Prima pagină » Actualitate » LIVE TEXT | Război în Ucraina, ziua 74: Toate femeile, copiii și persoanele în vârstă au fost evacuate din combinatul Azovstal / Casa Albă anunță noi sancțiuni împotriva Moscovei, fiind vizate televiziunile ruse și serviciile de afaceri

LIVE TEXT | Război în Ucraina, ziua 74: Toate femeile, copiii și persoanele în vârstă au fost evacuate din combinatul Azovstal / Casa Albă anunță noi sancțiuni împotriva Moscovei, fiind vizate televiziunile ruse și serviciile de afaceri

LIVE TEXT | Război în Ucraina, ziua 74: Toate femeile, copiii și persoanele în vârstă au fost evacuate din combinatul Azovstal / Casa Albă anunță noi sancțiuni împotriva Moscovei, fiind vizate televiziunile ruse și serviciile de afaceri

Guvernul ucrainean a declarat că „toate femeile, copiii și persoanele în vârstă” au fost evacuate din combinatul siderurgic Azovstal din Mariupol. Președintele Volodimir Zelenski a declarat că peste 300 de civili au fost salvați. Ucraina a acuzat Rusia că a aruncat o bombă asupra unei școli din regiunea Lugansk, unde se adăposteau 90 de persoane. Operațiunile de salvare sunt în desfășurare. Președintele american Joe Biden se va întâlni virtual cu președintele ucrainean și cu omologii săi din G7 în timpul unei întâlniri a forumului, programată duminică în mod deliberat înainte de Ziua Victoriei Rusiei. Primarul Kievului îndeamnă cetățenii „să fie conștienți” și să rămână în case de  duminică până luni, în perioada din jurul Zilei Victoriei anuale a Rusiei, deoarece oficialii occidentali avertizează că Vladimir Putin ar putea declara oficial război pe 9 mai, ceea ce îi va permite să își intensifice atacurile.


Citește și Românii pot fi „Alături de Ucraina” în campania pentru refugiați organizată de Asociația Medici pentru România în parteneriat cu grupul de presă Gândul


UPDATE ora 00:00 – Bono, concert-surpriză la metroul din Kiev. Artistul a răspuns invitației președintelui Volodimir Zelenski (FOTO, VIDEO)

Legendarul artist Bono, solistul trupei U2, și chitaristul David Howell Evans (cunoscut ca The Edge) au improvizat duminică un concert în stația de metrou Hreșciatik din Kiev, potrivit imaginilor apărute pe rețelele sociale.

Apariția surpriză a avut loc în timp ce în capitala ucraineană răsunau sirenele de raid aerian, notează RollingStone.

Ei au cântat piese clasice din repertoriul cunoscutei formații irlandeze, precum „Sunday Bloody Sunday”, „Desire” și „With or Without You”, alături de o celebră formație rock ucraineană, Antytila, ai cărei membri au renunțat la scenă și au îmbrăcat haina militară alăturându-se armatei ucrainene.

Cei de la Antytila au făcut recent echipă și cu Ed Sheeran, lansând o nouă melodie, parţial filmată şi înregistrată pe front, încasările obţinute în urma acestei melodii fiind donate ucrainenilor.

UPDATE ora 23:30 – Cancelarul german Olaf Scholz: Putin nu va câștiga acest război

Cancelarul german Olaf Scholz spune, la celebrarea sfârșitului celui de-Al Doilea Război Mondial, că Putin nu va câștiga războiul din Ucraina.

Într-un discurs televizat adresat națiunii duminică, cu ocazia aniversării sfârșitului celui de-Al Doilea Război Mondial, cancelarul german Olaf Scholz a asigurat Ucraina de solidaritate în lupta sa împotriva invaziei rusești.

„Putin nu va câștiga acest război. Ucraina va rămâne perseverentă”, a declarat Scholz, potrivit Reuters.

UPDATE ora 23:25 – Dmitri Rogozin, șeful Agenției Spațiale ruse Roscomos, amenință țările NATO cu lovituri nucleare: „Vor fi distruse în jumătate de oră!”

Șeful Agenției Spațiale ruse Roscomos, Dmitri Rogozin (comparat cu Elon Musk în Rusia datorită preocupărilor sale privind spațiul cosmic), a făcut recent unele declarații amenințătoare la adresa Occidentului, mai ales față de țările NATO care susțin Ucraina.

El s-a referit la lovituri nucleare, în contextul în care Rusia a precizat recent că se bazează pe o rachetă nucleară super-performantă, supranumită „Satan 2”.

Rogozin este unul dintre cei mai aprigi susținători ai lui Putin și nu ezită să aducă în discuție varianta unui război nuclear.

UPDATE ora 23:10 – Familia unui marinar rus ucis pe crucișătorul Moskva a cerut compensații financiare. Răspunsul șocant primit de la autorități

Familia unui marinar rus ucis pe crucișătorul Moskva, scufundat în Marea Neagră, a cerut compensații financiare, însă aAutoritățile ruse i-au informat că nu vor primi niciun ban, așa cum promisese chiar președintele Vladimir Putin în cazul victimelor războiului din Ucraina.

Dmitri Shkrebets, tatăl militarului decedat Egor Shkrebets, a apelat la autorități cu scopul de a primi bani drept despăgubire, dar a fost refuzat prin intermediul unei scrisori din partea procurorului general al Flotei Mării Negre.

Astfel, se preciza faptul că scufundarea navei, în data de 14 aprilie, a avut loc accidental în apele internaționale, iar autoritățile consideră că militarii decedați sau dispăruți de pe Moskva nu sunt victime ale operațiunii militare.

UPDATE ora 22:20 – Liderii G7 despre Putin: Acţiunile sale aduc ruşine Rusiei şi sacrificiilor istorice ale poporului rus. Nu trebuie lăsat să câştige acest război

Liderii Grupului celor Şapte (G7) au precizat, într-un comunicat dat publicităţii duminică seară, că acţiunile preşedintelui rus Vladimir Putin „aduc ruşine Rusiei” şi că nu vor precupeţi niciun efort pentru ca Putin şi cei care îl susţin să fie traşi la răspundere.

“Astăzi, 8 mai, noi, liderii Grupului celor Şapte, alături de Ucraina şi de comunitatea globală, comemorăm încheierea celui de-al Doilea Război Mondial în Europa şi eliberarea de fascism şi de stăpânirea terorii naţional-socialiste, care a cauzat distrugeri nemăsurate, orori de nedescris şi suferinţă umană. Plângem milioane de victime şi le omagiem, în special pe toţi cei care au plătit preţul suprem pentru a doborî regimul Naţional Socialist, inclusiv aliaţii occidentali şi Uniunea Sovietică”, se arată în comunicat.

UPDATE ora 22:00 – Militari ruși fac un „recensământ” al aparatelor de uz casnic din locuințele părăsite de ucrainenii din Harkov. „Care este scopul, rămâne de văzut”

Militarii ruși aflați în zona localității Borivka din regiunea Harkov efectuează un „recensământ” al aparatelor de uz casnic din locuințe, potrivit consilierilor locali, citați de Ukrinform.

„Ocupanții au făcut un recensământ al electrocasnicelor în unele apartamente: au înregistrat câte frigidere, televizoare, mașini de spălat, cuptoare cu microunde etc. sunt în case. „Care este scopul unui astfel de «recensământ» rămâne de văzut”, relatează Ukrinform.

Potrivit autorităților, rușii verifică locuințele localnicilor, anexe, mansardele și subsolurile, se instalează în casele rămase goale și scotocesc mai ales după arme de vânătoare, care ulterior sunt confiscate.

UPDATE ora 21:40 – Casa Albă anunță noi sancțiuni împotriva Moscovei. Sunt vizate televiziunile ruse și serviciile de afaceri

Statele Unite vor sancționa – între alte noi măsuri adoptate – trei mai canale de televiziune rusești și vor bloca accesul tuturor companiilor ruse la serviciile de consultanță și contabilitate oferite de companiile americane.

Plasând posturile de televiziune Perviy Kanal, Russia-1 și NTV pe lista neagră, administrația de la Washington interzice oricărei companii americane să le finanțeze prin publicitate sau să le vândă echipamente, conform unui comunicat difuzat duminică de Casa Albă.

UPDATE ora 16: 25 – Putin, între acuzații dure și propriul „delir” istoric. Președintele Germaniei: „A spulberat visul unei epoci a păcii în Europa. În locul său, s-a impus coşmarul”

Preşedintele german Frank Walter Steinmeier l-a acuzat duminică pe liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, că a spulberat „visul unei epoci a păcii în Europa” pentru a sădi „coşmarul unui război brutal şi ilegitim” de pe o poziţie de „putere atomică”, relatează EFE.

„Astăzi, în această zi de 8 mai, visul unei case comune europene şi în pace s-a spulberat; în locul său, s-a impus coşmarul”, a apreciat Steinmeier, la un eveniment al Confederaţiei Sindicatelor Germane (DGB) cu prilejul aniversării a 77-a de ani de la Capitularea Germaniei naziste.

„Războiul de agresiune declanşat de Putin „distruge ordinea paşnică europeană obţinută şi menţinută de la sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial”, a adăugat Steinmeier.

UPDATE ora 15:50 – Ipocrizie marca Vladimir Putin. „Vă felicit din toată inima”. Mesajul transmis de liderul de la Kremlin ucrainenilor, de „Ziua Victoriei”

Vladimir Putin le transmite salutări ucrainenilor, cu ocazia „Zilei Victoriei”, îndemnându-i să se opună renașterii fascismului. Președintele rus le-a urat veteranilor de război sănătate și veselie, dar și „pace și prosperitate tuturor cetățenilor ucraineni”.

UPDATE ora 14:10 – Volodimir Zelenski, de „Ziua Victoriei”: Vom depăşi iarna care a început pe 24 februarie. Soarele ucrainean o va topi. Nu vor mai fi vise alb-negru, ci unul singur, galben-albastru

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis un mesaj de „Ziua Victoriei”, când se celebrează 77 de ani de la capitularea Germaniei naziste, și a spus că „vom depăşi iarna care a început pe 24 februarie. Soarele ucrainean o va topi. Nu vor mai fi vise alb-negru, ci unul singur, galben-albastru”.

UPDATE ora 13:04 – Zelenski cere negocieri pentru luptătorii blocați în oțelăria Azovstal. Apel impresionant: „Pare că am nimerit într-un reality show din Iad. Durere, suferință, moarte. Este totul real”

Volodimir Zelenski intervine în cazul luptătorilor blocați în oțelăria Azovstal. Acesta a lansat pentru tabăra rusă un apel la negociere cu privire la rezolvarea acestei situații. La rândul său, Serhii Volinski, comandantul Brigăzii 36 de Puşcaşi Marini ai Forţelor armate ucrainene, unul dintre cei circa o mie de militari ucraineni refugiaţi în interiorul oţelăriei Azovstal, din Mariupol, a lansat  și el un nou apel la ajutor, la câteva ore după evacuarea ultimilor civili din combinat, informează dpa.

UPDATE ora 12:35 – „Mirosea a moarte. Un miros macabru de carne carbonizată, sulf și substanțe chimice” Mărturii emoționante ale unui celebru lunetist canadian după două luni în războiul din Ucraina. Ce l-a dezamăgit cel mai tare: „Am fi putut provoca măcel”

În 27 februarie, în urma războiului declanșat de Vladimir Putin, a răspuns  apelului făcut de președintele ucrainean Volodimir Zelenski. După două luni de război în Ucraina, Oliver Lavigne-Ortiz, celebrul lunetist canadian, s-a întors  acasă, în Quebec. Deși a ales să fie alături de familia lui, recunoaște însă că mai are în suflet acea flacără de a se întoarce pe front.

UPDATE ora 12:20 – Miză enormă pentru stânca cu poziție strategică din Marea Neagră. Ucrainenii au bombardat Insula Șerpilor, într-o operațiune de mare risc. Imagini noi făcute public

Războiul din Ucraina a ajuns în cea de-a 74-a zi. Bombardamentele continuă, iar noile imagini făcute publice arată lovituri ale armatei ucrainene, de data aceasta cu avioane de luptă Suhoi 27 – nu cu drone Bayraktar, ca până acum – contra pozițiilor rusești de pe Insula Șerpilor.

UPDATE ora 12:00 – Cel puțin doi oameni au murit și alți 60 ar fi sub dărâmături, după ce trupele ruse au bombardat o școală în care de adăposteau 100 de persoane.

Cel puțin doi oameni au murit și alți 60 ar fi sub dărâmături, după ce trupele ruse au bombardat o școală în care de adăposteau 100 de persoane.

UPDATE ora 11:40 – Urmează „o şi mai mare brutalitate” şi „distrugeri masive” comise de Rusia în Ucraina. Avertismentul de ultimă oră transmis de NATO

Secretarul general al NATO, a avertizat că trebuie să ne pregătim pentru „şi mai multe distrugeri masive” comise de Rusia în războiul din Ucraina şi a pledat pentru „intensificarea” livrărilor de arme către Kiev.

Jens Stoltenberg / Sursă Foto: Profimedia Images

UPDATE ora 11:30 – Zid permanent de peste 5 metri, construit de Polonia, la granița cu Belarus, pe o distanță de 60 de kilometri

Polonia a fortificat până în prezent circa 60 de kilometri din frontiera sa cu Belarusul printr-o barieră permanentă, a anunţat poliţia de frontieră poloneză.

UPDATE ora 11:00 – Un camion trimis cu ajutoare în Ucraina a fost oprit și prădat de ruși, în apropiere de Harkov: „Dacă nu avea paşaport românesc, şoferul ar fi fost împuşcat”

Europarlamentarul USR Vlad Gheorghe a spune că un paşaport românesc “e aur” în Ucraina şi povesteşte un episod-simbol: un camion cu ajutoare trimis din România a fost capturat de ruşi în Ucraina, a fost golit, însă şoferul ucrainean (etnic român) a scăpat cu viaţă pentru că avea paşaport românesc.

UPDATE ora 10:13 – Ramzan Kadîrov, vasalul misiunilor „speciale” ale lui Putin, anunț privind soarta unui oraș din Ucraina: „Străzile principale şi cartierele centrale au fost complet curăţate” Versiunea liderului cecen este însă contrazisă

Liderul cecen Ramzan Kadîrov a declarat că soldaţii săi au preluat controlul asupra localităţii Popasna din estul Ucrainei, în timp ce oficialii ucraineni au spus că o bătălie pentru oraşul din estul ţării este în desfăşurare. Ramzan Kadîrov, actualul lider al regiunii Cecenia, este vasalul lui Putin și totodată soldatul fidel al acestuia.

UPDATE ora 09:20 – Nou apel al luptătorilor din Azovtsal, după ce ultimii civili au fost evacuați

Comandantul Brigăzii 36 de Puşcaşi Marini ai Forţelor armate ucrainene (FAU), Serhii Volinski, unul dintre cei circa o mie de militari ucraineni care s-au refugiat în interiorul oţelăriei Azovstal, din Mariupol, singurii rămaşi în oraşul din sud-estul Ucrainei după evacuarea ultimilor civili de aici, a lansat un nou apel la ajutor la câteva ore după plecarea ultimilor noncombatanţi, transmite duminică dpa, citată de Agerpres.

Volinski a declarat că oamenii săi nu pot decât să spere la un miracol, „că o putere superioară va găsi o cale să ne salveze!”

UPDATE ora 08:00 – CTP, despre afirmațiile lui Serghei Lavrov referitoare la evrei: Mi s-a suit sângele la cap când am văzut ce declară domnul Javrov ăsta

Cel mai dezamăgitor mi se pare răspunsul premierului israelian Naftali Bennett, care declară acum că a discutat cu Putin și că Putin și-a cerut scuze pentru ce a spus  Lavrov. Reamintesc, Lavrov a spus că nu e o problemă că președintele Ucrainei este evreu, poate să fie și nazist, pentru că, la urma urmei, Hitler avea sânge evreiesc și cei mai mari antisemiți au fost evrei. Ce rezultă pe cale de consecință este că evreii sunt omorâți de evrei, au fost omorâți de evrei în Holocaust și că ucrainenii sunt omorâți de ucraineni, nu de ruși! Asta vrea să spună domnul acesta, domnul Lavrov. Ce spune Naftali Bennett? Spune: Putin a cerut scuze pentru ce a spus Lavrov, vorbind cu mine, premierul Naftali Bennet. După care Kremlinul dă comunicat unde nu pomenește absolut nimic, de nicio scuză în legătură cu ce a spus Lavrov!” – a spus CTP, la Digi24.

UPDATE ora 05:00 – Starea jalnică în care au fost capturați de ucraineni 8 soldați ruși: „Jefuiesc mereu pentru a se îmbrăca”

Soldații ucraineni au luat prizonieri 8 soldați ruși după ce au eliberat satul Shestakovo din regiunea Harkov, iar baza invadatorilor ruși din această așezare a fost distrusă. Ei au vorbit despre starea deplorabilă a echipamentelor și dotărilor armatei ruse.

UPDATE ora 03:40 – Recompensă de 15 milioane de dolari pentru informații despre un grup de hackeri ruși! Cine oferă banii

SUA oferă o recompensă de până la 15 milioane de dolari pentru informații despre grupul Conti, specializat în ransomware, cu sediul în Rusia. „A fost acuzat de atacuri de extorcare cibernetică în întreaga lume”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.

UPDATE ora 02:30 – Marea Britanie va oferi ajutor militar suplimentar Ucrainei în valoare de 1,3 miliarde de lire sterline

Marea Britanie a anunţat sâmbătă că va oferi sprijin şi ajutor militar Ucrainei în valoare de 1,3 miliarde de lire sterline, comunicând acest angajament suplimentar înaintea reuniunii video de duminică a liderilor G7 cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

UPDATE ora 01:10 – Șeful CIA: SUA nu vede dovezi practice în acest moment că Rusia ar plănui desfășurarea de arme nucleare tactice

Comunitatea de informații nu are „nicio dovadă practică în acest moment că rușii ar fi planificat desfășurarea sau chiar potențiala utilizare a armelor nucleare tactice” în Ucraina, a afirmat sâmbătă șeful CIA, William Burns.

UPDATE ora 00:30 – Un nou tiraj de 5 milioane de timbre cu nava Moskva, lansat în curând după ce primele serii tipărite s-au epuizat în trei minute

Ultimele 5.000 de coli cu timbre care reprezintă nava rusă Moskva și soldatul ucrainean care o trimite la origini, au fost vândute în trei minute. Următoarea serie este deja tipărită, iar tirajul va fi de 5 milioane de exemplare.

Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în presă la televiziunea locală Iași TV Live și ... vezi toate articolele

Citește și