LIVE UPDATE | Război Israel-Hamas. Masacrul din Gaza: descoperirea ONU care a șocat lumea!/Erdogan anunță „falimentul ordinii internaționale”
O echipă ONU a vizitat Spitalul „Al-Shifa”, din Gaza, acolo unde au ajuns zeci de persoane rănite după masacrul în care 110 oameni au murit fiind atacați pe când așteptau distribuirea de ajutoare umanitare. Reprezentanții ONU susțin că au văzut „un număr mare de răni prin împuşcare”, a declarat purtătorul de cuvânt al secretarului general.
Personal de la biroul umanitar al ONU (OCHA), OMS şi UNICEF, primii care au putut merge în nord de mai bine de o săptămână, au petrecut puţin peste două ore în acest spital din oraşul Gaza, unde au adus medicamente şi combustibil, a explicat Stephane Dujarric, purtătorul de cuvânt al secretarului general al ONU:
„Spitalul Al-Shifa a internat ieri peste 700 de persoane rănite, dintre care 200 sunt încă internate, iar, la momentul acestei vizite, personalul spitalului le-a spus că au primit cadavrele a 70 de persoane ucise în incidentul din timpul distribuirii ajutoarelor”.
Întrebat despre cauzele morţii, acesta a spus că nu ştie dacă membrii echipei au examinat cadavrele. Dar, din ceea ce au văzut, „printre pacienţii care erau trataţi exista un număr mare de răni prin împuşcare”, a spus el.
Martori la ce s-a întâmplat au transmis că soldații israelieni au tras într-o mulțime înfometată, care se grăbea să ajungă la camioanele cu ajutoare umanitare, undeva în nordul orașului Gaza.
Numărul morţilor a ajuns la 115, iar cel al răniţilor trece de 760, potrivit Ministerului Sănătăţii din Palestina, citat de Euronews.
Un oficial al armatei israeliene a confirmat „tiruri limitate” efectuate de către soldaţii care „s-au simţit ameninţaţi”.
Erdogan anunță „falimentul ordinii internaționale”
Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a criticat, din nou, lipsa acţiunilor concrete în faţa uciderii civililor în războiul din Fâşia Gaza. Acest conflict, alături de cele din Siria, Yemen, Libia şi chiar Ucraina, demonstrează, în opinia lui Erdogan, că „sistemul internaţional este în colaps”.
„Fâşia Gaza a devenit locul unde se înalţă drapelul falimentului ordinii internaţionale. În Fâşia Gaza nu doar sunt asasinaţi brutal copii, femei şi civili, ci a fost distrusă încrederea a miliarde de oameni în justiţia internaţională”, a deplâns Erdogan într-o intervenţie la inaugurarea Forumului Diplomatic de la Antalya.
Războiul dus de Israel împotriva Hamas a scos la suprafaţă „ipocrizia puterilor occidentale, care sunt complice la masacre, întrucât vorbele fără acţiuni nu pot opri oprimarea în Palestina şi nici să restabilească încrederea în dreptul internaţional”, a acuzat preşedintele turc.
„Ceea ce se întâmplă în Fâşia Gaza categoric nu este un război. Este o tentativă de genocid. Pentru că şi în război există o moralitate şi o lege care trebuie respectate” – Recep Tayyip Erdogan
Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a declarat în Congresul SUA că peste 25.000 de femei şi copii au fost ucişi în operaţiunea militară lansată de Israel în Fâşia Gaza.