Prima pagină » Actualitate » Ludovic Orban, despre campania de vaccinare din România: „Evident că e loc de mai bine”

Ludovic Orban, despre campania de vaccinare din România: „Evident că e loc de mai bine”

Ludovic Orban, despre campania de vaccinare din România: „Evident că e loc de mai bine”
Președintele Camerei Deputaților i-a întâmpinat pe copiii care l-au vizitat în biroul lui / Sursă FOTO: Alexandra Pandrea - Gândul.ro

Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat sâmbătă, la Reșița, că este loc de mai bine în ceea ce privește campania de vaccinare, mai ales în mediul rural, unde ar fi cazul să fie mai multe caravane mobile.

„În materie de campanie de vaccinare, evident că e loc de mai bine. Ar trebui spus că în mediul urban, în special în mediul urban mare, s-a mișcat bine. În schimb, în urbanul mic și în rural va trebui să mărim numărul de caravane mobile, să facem o popularizare foarte bună, în zilele în care se deplasează caravanele mobile să implicăm toți factorii de influență din comunitățile locale, primari, preoți, medici și cadre didactice să convingem populația ca atunci când vine caravana să se vaccineze într-un număr foarte mare”, a spus Orban.

Președintele PNL a spus că odată cu venirea sezonului cald, a vacanței, interesul pentru vaccinare a scăzut.

„Valul patru vine probabil în toamnă și din cauza asta a scăzut, într-un fel, interesul cetățenilor de a se vaccina. Dar eu cred că această campanie de vaccinare ar trebui să se deruleze în continuare cu și mai multă energie, cu o adaptare permanentă la situațiile specifice și la caracteristicile comunităților locale pentru a determina creșterea ratei de vaccinare pentru că e evident, cu cât va fi rata de vaccinare mai mare, cu atât șansa de a avea un impact foarte mare în valul patru al pandemiei se va diminua”, a mai precizat Orban, citat de Mediafax.


CITEȘTE ȘI:


 

Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, ... vezi toate articolele