Prima pagină » Actualitate » Localitățile din România unde se trăiește cel mai mult. Ce au observat cercetătorii

Localitățile din România unde se trăiește cel mai mult. Ce au observat cercetătorii

Localitățile din România unde se trăiește cel mai mult. Ce au observat cercetătorii
Localitățile unde seniorii trăiesc cel mai mult, sursa foto: Envato

Care sunt localitățile din România unde se trăiește cel mai mult și ce anume au observat cercetătorii.

Potrivit cercetărilor, un stil de viață active, alimentația sănătoasă și integrarea social joacă un rol essential în prelungirea vieții. Astfel, cercetătorii au arătat că seniorii studiați, toți cu vârste peste 90 de ani, s-au remarcat printr-o stare bună de sănătate fizică și psihică, iar majoritatea, în proporție de 69%, sunt femei.

Astfel, cercetătorii români au făcut descoperiri remarcabile despre longevitatea în România, dezvăluind care sunt localitățile unde oamenii trăiesc cel mai mult și ce factori le influențează viața îndelungată.

Proiectul „Harta Longevității” este condus de Lăcrămioara Frăsineanu, managerul proiectului, și dr. Gabriel Prada, profesor de Geriatrie și Gerontologie la Facultatea de Medicină „Carol Davila”. Ea a evidențiat importanța stilului de viață în prelungirea vieții, chiar mai mult decât factorii genetici.

Lăcrămioara Frăsineanu a subliniat faptul că seniorii studiați s-au remarcat printr-o stare bună de sănătate fizică și psihică, iar majoritatea sunt femei. A arătat și că activitatea fizică moderată, precum lucratul în grădină sau mersul pe jos în pas rapid, contribuie la longevitate.
Iar dr. Gabriel Prada a adăugat că mersul pe jos în pas rapid vreme de 30 de minute, zilnic, poate adăuga până la 8 ani la speranța de viață.

Localitățile unde se trăiește cel mai mult, în țara noastră

Mai mult, consumul de fructe și legume proaspete din grădina proprie, este vital pentru menținerea sănătății, datorită conținutului ridicat de vitamine ușor absorbabile de organism.

Cercetările au mai indicat că longevitatea este strâns legată de mediul rural, mai ales de zonele de deal și submontane. Astfel, primele cinci localități din România cu cel mai mare procent de seniori de peste 85 de ani sunt:

Pardoși – județul Buzău

Cireșu – județul Mehedinți

Murgești – județul Buzău

Seaca de Pădure – județul Dolj

Glăvile – județul Vâlcea

Totodată, un alt aspect foarte important pentru longevitate este, spun cercetătorii, integrarea socială. Prin urmare, persoanele în vârstă care rămân active în comunitatea lor au o probabilitate mai mare de a trăi mai mult și mai sănătos. Socializarea și menținerea unei activități mentale și fizice constante contribuie semnificativ la prelungirea vieții.

CITEȘTE ȘI:

Locul neștiut din România unde se trăiește ca în ”ZONELE ALBASTRE” din Japonia, Grecia și Italia. Secretele satului cu cei mai longevivi oameni

Mirabela Năstase a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității Hyperion. Vreme de 3 ani a fost redactor la revista VIP, unde a făcut reportaje și interviuri ... vezi toate articolele