Prima pagină » Actualitate » Ministrul de Interne, Lucian Bode, plan de COOPERARE cu omologul său din Republica Moldova: „Un document esențial”

Ministrul de Interne, Lucian Bode, plan de COOPERARE cu omologul său din Republica Moldova: „Un document esențial”

Miniștrii de Interne din Republica Moldova și România, Ana Revenco (recent reînvestită în funcție) și Lucian Bode, s-au întâlnit – luni – la București, pe fondul celor mai recente evoluții de securitate regională. Întrevederea a avut loc la sediul Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

„Contextul de securitate din regiune ne obligă să ne coordonăm îndeaproape și să gestionăm proactiv situațiile deosebite cu care ne confruntăm. În cadrul întrevederii am discutat despre modalitățile concrete de consolidare a cooperării operative dintre structurile ministerelor noastre, în special în ceea ce privește creșterea capacității Republicii Moldova de a răspunde adecvat la amenințările actuale. Sunt convins că acțiunile noastre de acum vor consolida pe termen lung reziliența statelor noastre și vor susține o apropiere ireversibilă a Republicii Moldova de Uniunea Europeană și de România.

Nu în ultimul rând, cu ocazia întrevederii de astăzi, am semnat Planul de cooperare în domeniul formării profesionale pentru anul 2023, un document esențial prin care Ministerul Afacerilor Interne din România va contribui direct la creșterea nivelului de profesionalism al angajaților structurilor omoloage din Republica Moldova. Într-o perioadă în care instituțiile de ordine și siguranță publică din Republica Moldova trebuie să răspundă unor provocări fără precedent, instruirea la cele mai înalte standarde UE pe care România o va furniza este esențială pentru creșterea rezilienței în fața acestor provocări”, a scris ministrul Lucian Bode, pe Facebook.

FOTO – Facebook.com/lucianbode.ro

Vă recomandăm și:

Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a absolvit o facultate de profil, a scris pentru site-uri ... vezi toate articolele

Citește și