Lotul 2 din AUTOSTRADA 0 Nord şi DN2 a fost deschis circulației. Sorin Grindeanu: 80-90 km vor fi dați în folosință în următoarele două săptămâni

Publicat: 05 12. 2024, 13:47
Actualizat: 05 12. 2024, 14:40

This browser does not support the video element.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că, începând de joi, de la ora 13:00, se va putea circula între lotul 2 din Autostrada 0 Nord şi DN2.

”Este foarte important că am ajuns astăzi să facem această legătură între lotul 2 şi lotul 3, adică într-un final să folosim A0 tot de la DN1 până la DN2. Anul trecut noi am terminat 20 de kilometri lotul 2, din care puteam folosi aproximativ jumătate. Cealaltă jumătate din cauza inteligenţei unor domni din trecut care au făcut această lotizare, cealaltă jumătate era muzeu. Am rugat constructorii împreună cu colegii de la CNAIR să se focuseze pe aceşti doi kilometri astfel încât să facem această legătură până la DN2 şi să folosim şi ceilalţi nouă kilometri care nu erau folosiţi din lotul 2. Astăzi, undeva după amiază, vom putea să dăm drumul la circulaţie să facem această legătură de care vă vorbeam încă de anul trecut”, a spus Grindeanu, într-o conferinţă de presă susţinută după verificarea stadiului lucrărilor pe lotul 3 al A0 Nord.
Ministrul Transporturilor a precizat că speră să fie respectate termenele pentru ca la finalul anului 2025 să se poată cirula pe autostradă de la DN1 la A2.
”Eu sper ca termenele de anul viitor atât pentru lotul 3 cât şi pentru lotul 4, unde s-a început, se lucrează, să fie respectate astfel încât la sfârşitul anului viitor de la DN1 până la A2 să se poată merge pe autostradă. E un lucru important, e un lucru pe care indiferent cine va veni la guvernare, indiferent cine va fi ministru, trebuie să-l urmărească”, a explicat el.
 „Constructorul chinez al Lotului 3 al A0 Nord a avansat bine anul acesta cu lucrările şi, astfel, putem să deschidem astăzi o porţiune de aproximativ 2 km care asigură descărcarea în DN2 a încă 7 km din sectorul de pe Lotul 2 al A0 Nord, recepţionat anul trecut. Lucrările, care au ajuns acum la un stadiu fizic de 25 %, vor continua, iar anul viitor se vor finaliza toţi cei 8,6 km ai Lotului 3 (Afumaţi-Pantelimon) al A0 Nord (conform contractului). Contractul pentru construcţia Lotului 3 al A0 Nord are o valoare de 397,99 milioane lei (fără TVA) şi este finanţat prin Programul Transport (PT)”, a anunţat Grindeanu, pe Facebook.

Alte loturi de autostradă pregătite pentru deschidere

Potrivit oficialului, în următoarele 10-15 zile, Ministerul Transporturilor intenționează să deschidă mai multe tronsoane de autostradă.
”În  următoarele 10-15 zile vom mai putea să dăm în circulaţie cele două loturi între Ploieşti şi Buzău, adică de la Dumbrava până la Pietroasele. Vom putea să dăm în circulaţie lotul 3 între Buzău şi Focşani. Vom putea să dăm în circulaţie înainte de termen cei 16 kilometri de la Piteşti până la Băiculeşti, înainte de Curtea de Argeş pe acel lot 5 Piteşti – Curtea de Argeş. Dacă stăm să le adunăm, sunt 80 – 90 de kilometri, cred, care vor fi daţi în circulaţie în următoarele 15 zile”, a afirmat Grindeanu.
El a adugat că, în opinia sa, „în afară de cele două loturi între Dumbrava şi Pietroasele, restul, toate sunt înainte de termen. Ceea ce e un lucru foarte bun”.
Întrebat ce şanse sunt să fie deschisă o porţiune din A0 Sud, Sorin Grindeanu a răspuns: ”Să ştiţi că sunt în progres foarte bun. Din păcate nu cred că vor reuşi să termine până la sfârşitul anului  Lotul 3, cred este cel construit de greci. Dar, undeva la început anului viitor, se va da în circulaţie şi A0 Sud, deci undeva în primele luni anului viitor. Progresul e undeva la 90 şi ceva la 100. Ceea ce înseamnă că maxim în să zicem, aprilie se va circula şi pe A0 Sud”.

CITEȘTE ȘI:

Vești BUNE pentru șoferi! De joi, chinezii fac legătura pe autostradă între DN 1 ș DN 2

Care e stadiul LUCRĂRILOR la Lotul 3 al A0 Nord. Ionel Scrioșteanu: „Din păcate, acest proiect se bazează pe studiul de fezabilitate realizat în 2007”