăpere, în „Capela Îngerului”, însoţit – conform tradiţiei – numai de un arab de religie islamică.
Mai departe, patriarhul intră singur în încăperea propriu-zisă a Mormântului şi îngenunchează în faţa lespedei. Ulterior, după rugăciune, cei prezenţi în biserică au adesea prilejul să observe o lumină precum un fulger, care vine prin cupola aflată deasupra Capelei Sfântului Mormânt.
Pelerinii compară această lumină cu un glob care se împrăştie în mici bucăţi. Această lumină ajunge până la lespedea Sfântului Mormânt, aprinzând, astfel, vata presărată deasupra. Rolul patriarhului este de a lua în mâini această vată aprinsă, pe care ulterior o aşază în două cupe de aur, cu care se întoarce în „Capela Îngerului”.
Ulterior, patriarhul aprinde două mănunchiuri de câte 33 de lumânări, apoi iese şi împarte lumina credincioşilor.