Lucrări avansate pe Secțiunea 5 a Autostrăzii Sibiu-Pitești / Cristian Pistol, (CNAIR): Marcajele rutiere trasate pe primii 16 km

Publicat: 20 09. 2024, 09:50
Actualizat: 20 09. 2024, 10:43

This browser does not support the video element.

Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a anunțat pe platforma TikTok că au început lucrările de trasare a marcajelor rutiere pe primii 16 km din cei 30,35 km ai Secțiunii 5 (Pitești-Curtea de Argeș) a autostrăzii Sibiu-Pitești.

Constructorul a dat, din nou, asigurări că pe acest sector de 16 kilometri circulația va fi deschisă până la sfârșitul anului, a detaliat Cristian Pistol pe TikTok.

Potrivit lui șefului CNAIR, pentru restul de aproximativ 14 km din această secțiune, traficul ar urma să fie permis anul viitor, în conformitate cu termenul contractual.

La începutul lunii septembrie, ministrul Trasporturilor, Sorin Grindeanu, a precizat  că o parte din secțiunea 5 Pitești – Curtea de Argeș ar putea fi deschisă în acest an, înainte de termenul contractual.

Secțiunea 5 a Autostrăzii A1 are o lungime totală de 30,35 km, iar termenul contractual pentru finalizarea completă a acestei secțiuni este 2025.

Cu toate acestea, deschiderea parțială a traficului ar reduce considerabil timpul de deplasare între Pitești și Curtea de Argeș.

În luna martie, ministrul Sorin Grindeanu a anunțat un progres fizic de 63,5% pe tronsonul Curtea de Argeș – Pitești.

Autostrada Sibiu-Pitești este una dintre cele mai așteptate investiții în infrastructura rutieră din România, având rol în conectarea regiunilor istorice ale țării.

Autostrada A1 va facilita transportului de mărfuri și pasageri pe traseul pan-european.

CITEȘTE ȘI:

Cristian Pistol (CNAIR): „Lucrările avansează într-un ritm bun pe șantierul Secțiunii 5 a Autostrăzii Sibiu – Pitești (A1)”

Sorin Grindeanu prezintă IMAGINI din momentul în care se montează grinzile pe sectorul 4 al autostrăzii Sibiu-Pitești