Localitatea din România în care un apartament cu 2 camere de 52 mp se vinde cu numai 3.600 de euro
Un imobil din comuna Maglavit, județul Dolj, este scos la licitație de către o bancă pentru suma de doar 3.600 de euro.
Este vorba despre un imobil vechi, cu două camere și cu o suprafață de 52 de metri pătrați, iar prețul de 3.600 de euro este prețul de pornire al licitației.
Imobilul este scos la vânzare de către CEC Bank și are o suprafață utilă de 44,81 metri pătrați, din care balconul reprezintă 2,61 metri pătrați.
Prețul de pornire este de 3.600 Euro (în scutire de TVA). Garanția de participare la licitație este de 72 Euro;
Clădirea este construită în 1987, iar cumpărătorul va trebui să investească serios pentru a moderniza apartamentul.
Orașul din România în care o garsonieră de 35 de metri pătrați se vinde cu peste 500.000 de euro
Un anunț publicat pe un site de imobiliare prezintă o garsonieră de 35 de metri pătrați din Constanța pentru care propietarul cere suma de 515.000 de euro. Suma sare chiar și de prețul unei garsoniere de lux din Mamaia.
Prezentată ca fiind o „garsonieră spațioasă”, propietatea scoasă la vânzare se află la etajul doi al unui bloc de zece etaje de pe bulevardul Al. Lăpușneanu din cartierul Tomis Nord.
„Se vinde nemobilat, iar balconul este închis cu sistem termopan QFORT. Gazele sunt trase la ușă, liftul este nou iar scara blocului este întreținută“, se arată în mesajul de vânzare al garsonierei.
Propietarul a cerut suma de 515.000 de euro. Chiar dacă blocul se află într-o zonă bună a orașului, prețul maxim pe zonă pentru o astfel de propietate este de 62.000 de euro.
Nu este primul caz de genul acesta, în luna februarie a acestui an, un alt anunț imobiliar a devenit viral pe o rețea socială.
Acesta se referea la închirierea unei garsoniere minusculă din Cluj-Napoca, cu suprafața de 11 metri pătrați, la prețul de 200 de euro pe lună.
Internauții au rămas șocați când au văzut cum arăta garsoniera din fotografii.