Prima pagină » Actualitate » Lucian Romașcanu: „Astăzi celebrăm una din zilele importante ale istoriei României”

Lucian Romașcanu: „Astăzi celebrăm una din zilele importante ale istoriei României”

Lucian Romașcanu: „Astăzi celebrăm una din zilele importante ale istoriei României”

Lucian Romașcanu, ministrul Culturii, a precizat că duminică, 4 iunie, se celebrează Ziua Tratatului de la Trianon.

„Astăzi celebrăm una din zilele importante ale istoriei României, ziua când, prin tratatul semnat la Palatul Marele Trianon de la Versailles, românii au obținut recunoașterea internațională a granițelor pentru care au luptat cu eroism în Marele Război.

România Mare a strâns, pentru prima dată, marea majoritate a românilor între granițele aceluiași stat, iar un cuvânt de recunoștință trebuie rostit și pentru Emmanuel de Martonne, geograful francez care a ajutat la trasarea noilor frontiere în conformitate cu realitatea etnică”, a scris Lucian Romașcanu pe pagina sa de Facebook.

Ministrul Culturii mai precizează că Ziua Tratatului de la Trianon a fost consfințită din 2020.

„Sărbătoarea de astăzi este doar pentru români și istoria noastră și deloc împotriva cuiva”

„Îl felicit pe colegul și prietenul meu, senatorul Titus Corlățean pentru efortul său, împreună cu parlamentarii Partidul Social Democrat, de a avea astăzi Ziua Tratatului de la Trianon consfințită prin legea 256 din 2020.

Este important de spus că sărbătoarea de astăzi este doar pentru români și istoria noastră și deloc împotriva cuiva.

Este încă un prilej binecuvântat de a ne ura La Mulți Ani, România!”, mai precizează Lucian Romașcanu.

Politicianul a postat și o hartă cu România Mare.

„PS. harta reprezintă situația teritoriului României Întregite în urma tratatelor de la Versailles, Trianon și Saint Germain și o public aici din interes strict istoric”, a conchis Lucian Romașcanu.

 

Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații precum Ziarul Libertatea (6 ani), Averea, Evenimentul ... vezi toate articolele

Citește și