A treia zi de război în Ucraina. Kievul rezistă în fața trupele ruse. Băncile din Kremlin au fost excluse din SWIFT

A treia zi de război în Ucraina. Kievul rezistă în fața trupele ruse. Băncile din Kremlin au fost excluse din SWIFT
Sursă foto: captură video Twitter
Publicat: 26/02/2022, 08:40
Actualizat: 28/02/2022, 09:07

E a treia zi în care locuitorii din Kiev se trezesc în zgomotul exploziilor și al focurilor de armă. Sâmbătă dimineața, trupele ruse au avansat spre oraș, după două zile de lupte la periferia capitalei Ucrainei. 

UPDATE – ora 04:00 Forțele ruse se confruntă cu o rezistență puternică în Ucraina și avansează mult mai lent decât au planificat, potrivit Ministerului Apărării britanic. Și surse oficiale din SUA, cu informații direct de pe front, au spus jurnaliștilor CNN că Rusia are pierderi mari pe teatrele de luptă, în timp ce nu a reușit să preia controlul spațiului aerian.

Forțele ruse nu fac progresele pe care le-au planificat. Ele se confruntă cu provocări logistice și cu rezistența ucraineană puternică”, potrivit unei actualizări de informații a Ministerului Apărării din Regatul Unit, citată de CNN.

UPDATE – ora 3:00 Forţele ruse au acum în Ucraina „zeci de mii” de militari, potrivit unui înalt oficial al Departamentului Apărării din SUA. Rusia a comasat peste 150.000 de militari în jurul Ucrainei, a adăugat el. În afara unităţilor de luptă, există şi unităţi pentru logistică şi alte misiuni.

„Ruşii au în prezent „peste 50% din forţele lor de luptă comasate pe teritoriul ucrainean”, a menţionat într-un briefing oficialul de la Pentagon al cărui nume nu este menţionat.

UPDATE – ora 01.15 Două explozii masive au avut loc în sud-vestul Kievului, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Atacul pare să fi fost lansat de forțele rusești la aproximativ 20 de kilometri de centrul orașului, relatează CNN.

A doua explozie a zguduit vestul Kievului chiar înainte de ora locală 1 a.m. Explozia pare să fi avut loc și din partea de sud-vest a orașului, în direcția celui de-al doilea aeroport major al orașului

UPDATE – ora 01:00 Mai multe bănci din Rusia vor fi excluse din sistemul global de plăți interbancare SWIFT, relatează CNN. Totodată, activele internaționale ale Băncii Centrale Ruse vor fi înghețate.

Noul pachet de sancțiuni a fost adoptat sâmbătă seară de Statele Unite, Comisia Europeană, Franța, Germania, Italia, Marea Britanie și Canada, care au anunțat că „măsurile vor fi implementate zilele următoare”, potrivit CNN.

Decizia de expulzare a anumitor bănci rusești din SWIFT, rețeaua de înaltă securitate care conectează mii de instituții financiare din întreaga lume, este una dintre cele mai dure sancțiuni luate împotriva Rusiei.

UPDATE – ora 00:40: Denys Shmyhal, prim-ministrul Ucrainei, a acuzat Rusia de crime de război și de vizare a țintelor civile și a spus că Moscova se va confrunta cu un „tribunal militar”, a raportat CNN.

În timpul unei conferințe de presă de sâmbătă, Shmyhal a spus că Rusia a bombardat grădinițe, blocuri rezidențiale și „autobuze cu copii”, relatează The Guardian.

UPDATE – ora 23:56: Sute de soldați ruși sunt parașutați peste Kiev. Sirenele antiaeriene sună în capitala Ucrainei, iar autoritățile au avertizat populația să se adăpostească pentru că ar urma o serie masivă de raiduri aeriene.

Jurnaliștii ucraineni scriu că atacul este „iminent”. Corespondentul CNN la Kiev, Clarissa Ward, a relatat că orașul se află în beznă, iar luminile au fost stinse controlat pentru a îngreuna atacul rușilor.

UPDATE – ora 22.45: Cei mai mulți soldații ruși, luați prizonieri de armata Ucrainei, spun că nu au vrut să le invadeze școala, dar așa au primit ordin. Iar cei mai mulți dintre ei sunt foarte tineri, așa cum se vede în imaginile publicate de soldații care i-au reținut…

UPDATE – ora 22.25: Rusia a anunțat, sâmbătă, că și ea își închide spațiul aerian pentru avioanele românești, ca măsură de reciprocitate față de „o decizie neprietenoasă a autorităților române”.

Anunțul Mosovei a venit la câteva ore după ce Autoritatea Aeronautică Civilă Română a anunțat că a închis spaţiul aerian al României pentru toate zborurile regulate ale operatorilor înregistraţi în Rusia, începând de sâmbătă, de la ora 15:00.

UPDATE – ora 22.00: După Ungaria, şi Germania îşi dă acordul pentru restricţii SWIFT aplicate Rusiei, deși inițial a ezitat să ia această decizie.

Acum, Germania este în favoarea impunerii unor restricţii „ţintite şi funcţionale” asupra Rusiei în cadrul sistemului global de plăţi interbancare SWIFT, au declarat sâmbătă ministrul de Externe, dar şi cel al Economiei.

UPDATE – ora 21.20: Accesul la Twitter a fost blocat pentru utilizatorii din Rusia, acolo unde sunt postate imagini ale suferinţelor provocate de invazia rusă în Ucraina, a declarat pentru BBC compania de conectivitate la internet NetBlocks. Serviciile au început să fie întrerupte deja, încă de sâmbătă dimineaţa, la mai mulţi furnizori.

UPDATE – ora 21.10: Administrația de la Casa Albă transmite că Rusia ar fi dorit să amenințe cu moartea familiile soldaților ucraineni, dacă aceștia nu se predau. Anunțul a venit de la Departamentul de Stat american.

Secretarul de stat Anthony Blinken a avertizat privitor la posibilitatea comiterii de către Rusia a unor încălcări flagrante ale drepturilor omului în Ucraina. Mai mult, Vladimir Putin ar fi amenințat familiile soldaților ucraineni, dacă aceștia nu se predau, scrie Daily Mail.

UPDATE – ora 20.35: Autoritățile din Ucraina au raportat două persoane decedate și alte șase grav rănite, după ce un bloc din Kiev a fost lovit de o rachetă, sâmbătă dumineață, potrivit Sky News.

Alte şase persoane au fost grav rănite, în urma atacului, deși iniţial s-a crezut că nu au existat victime.

UPDATE – ORA 19.41: Comunitatea online „Refugees Welcome To Romania” și LOGS (Grup de Inițiative Sociale) au transmis un mesaj românilor care îi ajută pe refugații ucraineni: „Este lăudabilă dorința românilor de a ajuta refugiații ucraineni” / „Suntem în contact cu ISU și DSU și alte zeci de organizații”…

UPDATE – ora 19.31: Premierul Nicolae Ciucă a avut, sâmbătă, o convorbire telefonică cu omologul său canadian, Justin Trudeau. Cu această ocazie, a fost analizată situația din Ucraina, în urma agresiunii militare ruse.

Cei doi au subliniat nevoia de a oferi sprijin refugiaților ucraineni, fiind necesară coordonarea eforturilor la nivel internațional. În cadrul dialogului, au fost evaluate măsurile luate la nivelul NATO pentru întărirea Flancului Estic al Alianței Nord-Atlantice.

UPDATE – ora 19.30: O manifestație de susținere a Ucrainei are loc, sâmbătă seară, în fața Ambasadei Rusiei din  București, unde se află aproximativ o mie de oameni, care scandează „Ucraina” și „Putin, asasin”.

Inițial, oamenii s-au strâns în fața Ambasadei Ucrainei, pentru a aduce un omagiu victimelor războiului declanșat joi de către președintele Rusiei. Oamenii au scandat „Ucraina” şi „Zelenski” și au intonat imnul ţării vecine.

La un moment dat, un protestatar care și-a pus mâinile mânjite cu vopsea roșie pe gardul ambasadei, a fost ridicat de jandarmi, moment în care protestatarii au blocat bulevardul Kiseleff.

UPDATE – ora 18.45: O ambulanță din Ucraina, care transporta un pacient rănit, a luat foc după un atac al armatei ruse. Atacul a avut loc pe un drum din apropierea orașului Herson, situat în nordul Peninsulei Crimeea.

Din primele informații, șoferul ambulanței a murit, iar asistenta este rănită.

UPDATE – ora 18.40: Mii de pacienți din Ucraina a căror viață depinde de dializă vor fi pe lista finală a victimelor războiului, din cauză că nu mai au acces la asistența medicală de care au nevoie.

„Când calculăm numărul de victime, să adăugăm și acești 7.000 de oameni care vor pieri în următoarele zile din cauză că nu au acces la dializă și spital”, spune Ionuț Nistor, medic primar nefrolog la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iași.

În Ucraina sunt 7.000 de pacienți care suferă de insuficiență renală și au nevoie de ședințe de dializă care să suplinească funcția rinichilor, fiind persoane cu vârsta medie de 40 de ani. De trei zile, de când armata rusă a atacat Ucraina, acest lucru pare imposibil.

UPDATE – ora 18.16: Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) a anunțat, sâmbătă, prin intermediul unui comunicat, că a fost operaționalizată o tabără mobilă pe stadionul din orașul Siret, în județul Suceava. Unitatea mobilă, formată din 30 de corturi, este pregătită să asigure cazarea temporară refugiaților din Ucraina.

Durata necesară ridicării sistemului de corturi este de aproximativ opt ore și se pot asigura condiții de cazare și hrănire pentru 201 persoane, fiecare tabără fiind prevăzută cu corturi, paturi pliante, sisteme de climatizare și de iluminat, saci de dormit, europubele.

UPDATE – ora 18.15: Elon Musk, cel mai bogat om din lume, a declarat că SpaceX, compania sa, va „salva” SSI (Stația Spațială Internațională), dacă Rusia va încerca să o scoată de pe orbită și să o prăbușească intenționat peste SUA sau Europa.

„Dacă blocați cooperarea cu noi, cine va salva SSI de o prăbușire necontrolată peste SUA și Europa?”, a scris, vineri, Dmitri Rogozin, șeful agenției spațiale ruse Roscosmos, în contextul anunțului lui Joe Biden cu privire la sancțiunile aplicate Rusiei după invadarea Ucrainei.

UPDATE – ora 18.00: O polițistă de frontieră care lucrează pe Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timișoara a anunțat că pune casa bunicilor ei din județul Arad la dispoziția refugiaților din Ucraina. În locuința respectivă încap până la zece persoane.”

Sindicatul Polițiștilor „Europol” a anunțat, pe pagina oficială de Facebook, că polițista de frontieră Roxana Chirlă a decis să vină în ajutorul vecinilor noștri năpăstuiți de atacurile soldaților ruși.

UPDATE – ora 17.25: Mobilizare fără precedent a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei pentru a putea oferi o mână de ajutor în criza refugiaților ucraineni care sosesc la Vama Siret.

O echipă de preoți de la mai multe mănăstiri din nordul țării, inclusiv lăcașuri de cult mai cunoscute precum Putna, au plecat pentru a oferi sprijin. Unii preoți vorbesc ucraineană, alții oferă pachete, sunt identificate locuri de cazare sau transport către orașele din țară, iar spitalele Mitropoliei Moldovei și Bucovinei oferă servicii medicale.

UPDATE – ora 17.10: Repatrierea în România a personalului Ambasadei României la Kiev s-a încheiat cu succes, ca urmare a unui efort inter-instituțional, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE).

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, mulţumeşte tuturor instituţiilor implicate pentru realizarea operaţiunii, precum şi autorităţilor Ucrainei şi Republicii Moldova pentru sprijinul oferit.

UPDATE – ora 17.00: Mai mulți ucraineni care lucrează ca bodyguarzi în străinătate și-au abandonat slujbele bine plătite din țări ale Uniunii Europene și au plecat acasă pentru a se înrola în armată. Este vorba despre foste cadre militare în trupele speciale sau foști sportivi de performanță, care lucrau în cluburi sau gărzi de corp ale unor vedete sau oameni de afaceri.

Un fost ofițer în cadrul Serviciului de Intervenții și Acțiuni Speciale (SIAS) al Poliției Române, care după pensionare a plecat în Irlanda, unde lucrează ca gardă de corp, a povestit, pentru Gândul, că majoritatea colegilor de origine ucraineană au plecat deja spre țara lor.

Colonelul în rezervă român susține că cei mai mulți sunt bărbați cu înaltă pregătire militară, dintre care unii au origini basarabene sau sunt căsătoriți cu femei din Republica Moldova și sunt vorbitori de limbă română.

UPDATE – ora 16.30: O navă de marfă deținută de japonezi a fost lovită, vineri, de o rachetă rusească în Marea Neagră, în largul coastei Ucrainei. În urma atacului, un membru al echipajului a fost rănit ușor, a declarat – sâmbătă – un oficial al unei firme de transport maritim din Japonia.

Rapoartele preliminare indică că racheta a fost trasă de forțele ruse și a lovit pupa navei de marfă „Namura Queen”, la bordul căreia se aflau 20 de membri ai echipajului, potrivit unui comunicat publicat, sâmbătă, pe pagina de Facebook a Ministerului Ucrainean al Apărării.

UPDATE – ora 16.15: Cum arată Vama Siret, în a treia zi de la izbucnirea războiului în Ucraina (FOTO). Mii de oameni au fugit din calea războiului.

În special femei și copii, care au ales să intre în România, pentru a se refugia din fața invaziei ruse. La vama Siret intră în permanență persoane care vor doar să se simtă în siguranță.

Cei mai mulți dintre ei vor să ajungă în alte state ale UE, iar România este doar un popas scurt. În vama Siret se află forțele de ordine din România.

UPDATE – ora 16.05: Patronul echipei de fotbal FCSB, Gigi Becali, vine în ajutorul refugiaților din Ucraina care aleg țara noastră pentru a fugi din calea războiului declanșat de ruși și spune că vrea să îi cazeze pe câțiva dintre ei.

Acesta a anunțat, sâmbătă, că are 400 de locuri disponibile în Capitală, dar și Galați sau mai ales lângă Vama Siret.

UPDATE 15.42. Personalul ambasadelor Slovaciei şi Sloveniei din Kiev, evacuat în România

Personalul ambasadelor Slovaciei şi Sloveniei din Kiev a fost evacuat în România, a transmis ministrul slovac al apărării, Jaroslav Nad.

„Maşinile pentru evacuarea misiunii slovace de la Kiev, cărora li s-au alăturat colegi de la misiunea Sloveniei, au trecut în siguranţă frontiera spre România”, a spus Nad.

UPDATE 15.38. Cum arată harta zonelor cucerite de Rusia în Ucraina

Forțele ruse încearcă să cucerească noi teritorii și orașele mari. Deși au încercat să ia cu asalt capitala țării, Kiev, trupele rusești nu reușesc să treacă de bariera forțele ucrainene.

Sursa: Institute for the study of War / BBC

UPDATE – ora 15.15: Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, le-a cerut, sâmbătă, românilor, să nu mai vină cu alimente acolo unde se află refugiați din Ucraina.

El afirmă că nu este vorba de o criză umanitară, iar toată hrana riscă să se strice sau să nu fie folosită.

UPDATE 15.00. Ungaria susține excluderea Rusiei din Swift

Ungaria se alătură țărilor care susțin excluderea Rusiei din sistemul de tranzacționări Swift, potrivit premierului polonez, Mateusz Morawiecki

Mateusz Morawiecki a spus că a vorbit sâmbătă cu premierul Ungariei Viktor Orban, despre acest lucru.

UPDATE 14.28. România a început procedurile de suspendare a dreptului de survol pentru Rusia

Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a anunțat care au fost deciziile luate de task-force-ul pentru gestionarea crizei din Ucraina.

„În primul rând aş vrea să vă anunţ că România a început procedurile de suspendare a dreptului de survol deasupra teritoriului său, precum şi a dreptului de aterizare pe teritoriul României pentru aeronavele care aparţin companiilor din Federaţia rusă. Aceste proceduri se vor derula în cursul acestei zile”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului.

De asemenea, România urmează să demareze procedurile de retragere din Banca Internaţională de Investiţii, a anunțat Dan Cărbunaru.

UPDATE 14.00. Primarul Kievului instituie stare de asediu, începând de sâmbătă seara

Primarul Kievului, Vitali Klitschko, impune starea de asediu, de sâmbătă, de la ora 17:00, până duminic, la 8:00, „pentru apărarea mai eficientă a capitalei și securitatea locuitorilor acesteia”, scrie CNN.

„Toți civilii aflați pe stradă în timpul stării de asediu vor fi considerați membri ai grupurilor de sabotaj ale inamicului. Vă rugăm să tratați situația cu înțelegere și să nu ieșiți afară”, a transmis primarul.

UPDATE 13.47. Cehia trimite Ucrainei armament şi muniţie în valoare de 7,6 milioane de euro

Cehia va trimite Ucrainei armament și muniție în valoare de 7,6 milioane de euro, a anunţat sâmbătă ministrul ceh al Apărării Jana Cernochova.

Conform ministrul ceh al Apărării, Cehia va dona Ucrainei mitraliere, puşti automate şi de precizie, pistoale şi muniţie.

UPDATE 13.43. Florin Cîțu, ultimatum în cazul crizei din Ucraina: Nu mai avem timp. Trebuie sa acționăm acum

Președintele Partidului Național Liberal (PNL), Florin Cîțu, spune că a discutat cu premierul Ucrainei despre situația gravă în care se află țara, din cauza atacului Rusiei. Șeful Executivului din Ucraina i-a trimis liderului PNL imagini cu victimele atacului rus asupra unui bloc de locuințe.

„Am vorbit cu premierul Ucrainei, Denis Șmihal, și mi-a trimis aceste videoclipuri. Nu mai avem timp, trebuie să acționăm ACUM”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, Florin Cîțu.

UPDATE 13.08. Rusia a ordonat presei să nu mai folosească termenul „invazie”

Serviciul Federal de Supraveghere a Comunicațiilor, Tehnologia Informației și Mass-Media al Federatiei Ruse (Roskomnadzor) a ordonat presei să nu mai folosească termenii ”invazie”, ”ofensivă” sau ”declaraţie de război”.

Moscova îşi denumeşte intervenţia în Ucraina „o operaţiune militară specială”, menită să „menţină pacea”.

UPDATE 13.00. Volodimir Zelenski, încrezător că Ucraina va triumfa în fața Rusiei: Vom câștiga

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus, într-o conferință de presă, sâmbătă dimineață, că țara sa va triumfa asupra forțelor ruse.

UPDATE 12.50. Kievul cere embargoul global asupra petrolului rusesc

Ministrul de Externe al Ucrainei cere lumii să nu mai cumpere țiței rusesc. Dmytro Kuleba a scris pe Twitter: „Cer lumii: izolarea completă a Rusiei, expulzarea ambasadorilor, embargou asupra petrolului, distrugerea ei economică. Opriți criminalii de război ruși!”

Până acum, sancțiunile occidentale au evitat să vizeze sectorul energetic al Rusiei.

UPDATE 12.47. Cipru este de acord cu blocarea accesului Rusiei la Swift

Blocarea accesului Rusiei la Swift este tot mai probabilă, după ce și Cipru a anunțat că este de acord cu această propunere, conform The Guardian.

Acest lucru, spun unele voci, va crește presiunea asupra afacerilor și economiei Rusiei.

Propunerea a fost anunțată pe Twitter de ministrul de externe ucrainean, Dmytro Kuleba, care a discutat și cu Italia, Germania și Belgia – unde își are sediul Swift – despre acest lucru.

Italia a anunțat deja că este de acord ca Rusia să fie exclusă din Swift.

Deși este o națiune europeană mai mică, sprijinul Ciprului este semnificativ, deoarece este o destinație importantă pentru investițiile rusești.

UPDATE 12.27. Miracolul din Kiev. În mijlocul invaziei, o tânără de 23 de ani a născut într-un adăpost de război

În timp ce bombele rusești cădeau asupra Kievului, un miracol a avut loc în mijlocul haosului. O femeie de 23 de ani a adus pe lume o fetiță, chiar într-un adăpost de război. (Citește mai multe aici…)

UPDATE 12.20. Peste 120.000 de ucraineni și-au părăsit țara: „Suntem devastaţi de ceea ce urmează”

Au trecut doar câteva zile de când Rusia a atacat Ucraina, iar peste 120.000 de ucraineni și-au părăsit ţara până în acest moment, informează agenţia ONU pentru Refugiaţi.

Înaltul Comisar adjunct al ONU pentru Refugiaţi, Kelly Clements, a declarat într-un interviu pentru CNN că situaţia era de aşteptat să se înrăutăţească.

UPDATE 12.10. Ministerul de Interne a anunțat câți ucrainieni au cerut, până acum, azil în România. Centrele pentru refugiați sunt pregătite

De la începerea conflictului din Ucraina, 54 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Acești cetățeni beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională, potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Sursa citată a precizat că pe întreaga perioadă a procedurii, solicitanții de azil pot beneficia de cazare în centrele Inspectoratului General de Imigrări, dacă doresc acest lucru, precum și de măsuri de asistență materială, financiară, medicală, consiliere psihologică și juridică de specialitate, acces la piața forței de muncă și activități de adaptare culturală.

UPDATE 11.50. Țările de Jos vor trimite Ucrainei 200 de rachete antiaeriene

Țările de Jos vor trimite în Ucraina 200 de rachete Stinger, a anunțat sâmbătă guvernul neerlandez. Decizia a fost luată în urma unor cereri din partea Ucrainei pentru echipamente militare.

Țările de Jos au trimis deja echipamentul militar pe care s-au angajat să le furnizeze „pentru autoapărarea Ucrainei împotriva unui atac armat al Rusiei”, a spus Hoekstra. O parte din materialul respectiv a fost deja trimis, altele urmând să fie expediate cât mai curând posibil.

UPDATE 11.42. Un pilot supranumit „Fantoma Kievului” ar fi doborât, singur, șase avioane militare rusești

Un pilot militar ucrainean a cărui identitate nu se cunoaște și care a fost supranumit în spațiul public drept „ Fantoma Kievului” este descris drept un erou al aerului după ce ar fi scos din luptă, de unul sigur, mai multe avioane inamice. Informațiile nu au fost, însă, confirmate și de surse oficiale. (Citește mai multe aici…)

UPDATE 11.17. Mai mult armement va fi trimis în Ucraina, anunță Marea Britanie

Ministrul forțelor armate din Regatul Unit, James Heappey, a spus că Marea Britanie și alte 25 de țări au convenit să ofere mai mult „ajutor umanitar sau ajutor militar” Ucrainei.

El a declarat, pentru BBC Radio 4, că Regatul Unit va discuta acum cu acele țări pentru a coordona modul în care ajutorul militar este livrat și „pus în mâinile Ucrainei”, dar nu a oferit alte detalii.

El a spus că este posibil că oficialii de la Kremlin să ia noi măsuri, în contextul rezistenței puternice a Ucrainei și a admis că există riscul să recurgă la bombardamente mai mari asupra țării.

În același context, el a spus că eforturile diplomatice britanice continuă pentru a convinge alte țări să accepte ca Rusia să fie eliminată din sistemul internațional de transfer bancar Swift.

„Nu este o decizie unilaterală pe care o poate lua Marea Britanie – dar poziția noastră este clară”, a spus el.

UPDATE 11.05. Ungaria vrea să găzduiască discuții de pace între Rusia şi Ucraina

Ungaria vrea să găzduiască negocierile de pace dintre Rusia şi Ucraina, a anunţat Peter Szijjarto, ministrul de Externe. Acesta a precizat că discuțiile vor avea loc la Budapesta.

Conform lefigaro.fr, Peter Szijjarto a spus că l-a sunat pe omologul său rus Serghei Lavrov, precum şi pe directorul administraţiei prezidenţiale ucrainene Andrei Iermak. „Le-am propus ca discuţiile să aibă loc la Budapesta, un loc sigur” pentru cele două delegaţii, a spus el într-un videoclip postat pe pagina sa de Facebook.

UPDATE 11.00. Emmanuel Macron: Războiul din Ucraina va dura. Trebuie să ne pregătim pentru aceasta

Războiul din Ucraina și sancțiunile grele pe care puterile occidentale le-au luat împotriva Rusiei vor avea consecințe grave și de lungă durată pentru sectorul agricol francez, cel mai mare din Uniunea Europeană, a declarat, sâmbătă, președintele francez Emmanuel Macron.

„Dacă îmi cereți să vă împărtășesc o părere în această dimineață, este că această criză este aici, acest război va dura”, a spus Macron, sâmbătă, la Salonul Internaţional de Agricultură de la Paris, citat de Reuters.

UPDATE 10.57. Cel puțin 198 de oameni au murit, după ce Rusia a invadat Ucraina

Cel puțin 198 de oameni au murit, în urma invaziei Rusiei asupra Ucrainei, potrivit Ministerului Sănătății din Ucraina, citata de The Guardian.

Printre cei morți se numără și trei copii.

Alte 1.115 de persoane au fost rănite, între care se numără și 33 de copii.

Nu este clar dacă este vorba doar de victimele din rândul civililor.

UPDATE 10.45.Volodimir Zelenski cere ca Ucraina să fie primită în Uniunea Europeană

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avut o discuție cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Într-un mesaj postat pe Twitter, el a spus că au discutat despre asistența UE acordată Ucrainei.

„Ucraina luptă cu inamicul cu armele în mână, apără libertatea și viitorul european”, a scris el.


UPDATE 10.25. Republica Moldova blochează site-ul de propagandă Sputnik: Incită la ură și război

Republica Moldova blochează site-ul de propagandă Sputnik, oficialii spunând că acesta „incită la ură și război”. Țara a mai blocat un site care promovează același tip de informații.

Directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate din Republica Moldova (SIS) a emis sâmbătă un ordin ce prevede blocarea a două site-uri rusești „promotoare de informații ce incită la ură și război”, potrivit unui comunicat oficial.

UPDATE 10.16. Un soldat ucrainean de origine română, ucis la Odesa. Andrei avea 32 și urma să devină tată pentru a doua oară

Andrei, un soldat ucrainean de origine română, a fost ucis în urma unui atac desfășurat de trupele ruse la o unitate militară din Odesa.

În districtul Podolsky, regiunea Odesa, 18 persoane au fost ucise în urma unui atac asupra unei unități militare. (Citește mai multe aici…)

UPDATE 10.00. Liderii Poloniei, Lituaniei și Germaniei discută, sâmbătă, la Berlin, despre sancțiunile aplicate Rusiei

Liderii Poloniei, Lituaniei și Germaniei se vor întâlni sâmbătă la Berlin pentru a discuta despre sancțiunile împotriva Rusiei, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului polonez, Piotr Muller.

„La inițiativa primului ministru [Mateusz] Morawiecki, o întâlnire va avea loc astăzi la Berlin. Morawiecki împreună cu președintele Lituaniei [Gitanas Nausėda] vor purta discuții cu cancelarul german [Olaf Scholz]”, a anunțat Muller, sâmbătă dimineața.

„Uniunea Europeană trebuie să adopte imediat un pachet de sancțiuni extrem de dure împotriva Rusiei”.

UPDATE 9.37. SUA s-au oferit să-l scoată pe Zelenski din Kiev, dar acesta a refuzat

Statele Unite s-au oferit să ajute la evacuarea preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, din Kiev. Totuși, acesta a refuzat să plece.

Se pare că Volodimir Zelenski nu dorește să părăsescă Ucraina, fiind conștient că este „inamicul nr. 1″ al Rusiei, iar familia sa „inamicul nr 2, relatează The Guardian, citând Washington Post.

UPDATE 9.30. Franța trimite armament în Ucraina

Armele și echipamentele trimise de Franța sunt deja pe drum către Ucraina.

Președintele Volodimir Zelenski a scris pe Twitter că a vorbit cu președintele Franței, Emmanuel Macron, sâmbătă dimineața, când „a început o nouă zi pe frontul diplomatic”.

„Coaliția anti-război funcționează!”, a scris Zelenski pe Twitter.


UPDATE 9.25. 35 de oameni, între care doi copii, au fost răniți după ce un bloc a fost lovit de o rachetă rusească

35 de oameni, între care doi copii, au fost răniți după ce un bloc a fost lovit de o rachetă rusească, potrivit primarului orașului, citat de The Guardian.

Conform Reuters, care citează un consilier al Ministerului de Interne, nu au existat decese.

UPDATE 9.10. Rusia anunță că a capturat orașul Melitopol

Trupele ruse susțin că au capturat orașul Melitopol din regiunea Zaporizhzhya din sud-estul Ucrainei, a anunțat sâmbătă agenția de știri Interfax din Rusia, care citează Ministerul rus al Apărării.

Ministerul a mai spus că Rusia a folosit rachete de croazieră lansate de pe mare și de la sol asupra țintelor militare din Ucraina, conform The Guardian. 

UPDATE 9.00. Un bloc de apartamente a fost lovit de o rachetă în Kiev. În apropiere nu există nicio bază militară

Un bloc de apartamente din Kiev a fost lovit de o rachetă. Serviciile de urgență sunt la fața locului, dar numărul victimelor este necunoscut, a declarat primarul Kievului, Vitaliy Klitschko, citat de CNN.

UPDATE 8.30. Biden a aprobat un ajutor de 350 de milioane de dolari pentru Ucraina

Joe Biden, președintele SUA, a aprobat 350 de milioane de dolari pentru securitatea şi apărarea Ucrainei, potrivit unui nou memorandum publicat vineri de Casa Albă.

Administraţia Biden angajase deja 60 de milioane de dolari şi 250 de milioane de dolari pentru Ucraina, ajungând ca suma totală sa fie peste un miliard de dolari, potrivit unui oficial al administraţiei.

UPDATE 8.10. Volodimir Zelenski: „ Nu vom depune armele. Ne vom apăra țara”

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a postat, sâmbătă dimineața, un videoclip, pe Twitter, în care dă asigurări că Ucraina nu se va preda Rusiei. El s-a filmat în timp ce se plimbă pe străzile Kievului. El vrea să combată zvonurile conform cărora a cerut armatei să se predea trupelor ruse.

„Există o mulțime de informații false online, că fac apel la armata noastră să depună armele. Sunt aici. Nu vom depune armele. Ne vom apăra țara”, a spus el.


UPDATE 6.30. Franţa va reloca 500 de militari în România în cadrul NATO

Franţa va reloca 500 de militari în România în cadrul NATO în urma invadării Ucrainei vecine de către Rusia, a anunţat vineri seară şeful statului-major al armatelor franceze, generalul Thierry Burkhard.

„NATO a decis să-şi consolideze prezenţa, să trimită un semn foarte clar de solidaritate strategică, să poziţioneze forţe în România”, a declarat generalul Burkhard într-un interviu acordat Radio France Internationale şi France 24.

UPDATE 5.45. Moscova restricționează parțial accesul la Facebook, anunță autoritatea rusă de reglementare

Moscova a anunțat că limitează parțial accesul la rețeaua socială Facebook a companiei americane Meta, pe care o acuză că „cenzurează” mass-media rusă, relatează Reuters.

Autoritatea de reglementare a comunicațiilor de stat din Rusia acuză Facebook că a ignorat cererile sale de ridicare a restricțiilor impuse asupra a patru instituții de presă ruse: agenția de știri RIA, postul Zvezda TV al Ministerului Apărării și site-urile gazeta.ru și lenta.ru.

UPDATE 4.45. Polonia, Republica Cehă şi Bulgaria au închis vineri noapte spaţiul aerian pentru companiile aeriene ruseşti

Polonia, Republica Cehă şi Bulgaria au anunţat vineri închiderea spaţiului lor aerian companiilor aeriene ruseşti, în urma agresiunii Ucrainei de către Moscova. Marea Britanie a anunțat, la rândul său, că spaţiului aerian al Regatului Unit e închis de vineri noaptea  pentru avioanele private ruseşti.

„Interdicţia se va aplica de la miezul nopţii (vineri, 23.00 GMT)”, a declarat pe Twitter purtătorul de cuvânt al guvernului polonez, Piotr Muller, potrivit Reuters.

UPDATE 4.05. Explozii puternice și lupte înregistrate în vestul și sudul Kievului sâmbătă dimineața

Echipele CNN din capitala Ucrainei, Kiev, raportează explozii puternice în vestul și sudul orașului sâmbătă dimineața. Cerul, încă întunecat, s-a luminat cu o serie de fulgere la orizont. În zonă există o bază militară.

„În primele ore ale zilei de sâmbătă, videoclipuri de la martori oculari arată explozii care au loc într-o zonă de la nord-vest de Kiev. În zonă există o bază militară. Echipele CNN din capitală au raportat, de asemenea, că au auzit explozii puternice în vestul și sudul orașului. La scurt timp după aceea, Serviciul de Stat al Comunicațiilor Speciale al Ucrainei a declarat că au loc ciocniri și într-o suburbie de est”, se arată în relatarea live a CNN.

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte dierenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă...
Ce vrea să facă Sorin Brotnei cu premiul Asia Express. Are planuri mari
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cum a ajuns cuvântul ”legionar” să fie cel mai căutat cuvânt de pe google după...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Test de cultură generală. De ce sportivii poartă numere pe tricou?