Lucrare făcută în bătaie de joc. La doi ani de la „reabilitare”, trecătorii se împiedică de plăcile montate pe trotuarul de la Piața Unirii | FOTO – VIDEO
Trotuarul de la Piața Unirii 1 se prezintă jalnic, la nici doi ani de când acesta a fost reabilitat. Zeci de dale sunt în prezent desprinse, iar comercianții din zonă spun că foarte muți bătrâni se împiedică din cauza lucrării care a fost făcută în bătaie de joc.
- Dalele au fost schimbate în anul 2019.
- Valoarea montajului a fost de peste 170 de mii de lei.
- Lucrarea se află încă în garanție
Reabilitarea trotuarului de la Piața Unirii, care se întinde și pe podul ce traversează Dâmbovița, a fost făcută de mântuială. Trotuarul se prezintă acum deplorabil, în ciuda faptului că a fost reabilitat (teoretic) în vara lui 2019. Majoritatea dalelor de granit sunt sărite și se mișcă atunci când trecătorii calcă pe ele.
Mai mult, sunt și persoane care se împiedică de aceste plăci, care nu au fost montate corespunzător.
„Veneau aici (se împiedicau – n.r.) și se întindeau bătrânii pe jos, se rupeau. Cam o dată la două zile se împiedică cineva”, ne spune unul dintre comercianții ambulanți de la stația Piața Unirii 1, care stă în fața unei covrigării.
Pe Podul dinspre Hanul lui Manuc lipsesc plăci
Și cel mai vechi vânzător de ziare de pe acest trotuar ne confirmă că mulți trecători se împiedică de plăcile ieșite în exteriror.
„Uitați-vă și dumneavoastră, nu face masă cum trebuie, nu e lipită cum trebuie. Sunt mai multe plăci aici. Abia le-au pus”, ne spune un trecător de pe trotuar, în timp ce ne arată cu piciorul cum sar dalele de la locul lor.
Situația este aceeași și pe podul peste râul Dâmbovița, spre Hanul lui Manuc, acolo unde chiar lipsesc mai multe dale.
De reabilitarea trotuarului din această zonă s-a ocupat Administrația Străzilor București, iar reprezentanții instituției din subordinea Primăriei Capitalei ne-au spus ce societate a montat dalele.
„Dalele din zona menționată de dvs. au fost montate în anul 2019. Contractul a fost semnat cu firma SC Straco SRL, iar valoarea lucrării a fost de 172.459 lei”, au precizat reprezentanții Administrației Străzilor (ASB), într-un răspuns la solicitarea Gândul.
Compania, bună de plată dacă nu înlocuiește dalele
Lucrarea încă se află în garanție, spune ASB. Problemele au apărut însă la scurt timp după reabilitarea de acum doi ani. De atunci și până în prezent, așa cum se poate vedea din imagini, problema nu a fost remediată.
„Administrația Străzilor București a sesizat compania să finalizeze de urgență lucrările de înlocuire a dalelor. În caz contrar, se vor aplica clauzele contractuale și se va reține garanția de bună execuție”, se mai arată în răspunsul instituției.
Trotuarul degradat din inima Bucureștiului se completează și cu starea jalnică a Parcului Unirii, care este neîngrijit și plin de bălării, formând împreună un tablou dezolant, nedemn pentru centrul unei capitale europene.
Foto & Video: Nicolae Oprea, Gândul