LIVE UPDATE. Rusia invadează Ucraina, ziua 14: Spital de copii din Mariupol, bombardat de armata rusă / Ucraina cere armistițiu pentru a face reparații la Cernobîl / Moscova, un nou mesaj pentru Kiev / Orașul Harkov, complet distrus de ruși

LIVE UPDATE. Rusia invadează Ucraina, ziua 14: Spital de copii din Mariupol, bombardat de armata rusă / Ucraina cere armistițiu pentru a face reparații la Cernobîl / Moscova, un nou mesaj pentru Kiev / Orașul Harkov, complet distrus de ruși
LIVE UPDATE. Rusia invadează Ucraina, ziua 14: Armata rusă anunță un nou armistițiu pentru evacuarea civililor / SUA: O nouă coloană rusă înaintează spre Kiev / Orașul Sumî, o ruină / America trimite rachete Patriot în Polonia / Foto: Profimedia Refugees wait to board trains to Poland, Lviv, Ukraine - 08 Mar 2022,Image: 667239820, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no, Credit line: Profimedia
Publicat: 09/03/2022, 00:00
Actualizat: 09/03/2022, 21:33
  • Rusia acuză România că adăpostește avioane de luptă ale Ucrainei
  • Spital de copii din Mariupol, distrus de un atac aerian al Rusiei
  • Cinism fără margini: Vladimir Putin vrea ca rușii să poată adopta orfani din Ucraina
  • Ministrul ucrainean de Externe cere Rusiei un armistițiu pentru repararea liniei de electricitate de la centrala de la Cernobîl
  • Moscova, nou mesaj adresat Kievului: Rusia își va atinge obiectivul de a asigura statutul neutru al Ucrainei, dar preferă să facă acest lucru prin discuții
  • O orchestră simfonică din Kiev a interpretat imnul național ucrainean în timp ce forțele ruse avansează spre capitală din mai multe direcții
  • Reportaj la Deveselu, unde oamenii sunt speriați de invazia lui Putin: „E un nerod. Ceaușescu era boboc pe lângă el. Barem să ne dea bomba noaptea”
  •  Harkov, orașul complet distrus de ruși: străzi acoperite de moloz, cratere de bombe și ruine. Jurnalist Al Jazeera: Este o scenă absolut șocantă de distrugere și mizerie
  • Propaganda din presa rusă susţine că Zelenski se află în România, la Braşov
  • Ministerul Apărării din Marea Britanie: Apărarea antiaeriană a Ucrainei se bucură de „succes considerabil” împotriva aeronavelor rusești

UPDATE 21:32 – Rusia acuză România că adăpostește avioane de luptă ale Ucrainei

Armata rusă a distrus de la începutul războiului din Ucraina 89 de avioane de luptă şi 57 de elicoptere dintr-un total de circa 250 de aparate de acest fel funcţionale (avioane şi elicoptere) deţinute de forţele aeriene ucrainene, a transmis miercuri Ministerul rus al Apărării. Oficialii ruși acuză România că adăpostește avioane de vânătoare ale Ucrainei.

UPDATE 19:38 – Spital de copii din Mariupol, distrus în urma unui atac aerian rusesc

Cel puțin 17 persoane au fost rănite într-un atac aerian rusesc asupra unui spital de copii din Mariupol, potrivit administrației militare ucrainene din regiunea Donețk.

Momentan nu este clar numărul de decese provocate de atac.

UPDATE 17:24 – Vladimir Putin vrea ca rușii să poată adopta orfani din Ucraina

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a afirmat că vor fi aduse modificări legislației care vor permite rușilor să adopte orfani din Republicile Populare Donețk și Lugansk care nu au cetățenie rusă.

UPDATE 17:17 – Ministrul ucrainean de Externe cere Rusiei un armistițiu pentru repararea liniei de electricitate de la centrala de la Cernobîl

Ministrul de Externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, a făcut apel la Rusia să accepte un armistițiu temporar, astfel încât autoritățile ucrainene să poată să repare linia electrică ce alimentează fosta centrală nucleară de la Cernobîl.

UPDATE 16:06 – Peskov: Prin interzicerea importurilor de petrol, Statele Unite au declarat război economic Rusiei

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dimitri Peskov, a afirmat miercuri că Statele Unite au declarat un „război economic” Rusiei prin decizia de a opri importurile de petrol și gaz din această țară.

UPDATE 15:19 – Moscova, nou mesaj adresat Kievului: Rusia își va atinge obiectivul de a asigura statutul neutru al Ucrainei, dar preferă să facă acest lucru prin discuții

Rusia își va atinge obiectivul de a asigura statutul neutru al Ucrainei și ar prefera să facă acest lucru prin discuții, a declarat miercuri purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de Externe, Maria Zakharova.

UPDATE 15:30 – O orchestră simfonică din Kiev a interpretat imnul național ucrainean în timp ce forțele ruse avansează spre capitală din mai multe direcții.

Orchestra simfonică din Kiev a cântat miercuri, în fața unei mulțimi, chiar în piața centrală Maidan din Kiev.

Orchestra a cântat și un fragment din „Oda bucuriei” a lui Beethoven, o parte a acestei fiind imnul Uniunii Europene.

UPDATE 15:00 – Peste 400.000 de oameni sunt „ținuți ostatici” în orașul ucrainean asediat Mariupol de către forțele ruse care blochează ajutorul umanitar și evacuarea, a declarat ministrul de externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba.

Condițiile din portul Mariupol au fost descrise drept „apocaliptice”. Sute de mii de locuitori de acolo s-au adăpostit de bombardamentele brutale rusești și atacurile cu rachete. Ei nu au apă, energie electrică sau încălzire.


UPDATE 14:43 – TOP 10 Forbes | Cei mai puternici oameni din lume în 2022. Pe ce loc e Vladimir Putin acum, după invadarea Ucrainei

Astăzi, pe glob trăiesc peste 7,7 miliarde de oameni, iar fiecare continent și națiune ar propriii săi oameni puternici și influenți. Până acum, la nivel mondial, Vladimir Putin era considerat cel mai puternic om de pe pământ, dar el a fost surclasat de omologul său chinez.

UPDATE 14:40 – Peste 400 de ucraineni care au protestat împotriva ocupării Hersonului de către forțele ruse au fost reținuți de garda națională a Rusiei, a declarat înaltul comandament militar al Ucrainei.

Într-o declarație publică, înaltul comandament militar ucrainean a declarat că sute de oameni au fost arestați pentru că au protestat în Herson, oraș ocupat acum de ruși, notează The Guardian.

Din cauza rezistenței locuitorilor din Herson, ocupanții încearcă să introducă un regim administrativ-polițienesc.


UPDATE 14:09 – Reportaj la Deveselu, unde oamenii sunt speriați de invazia lui Putin: „E un nerod. Ceaușescu era boboc pe lângă el. Barem să ne dea bomba noaptea”

Locuitorii din Deveselu se roagă să nu înceapă războiul și în România. Sătenii privesc îngroziţi imaginile care vin din țara vecină, iar unii dintre ei i-au făcut o caracterizare lui Vladimir Putin. De la „nu e sănătos la cap” la „ e un nerod”.

UPDATE 13:00 – MAI: Peste 3.500 de refugiați au cerut azil în România, de la începerea războiului

De la începerea conflictului din Ucraina, 3.520 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Acești cetățeni beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională, anunță, miercuri, Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

UPDATE 11:49 – Shell întrerupe toate legăturile cu Rusia și anunță că nu mai cumpără petrol din această țară

Shell nu mai cumpără petrol rusesc, începând de marți, și a anunțat că va renunța, treptat, la toate legăturile pe care le are cu această țară. Este, astfel, una dintre primele mari companii petroliere occidentale care încheie total relațiile cu Rusia.

UPDATE 10:33 – Harkov, orașul complet distrus de ruși: străzi acoperite de moloz, cratere de bombe și ruine. Jurnalist Al Jazeera: Este o scenă absolut șocantă de distrugere și mizerie

Harkov, al doilea oraș ca mărime al Ucrainei și cel mai mare centru universitar din zonă, a fost complet devastat de atacurile aeriene rusești. Un jurnalist britanic de la Al Jazeera, care a rămas să transmită din mijlocul ruinelor, a arătat într-un video postat pe Twitter dezastrul lăsat în urmă de bombele rusești. Practic, nu mai ai pe unde să calci, străzile sunt complet acoperite de resturile clădirilor distruse, undele dintre le fiind încă în flăcări.

UPDATE 10:00 – Heineken oprește vânzarea și producția berii în Rusia

Heineken a devenit cel mai recent brand important care a oprit operațiunile în Rusia, notează CNN.

Producătorul de bere olandez a declarat că oprește vânzarea, producția și publicitatea la Heineken în țară.

De asemenea, va lua măsuri imediate pentru a-și delimita operațiunile rusești de afacerile sale și a declarat că nu va mai „accepta niciun beneficiu financiar net derivat din operațiunile noastre rusești”. Heineken a anunțat deja că are planuri de a opri toate investițiile noi și exporturile către Rusia.

Într-o declarație de miercuri, Heineken a spus că „evaluează opțiuni strategice pentru viitorul operațiunilor noastre din Rusia. Vedem o distincție clară între acțiunile guvernului și ale angajaților noștri din Rusia. De mai bine de 20 de ani, angajații noștri locali sunt membri apreciați ai afacerii noastre Heineken. Sprijinirea angajaților noștri și a familiilor acestora este un principiu clar pe măsură ce definim calea de urmat.”

UPDATE 09:39 – Vicepreședintele SUA Kamala Harris vizitează România și Polonia săptămâna aceasta. Ce va discuta cu liderii de la București și Varșovia

Vicepreşedintele Statelor Unite, Kamala Harris, va vizita, începând de joi, România și Polonia și va discuta despre viitoarele răspunsuri ale Occidentului la invazia Rusiei în Ucraina. Misiunea ei este de a asigura țara noastră și Polonia de sprijinul Washingtonului, potrivit Reuters.

UPDATE 09:06 – Propaganda din presa rusă susţine că Zelenski se află în România, la Braşov

Potrivit ziarului Ria Novosti, apropiat al Kremlinului, preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, nu se află la Kiev ci este, cel mai probabil la Braşov. Fake news-ul publicației de propagandă citează un canal de pe Telegram care încearcă să demonstreze că înregistrările cu Zelenski din buncăr ar fi nişte montaje editate şi trucate, realizate din alte locaţii.

UPDATE 08:30 – Ministerul Apărării din Marea Britanie: Apărarea antiaeriană a Ucrainei se bucură de „succes considerabil” împotriva aeronavelor rusești

Apărarea antiaeriană a Ucrainei „s-a bucurat de un succes considerabil împotriva aeronavelor moderne de luptă ale Rusiei”, a scris miercuri Ministerul Apărării al Marii Britanii pe Twitter.

UPDATE 08:00 – Ministrul rus de externe Serghei Lavrov va călători miercuri în Turcia pentru a se întâlni cu omologul său ucrainean, Dmytro Kuleba.

Diplomații se vor întâlni în stațiunea Antalya, după oferte repetate ale Turciei de a găzdui discuții și de a fi mediatorul celor două părți, relatează Reuters.

UPDATE 06:30 – Israelul vrea să primească temporar 25.000 de refugiați din Ucraina

Israelul dorește să primească temporar 25.000 de persoane din Ucraina ca urmare a invaziei forţelor ruse.

Israelul va acorda iniţial protecţie pentru 20.000 de cetăţeni ucraineni care se aflau deja în Israel înaintea izbucnirii războiului, a declarat marţi seară ministrul de interne Ayelet Shaked.

Potrivit ministrului Shaked, vor primi vize 5.000 de refugiaţi de război.

UPDATE 06:16 – VIDEO | „De ce i-ai trimis în Ucraina să fie carne de tun?” Guvernatorul din Siberia se apără în fața cetățenilor furioși

Cetățenii furioși îi reproșează unui guvernator regional din Siberia că a trimis o unitate de poliție anti-revoltă să servească drept „carne de tun” în conflictul din Ucraina.

„Au mințit și au înșelat pe toată lumea. De ce i-ai trimis acolo?”, se întreabă oamenii.

Înregistrarea cu dialogul dintre un grup de cetățeni din Novokuznețk, regiunea Kemerovo și guvernatorul regional Serghei Țiviliov a fost publicată inițial de Radio Europa Liberă, în 5 martie

UPDATE 05:41 – Garda Națională a Rusiei deține controlul total asupra celei mai mari centrale nucleare din Europa

Garda Națională a Rusiei ar deține controlul absolut asupra centralei nucleare de la Zaporizhzhya, susține presa de stat de la Moscova.

Presa moscovită citează un oficial al Gărzii Naționale, care spune că angajații centralei nucleare lucrează „normal” și că membri Gardei Naționale a Ucrainei, care apărau uzina, au predat armele și au fost eliberați.

UPDATE 05:21 – Putin plănuia să cucerească Kievul în două zile, spune șeful CIA

Președintele rus Vladimir Putin plănuia să cucerească Kievul, capitala Ucrainei, în doar două zile, a declarat William Burns, șeful CIA.

Marți, Burns i-a avertizat pe congressmanii americani: „Cred că Putin este furios și frustrat în acest moment. Cel mai probabil „va plusa” și va încerca să distrugă armata ucraineană, fără să țină cont de pierderile de vieți civile”.

Burns a mai spus că Putin „a clocotit într-o combinație explozivă de frustrare și ambiție, timp de mai mulți ani”.

Oficialul american a descris invazia Ucrainei din 24 februarie drept o chestiune de „profundă convingere personală”, pentru liderul de la Kremlin.

UPDATE 05:14 – „Coridoarele umanitare ale Rusiei sunt o glumă”

Coridoarele umanitare create de Rusia sunt „oarecum o glumă”, a declarat un expert american în afaceri militare ruse, pentru BBC.

Michael Kofman, directorul programului Russia Studies din cadrul think tank-ului Naval Analyses, a spune că forțele ruse demonstrează – încă o dată – că nu au nicio reținere să lanseze tiruri de artilerie în prezența civililor ucraineni.

UPDATE 04:50 – SUA trimit rachete Patriot în Polonia pentru a contracara orice potenţială ameninţare

SUA relochează două baterii de rachete Patriot în Polonia, „o desfășurare defensivă” menită să contracareze orice amenințare la adresa SUA și a aliaților NATO, în timpul invaziei ruse a Ucrainei, a anunțat, marți noaptea, un purtător de cuvânt al Comandamentului European al SUA.

UPDATE 04:20 – În Sumî, orașul devastat de armata rusă, a murit tânărul campion al Ucrainei la sambo, Artyom Pryimenko, în vârstă de doar 16 ani. Sportivul a fost ucis într-un bombardament aerian, alături de toată familia, inclusiv doi frați mai mici.

Foto: Nexta / Twitter

Evacuarea civililor din Sumî

UPDATE 04:18 – Forțele Armate ucrainene l-au eliminat pe comandantul regimentului rus din regiunea Volgograd, Locotenent colonelul Iuri Argarkov.

Foto: Nexta / Twitter

UPDATE 04:11 – Germania se opune transferului de avioane militare spre Ucraina de pe teritoriul său

Germania se opune transferului de avioane de vânătoare spre Ucraina prin tranzitarea teritoriului său, iar Departamentul american al Apărării a părut să respingă o propunere în acest sens formulată de Polonia, argumentând că ar apărea riscuri privind o confruntare militară NATO-Rusia, transmite Mediafax.

UPDATE 04:07 – VIDEO | Un fost ministru al Apărării s-ar fi alăturat Legiunii Internaționale din Ucraina

Irakliy Okruașvili, fost ministru al Apărării din Georgia, ar fi venit în Ucraina cu oamenii săi pentru a se alătura Legiunii Internaționale.

Anunțul a fost făcut de un jurnalist ucrainean, de la Kyiv Independent.

Echipa fostului ministru ar fi pus mâna pe tehnica de luptă a armatei ruse, după capturarea mai multor soldați.

Forțele armate ucrainene au publicat luni o fotografie cu ceea ce spun că sunt primii voluntari ai legiunii internaționale de străini care s-au înrolat pentru a lupta în Ucraina împotriva Rusiei.

Aceștia au venit din SUA, Marea Britanie, Suedia, Lituania, Mexic, India, pentru a susține defensiva ucraineană.

Zelenski s-a referit la „legiunea internațională” de 16.000 de voluntari străini, care a dorit să se alăture „apărării Ucrainei, Europei și lumii”.

UPDATE 03:48 – Banca Rusiei limitează retragerile din conturile în valută la 10.000 de dolari / Vânzarea de valute străine va fi suspendată

Banca Rusiei a anunțat noi proceduri de retragere a fondurilor din depozitele în valută străină în intervalul 9 martie – 9 septembrie 2022, limitând retragerea de numerar la echivalentul a 10.000 de dolari, relatează presa de stat rusă RIA.

UPDATE 03:43 – Zelenski laudă Marea Britanie, care renunță treptat la petrolul rusesc: „Un semnal puternic”

Decizia Marii Britanii de a-l sancționa pe Vladimir Putin, prin renunțarea la petrolul rusesc, până la finele anului, va transmite un „mesaj puternic” întregii lumi, a declarat, marți seara, președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

UPDATE 03:15 – Liderul Dumei de Stat amenință dur: Europenii vor plăti pentru sancțiunile antirusești!

Viaceslav Volodin, liderul Dumei de Stat din Rusia, a avertizat că sancțiunile europene asupra Rusiei vor aduce numeroase costuri pentru companiile și cetățenii din Uniunea Europeană și de acestea vor profita SUA.

„Evident, prin promovarea de sancțiuni împotriva furnizării ruse de energie, Washingtonul vrea să ocupe piața europeană. Procentul de petrol american livrat în Europa este de 8%, iar cel de gaze de 6%. Creșterea prețurilor la energie este în planul SUA. Toate costurile vor fi suportate pe viitor de statele UE, care vor fi nevoite să cumpere combustibil fosil de la SUA, la un preț mai mare. Totul cade pe umerii companiilor și cetățenilor europeni”, a scris Volodin pe Telegram, potrivit Interfax.

UPDATE 02:46 – O femeie cu cetățenie americană și rusă, acuzată că este agent străin în SUA

SUA acuză o femeie cu dublă cetățenie, americană și rusă, că a desfășurat, timp de zece ani, o campanie de promovare a influenței ruse în New York.

Elena Branson, în vârstă de 61 de ani, este vizată de șase acuzații, deoarece nu s-a înregistrat ca agent străin, scrie presa britanică.

Agentul FBI însărcinat cu acest caz a declarat că Branson a lucrat cu oficiali ruși de rang înalt, inclusiv cu Putin, „pentru a identifica următoarea generație de lideri americani, a cultiva canalele informaționale și a manipula politica SUA în favoarea Rusiei”.

UPDATE 02:29 – Partidul de la putere din Ucraina dorește ca SUA și Turcia să fie „garanții securității”

Partidul „Servitorul Poporului”, aflat la putere, propune noi garanții de securitate, pentru a proteja suveranitatea Ucrainei.

„NATO nu va accepta Ucraina cel puțin 15 ani de acum încolo, a arătat clar asta”, au declarat politicienii.

Partidul dorește „un acord concret care să garanteze securitatea deplină a Ucrainei, până când NATO va fi de acord cu aderarea Ucrainei”.

UPDATE 02:16 – Ucraina: Ofensiva rusă a încetinit în ultimele 24 de ore

Armata ucraineană a prezenta informații operaționale ale zilei 13 de invazie rusă.

În ultimele 24 de ore, „inamicul a slăbit ritmul operațiunii sale ofensive, folosind mai ales rachete și bombardând infrastructurile civile”, a anunțat conducerea forțelor armate ucrainene.

Rusia încearcă în continuare să încercuiască obiectivele dorite, pentru a stăpâni orașe precum Kiev, Sumî, Kharkiv, Mariupol, Mykolayiv și Chernihiv și pentru a construi un coridor pe uscat între Rusia și Peninsula anexată Crimeea.

Armata rusă suportă în consecință pierderi masive și va încerca să sporească rezervele de combustibil prin înființarea unei „rețele de conducte”.

UPDATE 02:08 – Asediu la Mariupol: „Rușii folosesc rachete Grad, artilerie – totul”

În fiecare zi, cei din Mariupol se adună și încearcă să fugă din orașul distrus de armata rusă. Civilii nu pot înainta, însă, deoarece bombardamentele asupra lor continuă în fiecare zi și noapte.

UPDATE 01:57 – Pentagonul respinge propunerea Poloniei de a transfera avioanele MIG-29 în SUA pentru a fi livrate în Ucraina

Pentagonul a respins, miercuri dimineață, propunerea Poloniei de a-și transfera avioanele de vânătoare MiG-29 în SUA pentru a fi livrate ulterior Poloniei, numind-o „nesustenabilă”.

Anunțul a fost făcut de secretarul de presă al Pentagonului, John Kirby, citat de CNN.

UPDATE 01:33 – Ministrul britanic de Externe se va deplasa în SUA pentru discuții pe marginea Rusiei

Liz Truss, ministrul britanic de Externe, se va întâlni miercuri în SUA cu omologul ei, Antony Blinken, pentru a discuta despre războiul din Ucraina și pentru a reduce dependența energetică de Rusia.

„Criza ucraniană este un apel de trezire pentru toate democrațiile libere”, a declarat Truss într-o declarație.

„Sunt în SUA, unde vom discuta despre ce putem face pentru a contracara actorii ostili, pentru a reduce dependența strategică de energia rusă – și de statele autoritare, în speță. Vrem să construim alianțe economice și de securitate mult mai puternice, în toată lumea”, a spus Liz Truss.

UPDATE 01:27 – Mii de oameni au fost evacuați din orașul ucrainean Sumî

Vicepremierul ucrainean Iryna Vereshchuk a declarat că 5.000 de oameni, inclusiv 1.700 de studenți străini, au fost evacuați din Sumî. Orașul se confruntă cu o „catastrofă”, fără apă, curent și comunicații.

Aceasta a mai spus că Ucraina nu va accepta oferta Moscovei de stabilire a unor coridoare pentru civilii care ar urma să meargă spre Rusia, acceptând doar căile care ar duce spre țările occidentale.

UPDATE 01:23 – Oficial american: Este clar că Rusia va pierde acest conflict

Rusia va pierde războiul în Ucraina, a declarat, miercuri dimineață, Victoria Nuland, Subsecretar al Departamentului de Stat al SUA.

„Este evident că Rusia va pierde acest conflict – fie că va pierde rapid, fie că va pierde încet, este doar o chestiune de timp”, a declarat Nuland, în fața Congresului american.

UPDATE 01:03 – Criză umanitară în Mariupol

Oraşul este încercuit. Oamenii topesc zăpada pentru apă. Ruşii au tras asupra convoiului cu alimente, apă şi medicamente

UPDATE 00:56 – Armata rusă anunță un nou armistițiu pentru evacuarea civililor, miercuri, de la ora 7:00 GMT

Armata rusă a anunțat, marți seara, un nou armistițiu pentru evacuarea civililor din Ucraina de la ora 7:00 GMT (10:00 ora Moscovei), transmite AFP.

UPDATE 00:46 – Vladimir Putin, decret pentru interzicerea exportului de materii prime

Președintele rus Vladimir Putin a semnat un decret care interzice exportul anumitor mărfuri și materii prime, informează BBC.

UPDATE 00:37 – McDonald’s, Coca-Cola și alte companii își suspendă operațiunile din Rusia

Lanțul de restaurante fast food McDonald’s a anunțat că își va închide temporar toate restaurantele și va întrerupe toate operațiunile din Rusia.

UPDATE 00:35 – VIDEO | Imagini suprarealiste la Odesa: Fanfara ucraineană a cântat „Don’t worry, be happy”, în așteptarea bombardamentelor

Imagini inedite au fost surprinse marți, 8 martie, în Odesa. Orchestra militară a cântat melodia VIDEO | Imagini suprarealiste la Odesa: Fanfara ucraineană a cântat „Don’t worry, be happy”, în așteptarea bombardamentelor.

UPDATE 23:58 – Ofițerii ruși de securitate la Herson au reținut un maior ucrainean

UPDATE 23:56 – Explozii în Saltova, Kherson

UPDATE 23:55 – O nouă coloană rusă înaintează spre Kiev, dinspre N-E

SUA au indicat marți că o nouă coloană rusă înaintează spre Kiev dinspre nord-estul capitalei ucrainene. Soldații ruși ar fi la 60 km de oraș.

Moscova caută să încercuiască Kievul pentru a-l convinge să se predea. Putin și-ar putea intensifica atacul asupra Ucrainei, în noaptea de marți spre miercuri.

UPDATE 23:50 – Balakleya arde în acest moment, regiunea Harkov

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult
Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării