LIVE UPDATE | Război Israel-Hamas, ziua 81. Netanyahu, vizită în Fâșia Gaza/Israelul a ucis un important general iranian
This browser does not support the video element.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a vizitat nordul Fâşiei Gaza. Cu acest prilej, el le-a transmis soldaților întâlniți aici că războiul împotriva palestinienilor din Hamas va continua „până la sfârşit”.
În pofida apelurilor comunității internaționale de încetare a focului, se pare că niciuna dintre tabere nu intenționează să reducă ostilitățile.
„O bătălie feroce, violentă şi fără precedent”
Chiar Hamas condiţionează orice nou acord privind un schimb de ostatici de o încetare permanentă a focului. Israelul respinge această opţiune, Netanyahu anunțând că este hotărât să continue războiul până la distrugerea grupării islamiste.
La rândul lor, prin vocea liderului Hamas, Yahya Sinwar, palestinienii transmit că aceasta este „o bătălie feroce, violentă şi fără precedent” împotriva Israelului.
Vizita lui Netanyahu în interiorul Fâșiei Gaza, a doua de când a început războiul, coincide cu cea de-a 80-a zi de lupte.
„Nu ne oprim. Războiul va continua până la sfârșit, până când vom termina Hamas, nu mai puțin!” – Benjamin Netanyahu
Aproximativ 100 de palestinieni au fost ucişi în ultimele ore în lovituri israeliene masive în Gaza. Potrivit celui mai recent bilanţ realizat de Ministerul Sănătăţii din Palestina, cel puţin 20.674 de locuitori din Gaza – inclusiv peste 8.000 de copii – au fost ucişi şi peste 54.536 de, răniţi. În jur de 7.500 de cadavre s-ar afla sub dărâmături.
Ofensiva, cea mai sângeroasă desfăşurată vreodată de Israel împotriva Hamas în Fâşia Gaza, a fost lansată ca represalii la atacul de pe teritoriul său din 7 octombrie, care s-a soldat cu aproximativ 1.140 de morţi, majoritatea civili, potrivit ultimelor cifre oficiale israeliene.
De asemenea, Hamas a răpit aproximativ 250 de persoane, dintre care 129 încă mai sunt în ostatice.
Important general iranian, ucis în Siria
Iranul a anunţat moartea unuia dintre comandanţii săi de top într-un atac israelian în Siria, promiţând să răzbune asasinarea acestuia, transmite France Presse.
„Generalul de brigadă Razi Mousavi, unul dintre cei mai importanţi consilieri ai Gardienilor Revoluției, a fost ucis în Siria într-un atac al regimului sionist efectuat în urmă cu câteva ore”, anunţă Teheranul într-un comunicat.
Generalul Mousavi a fost descris drept „liderul logistic al Axei rezistenţei” (n.r. – grupuri armate islamiste care luptă împotriva Israelului) în Siria.
Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), cu sediul la Londra, care are o reţea extinsă de surse în Siria, a raportat luni, 25 decembrie, lovituri israeliene asupra poziţiilor folosite de grupurile iraniene şi Hezbollah, din Liban, în cartierul Sayyida Zeinab.
Israelul comentează rareori operaţiunile sale din Siria, dar spune că doreşte să împiedice Iranul, duşmanul său principal, să se instaleze în apropierea sa. Întrebată luni despre moartea lui Mousavi, IDF a transmis că „nu comentează rapoartele mass-media străine”.
Iranul este unul dintre principalii susţinători internaţionali ai mişcării palestiniene Hamas. De asemenea, Republica Islamică se poziționează ca un aliat major al preşedintelui sirian Bashar al-Assad, oferindu-i sprijin economic, politic şi militar.
Sursa VIDEO/ IDF