Prima pagină » Actualitate » Ludovic Orban: „Pensiile şi punctul de pensie cresc, până la sfârşitul anului”

Ludovic Orban: „Pensiile şi punctul de pensie cresc, până la sfârşitul anului”

Ludovic Orban: „Pensiile şi punctul de pensie cresc, până la sfârşitul anului”
Ludovic Orban: Coaliţia de guvernare are toleranţă zero faţă de corupţie. Sursa: MEDIAFAX FOTO

Preşedintele PNL, Ludovic Oban, a declarat, luni, că pensiile se vor majora până la sfârşitul anului, însă pentru aceasta este nevoie şi de o creştere economică serioasă. „Vrem să eliminăm inechitățile în sistemul de pensii din România”, a spus acesta.

„Deocamdată se lucrează la reforma pensiilor. Obiectivul principal al reformelor e acela de a elimina inechitățile în sistemul de pensii din România. La contribuții egale, de exemplu, dacă un om a ieșit la pensie în 1998 are pensia mai mică față de unul care a ieșit la pensie în 2020. Chiar și mai grav: dacă s-a pensionat în 2020 are pensia mai mare ca unul care a ieșit la pensie în 2018. Unul dintre principalele obiective pe care le avem prin reforma pensiilor este să facem dreptate pentru pensionari. La condițiile depline de contribuții similare, pensiile să fie similare. Evident, e vorba și de un mecanism de indexare: acoperirea în proporție de 100% a ratei inflației și participarea la creșterea economică prin creșterea punctului de pensie (…)”, a declarat Ludovic Orban.

Însă, întrebat la cât va ajunge punctul de pensie, şeful liberalilor nu a răspuns.

„Noi am crescut pensiile cu 14% în an de criză economică, când doar Germania și-a mai permis creșterea pensiilor. Sigur că ne dorim să creștem pensiile în continuare, dar creșterea trebuie să aibă la bază o creștere economică serioasă. Pensiile şi punctul de pensie cresc, până la sfârşitul anului. Ne propunem să finalizăm până la finalul acestui an. După aceea e o perioadă de implementare. Punctul de pensie…vă rog să-mi dați voie să nu răspund la asta până când se termină munca. După aceea, e o perioadă de implementare”, a mai spus Ludovic Orban.


Citește și:

Liderul PNL, Ludovic Orban, spune când vaccinul anti-Covid nu va mai fi gratuit: „Într-un viitor oarecare”

Ludovic Orban: Nu există resurse pentru încă o creştere a alocaţiilor în acest an

Orban: Florin Cîţu a fost invitat la aniversarea PNL. Lipseşte motivat

146 de ani de la înfiinţarea PNL. Orban: Suntem la guvernare şi suntem judecaţi pentru ceea ce facem


 

Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, ... vezi toate articolele

Citește și