Lucrul banal care le poate aduce șoferilor o AMENDĂ de 1160 de lei. Puțini știu cât riscă să scoată din buzunar
Șoferii români riscă să încaseze amenzi usturătoare dacă nu respectă noile prevederi adăugate în Codul Rutier, care s-a schimbat încă din 2 martie. Amenzile sunt uriașe chiar și pentru abateri minore.
Polițiștii pot aplica noi sacțiuni șoferilor care nu își preschimbă actele sau nu-şi radiază maşina în termenul legal stabilit de lege.
Cu alte cuvinte, agenții de poliție din cadrul serviciilor publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor pot da amenzi în cazul nepreschimbării privind permisul de conducere sau talonului auto ori neradierii vehiculului deţinut în termenul legal, dar şi pentru deţinerea simultană a două permise de conducere naţionale, dintre care unul emis în străinătate, potrivit unei ordonanţe apărute în februarie care are aplicabilitate din 2 martie 2023.
Mai mult, șoferii care circulă fără permisul de conducere asupra lor riscă să primească o amendă dură din partea polițiștilor, iar sumele nu sunt deloc de neglijat.
Spre exemplu pentru o astfel de faptă, un șofer se poate alege cu o sancțiune cuprinsă între 870 lei-1.160 de lei (6-8 puncte de amendă).
De asemenea, conducătorii auto pot fi sancționați cu amendă de până la 1.160 de lei și pentru refuzul de a înmâna polițistului „documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare sau de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum şi alte documente prevăzute de lege”, mai este precizat în noul Cod Rutier.
Sursa: Anchetaonline