Prima pagină » Actualitate » Lucrările la Linia 5 de tramvai au fost reluate. A fost votată suma restantă de 40 de milioane de lei

Lucrările la Linia 5 de tramvai au fost reluate. A fost votată suma restantă de 40 de milioane de lei

Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat, miercuri, un proiect de rectificare bugetară, care prevede, printre altele, acordarea sumei de 40 de milioane de lei pentru constructorul care lucrează la refacerea liniei 5 de tramvai.

Lucrările au fost reluate de luni, sub promisiunea că se vor acorda sumele restante.

Aceste lucrări au fost sistate la jumătatea lunii iulie, după ce constructorul a rămas fără finanțare.

Banii necesari pentru continuarea investiției au fost aprobați, miercuri, în ședința CGMB, printr-un proiect de rectificare bugetară. Este vorba de suma de 40 de milioane de lei.

Proiectul privind rectificarea bugetară a trecut cu unanimitate de voturi.

Lucrările, termen până în martie 2025

„Datorită eforturilor consilierilor generali ai Partidului Național Liberal, printr-un amendament susținut de grupul PNL la proiectul de rectificare bugetară, lucrările pentru reabilitarea liniei de tramvai 5 se vor relua! Astăzi, consilierii generali liberali au votat în favoarea rectificării bugetului Primăriei Capitalei.  Cel mai important, au reușit să obțină aprobarea amendamentului care permite reluarea plăților pentru reabilitarea acestei linii vitale de transport public. Astfel, 40 de milioane de lei vor fi alocate acestui proiect”, a precizat Sebastian Burduja, președinte PNL București și ministrul al Energiei.

Lucrările de reabilitare a liniei 5 de tramvai au început în februarie 2024.  Termenul de finalizare martie 2025. Se vor înlocui șinele vechi cu unele noi pe o lungime de 4,25 kilometri pe tronsonul cuprins între Podul Băneasa și Bd. Ștefan cel Mare.

Linia 5, principalele lucrări care se vor executa în cadrul acestui proiect:

  • Lucrări la calea de rulare;
  • Realizarea a 15 peroane – Vor fi demolate peroanele existente, urmând a fi construite unele noi, dotate cu adăposturi pentru călători, borne reflectorizante, gard pentru protecția călătorilor, stâlpi pentru supraveghere video etc.
  • Lucrări la rețeaua de contact –prin în înlocuirea în totalitate a elementelor rețelei de contact.
  • Modernizarea substației electrice de tracțiune Nordului – Presupune înlocuirea echipamentelor electrice din cadrul acesteia;
  • Lucrări la sistemul de iluminat public – Rețeaua de iluminat va fi proiectată și mutată în subteran, prin tuburi de protecție, în ampriza căii de rulare a tramvaiului și în trotuare. În plus, se vor înlocui corpurile de iluminat existente, fiind montate unele cu led.
  • Lucrări de relocare a semaforizării de pe B-dul Barbu Văcărescu și Strada Alexandru Șerbănescu;
  • Lucrări la rețelele edilitare.

Constructorul a executat mai bine de jumătate din lucrările la linia 5 și o bună parte din ele au fost achitate din economii.

Până acum, Primăria Capitalei a plătit firmei doar 6 milioane de lei și a adunat o datorie de aproape 40 de milioane de lei.

CITEȘTE ȘI:

Proiectul pentru finanțarea Liniei 5 de tramvai, „deraiat” de Nicușor Dan

Când vor începe lucrările de modernizare a liniei 5 de tramvai din București – „linia corporatiștilor”. A fost atribuit contractul de execuție

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât ar trebui să mâncăm, de fapt, de Crăciun. Un medic trage semnalul de alarmă
Digi24
VIDEO De ce s-au bătut două femei la Timișoara: un influencer din campania lui Călin Georgescu, în mijlocul scandalului
Cancan.ro
Zodia care termină anul 2025 în genunchi. Mihai Voropchievici: Din păcate, este prea târziu
Prosport.ro
Cea mai frumoasă profesoară de matematică din România e colega lui Gabi Tamaș!
Adevarul
Secretul bine păzit al statuii lui Ioan de Hunedoara: scrisori ascunse în bocancul de bronz
Mediafax
Ce va indica noua etichetă de pe electrocasnice. Cumpărătorii vor fi primii anunțați
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Consilierul de la Kremlin care a refuzat ordinul lui Putin și a încercat să oprească războiul din Ucraina. Era pregătit să fie împușcat
Cancan.ro
”Măgărie”. Supărare mare după ce Alessia Pop a câștigat Vocea României
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Cele mai consumate băuturi din lume au un efect crucial pentru sănătatea oaselor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Vieți marcate de lepră: conducători, poeți și un gest rar de devoțiune