Ludovic Orban, prima reacție după petrecerea de ziua lui din Parlament: Se întâmplă peste tot la locul de muncă (VIDEO)
Liderul PNL Ludovic Orban a declarat că petrecerea de ziua lui, care a avut loc marți seara la Parlament (VIDEO), deși acest lucru este interzis din cauza pandemiei, nu a fost organizată de el.
Orban a spus că mai mulți colegi au venit să-i ureze „la mulți ani” la finalul programului și i-a servit cu mâncare și băutură.
Orban: „A fost firesc să le ofer mâncare și băutură”
„Până la ora 20.00 am avut program de lucru. Nu s-a emis nicio invitație, oamenii au venit să îmi spună la mulți ani. În biroul meu era ședința coaliției. Nu a fost o petrecere organizată, la finalul programului meu au fost mai mulți colegi care m-au așteptat. Cum era firesc, le-am oferit mâncare și băutură”, a spus Orban, potrivit spotmedia.ro.
Întrebat fiind de ce persoanele prezente nu purtau mască, liderul liberal a spus că asta s-a întâmplat când el nu era prezent.
”S-a întâmplat când eu nu eram prezent. Apoi, de față cu mine, regulile au fost respectate”, a spus Orban.
”Nu poți să porți mască atunci când mănânci”, a replicat însă șeful PNL.
Fostul premier spus că asemenea întâlniri „se întâmplă în realitate, peste tot la locul de muncă, se adună colegi să îi ureze la mulți ani unui sărbătorit”.
Nu este prima abatere a lui Orban
Ludovic Orban a încălcat regulile anti-COVID de ziua lui, pentru al doilea an la rând.
Anul trecut, pe când era premier, petrecerea s-a ținut la Guvern, iar acum, când conduce Camera Deputaților, colegii s-au adunat într-o sală din Parlament. (foto jos)
Ludovic Orban a împlinit 58 de ani. Jurnaliștii de la Parlament au filmat zeci de politicieni în Salonul Spaniol, care se află chiar lângă biroul acestuia.
Imaginile de la Digi24 arată cum în încăpere intră oameni cu pizza și pungi de mâncare, iar cei de după uși nu poartă măști de protecție, așa cum cere legea.
De asemenea, petrecerile și onomasticile sunt interzise în continuare, până la 1 iunie, de când vor intra în vigoare relaxările promise de premierul Florin Cîțu.