LIVE TEXT | Război în Israel: Peste 3.000 de răniți, sirenele sună încontinuu. Ripostă agresivă împotriva Hamas

Publicat: 08 10. 2023, 10:40
Actualizat: 08 10. 2023, 11:23

Israelul a fost luat cu asalt sâmbătă dimineață, zeci de rachete fiind trase dinspre Fâşia Gaza spre Israel, punând capăt armistiţiului, după sfârşitul războiului de cinci zile din luna mai.

După o zi de confruntări, bilanțul este unul tragic, peste 3.000 de răniți și aproximativ 500 de morți în Israel.

UPDATE ora 10:45: Artileria israeliană a lovit duminică sudul Libanului ca răspuns la tiruri din zonă, a anunţat armata israeliană într-un comunicat emis cu puţin timp înainte de ora 07:30 (04:30 GMT), informează AFP. Gruparea teroristă Hezbollah afirmă că a vizat trei situri militare israeliene din regiunea contestată a Muntelui Dov.

”Artileria israeliană este în curs de a lovi zona din Liban din care a provenit focul”, se arată în comunicat, fără a da alte detalii despre natura atacului.

Acest anunţ intervine în contextul în care Israelul se confruntă de sâmbătă cu o ofensivă a mişcării islamiste palestiniene Hamas, lansată din Fâşia Gaza pe flancul său sudic. Hamas şi alte mişcări palestiniene angajate în lupta armată împotriva Israelului sunt stabilite în sudul Libanului, potrivit news.ro.

Știrea inițială

Forţele de Apărare ale Israelului au plănuit un răspuns agresiv împotriva Hamas, potrivit unui purtător de cuvânt, citat de CNN.

Lt. col. Jonathan Conricus, purtător de cuvânt al Forţelor de Apărare ale Israelului, a declarat pentru CNN că „multe sute”, posibil chiar o mie de luptători Hamas au fost implicaţi în atacurile surpriză de sâmbătă, conform News.ro.

”Încă luptăm, eliberând ultimele case şi locaţii şi comunităţi şi baze. Să sperăm că în zori vom putea să declarăm că am restaurat, în sfârşit, suveranitatea şi ordinea în Israel. Dar nu am reuşit încă acest lucru. Şi asta va fi prioritatea noastră numărul unu. Apoi vom închide graniţa şi ne vom asigura că nu mai vin alţi terorişti. Apoi vom începe să ne concentrăm pe a lovi Hamas cum nu am mai făcut-o niciodată”, a spus Jonathan Conricus, la ora locală 4.15.

Un nou guvern de criză ar putea fi format în Israel, după atacurile devastatoare care au ucis sute de oameni. Premierul Benjamin Netanyahu, liderul opoziției Yair Lapid și liderul partidului Unitatea Națională Benny Gantz au discutat sâmbătă despre formarea unui guvern de urgență după atacul devastator al Hamas împotriva Israelului de sâmbătă.

Un nou guvern ar putea fi format în Israel

Un nou guvern de criză ar putea fi format în Israel, după atacurile devastatoare care au ucis sute de oameni. Premierul Benjamin Netanyahu, liderul opoziției Yair Lapid și liderul partidului Unitatea Națională Benny Gantz au discutat sâmbătă despre formarea unui guvern de urgență după atacul devastator al Hamas împotriva Israelului de sâmbătă.

Netanyahu a confirmat că problema a fost ridicată în timpul unei întâlniri cu Gantz și președintele partidului Yesh Atid, Lapid, mai devreme sâmbătă.

Partidul său Likud a spus că un astfel de guvern va avea același format ca guvernul Levi Eshkol la care liderul opoziției de atunci, Menachem Begin, s-a alăturat înainte de Războiul de șase zile din 1967.

Liderul partidului Unitatea Națională i-a spus lui Netanyahu că, indiferent de orice decizie privind un guvern de urgență, actualul guvern va primi sprijinul său complet „pentru orice acțiune de securitate responsabilă și hotărâtă”, scrie The Times of Israel.

Foto: Profimedia