O limbă inventată de geamgiii vremurilor trecute ale unui sat clujean incită și în zilele noastre. În satul Mărgău – așezare cunoscută din cele mai vechi timpuri – locuitorii stăpâneau îndeletnicirea de a pune geamuri la uși și la ferestre, însă au folosit și o ”limbă” aparte atunci când porneau prin țară pentru a-și practica mseria.
Limba ”gumuțească” a devenit, astfel, un dialect pe care îl înțelegeau, de cele mai multe ori, numai ei, iar tinerii vremurilor contemporane se amuză, încă, și încearcă să vorbească această ”limbă” neștiută.
Informații despre această limbă au fost oferite de un tânăr inginer, Darius Golban, născut și crescut chiar în vatra satului Mărgău. Geamgiii, tocmai pentru ca eventualii clienți să nu le înțeleagă anumite discuții, au început să rostească… altfel cuvintele.
”Când tocmeau cu clienții câte o lucrare, geamgiii se înțelegeau între ei ce prețuri să ceară, cât să mai lase din tarif și cum să se apuce de lucru. Toate acestea erau cuvinte rostite altfel, spre a nu înțelege posibilii clienți cum se înțeleg între ei.
Este un dialect cu niște artificii între literele cuvintelor, numai de mărgăuani știute. Încă de mici, copiii din sat învață aceste «artificii». De-a lungul timpului oamenii din satele vecine au încercat să o înțeleagă și să o vorbească, dar nu au reușit”, spune tânărul inginer.
Bineînțeles, lingviștii clujeni au fost intrigați și curioși, ajungând la concluzia că această ”limbă” este unicat în România, iar denumirea științifică asupra căreia s-au pus de acord este ”argou profesional rural”, ”singurul de acest gen care s-a descoperit în România”.
Lingvistul Romulus Tudoran s-a dedicat studierii limbii ”gumuțească” și a oferit explicații suplimentare.
”«Moţască» înseamnă moț, adică locuitor ai Apusenilor şi ,«go» provine, probabil, de la denumirea dealului Golumbăţ, de unde s-a strămutat o parte din sat la 1340”, a menționat lingvistul.
Citește și: