LIVE UPDATE | Război Israel-Hamas: Un american luat ostatic a murit în Gaza/Iranul, arătat cu degetul pentru atacurile houthi din Marea Roșie

Publicat: 23 12. 2023, 08:26
Actualizat: 23 12. 2023, 08:28
Război Israel-Hamas / Sursa FOTO: wikimedia.org

Un american cu dublă cetăţenie, care se număra printre aproximativ 240 de persoane capturate în timpul atacului Hamas din 7 octombrie, în sudul Israelului, a murit în captivitate în Fâşia Gaza.

Informația a fost anunțată de o organizație care reprezintă familiile ostaticilor din Fâșia Gaza, informează agenția BBC.

Gadi Haggai, mort în Gaza

Gadi Haggai, în vârstă de 73 de ani, deţinea și cetăţenia israeliană, a transmis Forumul pentru Ostatici şi Familii Dispărute.

Bazându-se pe diverse surse de informaţii, un comitet numit de Guvernul Netanyah a declarat câţiva ostatici „morţi în lipsă”.

În general, Hamas nu a confirmat aceste relatări, dar a avertizat că „timpul se scurge” pentru ostatici, pe măsură ce războiul militanţilor palestinieni cu Israelul se apropie de a 12-a săptămână.

Potrivit unui bilanţ oficial israelian, 129 de persoane rămân deţinute în Gaza, după ce restul au fost repatriate, în timpul unui armistiţiu în noiembrie, sau recuperate în ofensiva militară.

Dintre cele care se află încă în Gaza, 22 sunt moarte, spun autoritățile israeliane.

Potrivit Forumului pentru Ostatici şi Familii Dispărute, între 5 şi 10 dintre ostatici deţin cetăţenia americană.

Pentru moment, Ambasada SUA din Israel nu a făcut niciun comentariu.

Yemeniții se ridică împotriva Occidentului

Mii de oameni au ieşit în stradă vineri, 22 decembrie, în mai multe oraşe din Yemen pentru a protesta împotriva unei alianţe multinaţionale conduse de Statele Unite, care urmărește să protejeze comerţul în Marea Roşie.

Oamenii, susţinători ai rebelilor houthi, s-au adunat în capitala Sanaa, exprimându-şi sprijinul pentru gruparea care conduce țara.

Mitingul a fost organizat sub deviza „Coaliţia pentru a proteja navele israeliene nu ne terorizează”. Protestatarii au scandat sloganuri precum „Orice navă care se apropie, o vom lovi”, potrivit canalului de televiziune al-Mesirah.

Un miting similar a avut loc la Saada, un fief al houthi din nordul Yemenului.

Protestele au fost organizate la câteva zile după ce liderul rebelilor, Abdel-Malek al-Houthi, a declarat că gruparea sa va continua atacurile asupra navelor proprietăţi israeliene sau a celor care se îndreaptă către porturile din Israel.

El a descris operaţiunea condusă de SUA în Marea Roşie drept o acţiune ce vizează să transforme zona într-un câmp de luptă.

Operaţiunea „Gardianul Prosperității”, iniţiată de SUA, urmăreşte sporirea prezenţei militare internaţionale în Marea Roşie în urma atacurilor cu rachete şi drone din partea houthi asupra transporturilor comerciale.

Houthi atacă transportul maritim pe care îl consideră a fi legat de Israel, ca parte a eforturilor de a sprijini poporul palestinian din Fâşia Gaza.

Casa Albă acuză Iranul

Pe de altă parte, Casa Albă acuză direct Iranul, despre care susține că „a fost foarte implicat în planificarea” recentelor atacuri ale rebelilor houthi asupra unor nave comerciale din Marea Roşie.

Acuzele au fost lansate chiar de purtătoarea de cuvânt a Consiliului pentru Securitate Naţională al Casei Albe. SUA desfăşoară „consultări intense cu aliaţii şi partenerii” lor cu privire la modul de a răspunde acestor atacuri, a adăugat Adrienne Watson.

„Nu avem niciun motiv să credem că Iranul încearcă să-i descurajeze pe houthi să mai continue acţiunile lor iresponsabile. Sprijinul iranian pentru houthi este solid şi se traduce în livrări de echipamente militare sofisticate, asistenţă în domeniul informaţiilor, ajutor financiar şi instruire”, a mai declarat ea.

„Teheranul a făcut posibile” aceste atacuri, însă a delegat „deciziile operaţionale rebelilor houthi”, arată Casa Albă, potrivit CNN.