Locuitorii unui sat din Giurgiu, TERORIZAȚI de un minor de 16 ani care le fură din case. „Pur şi simplu, am lanţuri puse pe uşi”
Un minor de 16 ani a terorizat un sat din județul Giurgiu, de luni de zile. Adolescentul dă spargeri în casele și curțile localnicilor, pe care îi lasă fără bani, bijuterii sau chiar animale.
„Nu mai pot! Pur şi simplu, am lanţuri puse pe uşi! Mi s-au tăiat şi lanţurile”, declară una dintre vctime.
Prima spargere a adolescentului a avut loc în localitatea Ghimpaţi în urmă cu 3 luni, potrivit observatornews.ro.
Una dintre victimele tâlharului nu se mai simte în siguranță în propria casă, iar nici sistemele antifurt improvizate nu l-au ajutat.
„Mi-a luat buletinul, cardurile, mi-a luat tot! Uitaţi! Prima dată mi-am pus parchet. L-a tăiat! A doua oară, uitaţi…”, spune acesta pentru sursa citată.
Băiatul acționează, în special, noaptea și își ascunde fața cu o cagulă în timpul loviturilor, pentru a nu fi recunoscut. În ultimele luni, el a jefuit cinci locuințe, toate de pe aceeași stradă.
Tânărului i se spune „tâlharul”, o poreclă aleasă de vecinii care au fost terorizați de el și pe care chiar îi agresează, dacă îl prind în flagrant.
„Băiatul acesta este obraznic, de când îl ştiu! Și ziua, duminica, a intra. El era plecat la muncă. I-a furat păsări, a intrat, i-a luat bani din casă”, spune o femeie.
„Ce, numai o dată? A spart casa şi aici. L-a bătut.. i-a luat buletinul şi l-a pus să plătească. Şi a fost şi la omul ăsta şi la ăsta, aici..”, spune un bărbat.
În urma reclamațiilor, poliţiştii au deschis un dosar penal împotriva tânărului, dar până la finalizarea cercetării, acesta rămâne în libertate.
FOTO – Captură video: Observator TV