Lucrări fără sfârșit la podul peste Dunăre. Tronsonul Jijila-Tulcea nu este deschis nici acum
This browser does not support the video element.
La aproape un an de la inaugurarea podului suspendat de la Brăila există încă lucrări care bat pasul pe loc. Macaralele care au ținut câteva luni podul închis pe timp de noapte nu au mai fost demontate, iar tronsonul Jijila- Tulcea nu este deschis nici acum.
Drumul Jijila-Tulcea trebuia să fie gata o dată cu darea în folosința podului suspendat din Brăila, potrivit Digi24. În schimb, constructorul obținut mai multe amânări pentru deschiderea traficului. Banda unu de circulație pe sensul Tulcea-Brăila este închisă complet. În acest moment se circulă doar pe o singură bandă. De mai bine de o săptămână se lucrează la asfaltarea șoselei. Este a treia intervenție de acest gen, la mai puțin de nouă luni de la inaugurare.
În continuare podul se deteriorează, deci este clar că formula de asfaltare folosită de Webuild pe pod nu este propice acestui pod. Tot traficul spre Tulcea este deviat prin orașul Măcini, spre disperarea localnicilor.
„E greu, nu putem circula pe șosea”, spune un localnic. Pe sensul de mers spre Brăila se circulă pe o singură bandă. „Nu e normal noaptea”, adaugă.
Podul suspendat peste Dunăre a costat peste 500 de milioane de euro și este supranumit Golden Gate de România.