Prima pagină » Actualitate » Locomotiva unui tren încărcat cu motorină a luat foc, în gara Predeal. Intervenția pompierilor

Locomotiva unui tren încărcat cu motorină a luat foc, în gara Predeal. Intervenția pompierilor

Locomotiva unui tren încărcat cu motorină a luat foc, în gara Predeal. Intervenția pompierilor
Foto caracter ilustrativ / Mediafax

Pompierii din Brașov intervin, joi după-amiază, în gara Predeal, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins locomotiva unui tren de marfă, care transportă motorină.

Incendiul a izbucnit la locomotiva unui tren de marfă, care are în compunere 27 de vagoane încărcate cu motorină.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de U Brașov, la fața locului s-au deplasat două autospeciale cu apă și spumă și un echipaj SMURD.

Specialiștii au reușit să decupleze locomotiva de vagoane, iar la ora transmiteii știrii pompierii intervin pentru localizarea incendiului, potrivit Mediafax.

Pentru moment nu se cunoaște cauza producerii incendiului, iar forțe de intervenție nu au precizat dacă sunt victime.

Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul ... vezi toate articolele