Alți 41 de cetățeni români au fost evacuați din Fâșia Gaza. Pe de altă parte, sistemul de apărare Arrow 3 a interceptat cu succes o rachetă care se îndrepta spre sudul Israelului.
A trecut o lună de la atacul sângeros din 7 octombrie al Hamas. Armata israeliană continuă să bombardeze Fâșia Gaza. Vineri, alți 41 de cetățeni români și membri de familie ai acestora au ieșit din Gaza prin punctul de frontieră Rafah și vor ajunge în țară în perioada următoare, informează MAE. Pe de altă parte, avansatul sistem de apărare Arrow 3 a interceptat cu succes o rachetă care se îndrepta spre sudul Israelului.
Iranul reiterează faptul că, în ciuda sprijinului financiar și a susținerii Hamas, nu orchestrează niciuna din acțiunile acestora.
Ambasadorul la ONU, Amir Saeid Iravani, a fost întrebat într-un interviu pentru CNN dacă sprijinul iranian a fost „firul de legătură” în atacurile Hezbollah din Liban asupra Israelului, ale Houthis din Yemen, inclusiv doborârea miercuri a unei drone americane Reaper – și ale miliiților șiite din Siria contra Israelului și a forțelor SUA.
Iranul nu a dirijat nicio operațiune, a spus acesta.
Vulturi echipați cu cipuri ajută la localizarea cadavrelor persoanelor date dispărute după atacul Hamas.
Date furnizat de vulturi ajută armata israeliană să localizeze cadavre sau gropi comune în apropierea locurilor atacului de la 7 octombrie al combatanților Hamas palestinian, declară conducătorul unui program AFP.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că joi, 9 noiembrie 2023, în urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituționale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo și al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, un număr de 41 de cetățeni români și membri de familie ai acestora au ieșit din Fâșia Gaza prin punctul de frontieră Rafah (Republica Arabă Egipt).
Pentru prima dată, cel mai performant sistem de apărare antiaeriană din Israel, Arrow 3, a reușit să intercepteze cu succes o rachetă care se îndrepta spre cel mai sudic oraș din țară.
Racheta sol-suprafață, aparent lansată din Yemen, a fost interceptată de o rachetă Arrow 3 deasupra Mării Roșii. Este pentru prima dată când o rachetă Arrow 3 a fost lansată într-un incident operațional și prima interceptare din istorie.
15 morți într-un schimb de focuri în Cisiordania
Forțele israeliene au dus lupte crunte cu bărbați înarmați pe străzile din Jenin. A fost una din cele mai sângeroase confruntări din Cisiordania din ultimele luni. Alți 4 palestinieni au fost uciși de armata israeliană în incidente separate pe întreg teritoriul, joi.