Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns în România și a fost distribuită fiecărei parohii – UPDATE (FOTO + VIDEO)

Publicat: 01 05. 2021, 10:04
Actualizat: 02 05. 2021, 11:33

Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns în România. Aeronava trimisă special a aterizat la București și, mai departe, lumina va ajunge la parohii.

UPDATE 19.20. Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns în România

Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim a continuat și în acest an, cu respectarea regulilor sanitare în vigoare.

Sfânta Lumină a fost adusă de la Ierusalim de către părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte şi va fi oferită, ca de obicei, delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române.

Conform Patriarhiei Române, centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii.

Sfânta Lumină a ajuns sâmbătă la ora 13.55 la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Ceremonia a fost condusă de Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului. 2.500 de credincioși au participat la eveniment, potrivit basilica.ro.

Sâmbătă seară, în intervalul orar 19.30 – 20.30, va avea loc, pe Colina Bucuriei, procesiunea primirii Sfintei Lumini de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, la Catedrala Patriarhală.

Lumina Sfântă s-a aprins la Ierusalim

Lumina Sfântă va fi distribuită pe Aeroportul Internațional Otopeni delegațiilor eparhiilor Patriarhiei Române, cu respectarea regulilor sanitare în vigoare.

Ulterior, pe Colina Bucuriei, va avea loc sâmbătă, între 19.30-20.30, o procesiune de primire a Sfintei Lumini, la Catedrala Patriarhală, de Patriarhul BOR, Daniel, potrivit unui comunicat al Patriarhiei Române.

Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii.

Lumina Sfântă este un miracol al Ortodoxiei, care se întâmplă anual de Paşte la Ierusalim când, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, între orele 12.30 şi 14.30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an şi care, în primele minute, nu frige mâinile.

Credincioșii vor putea merge la biserică la Slujba de Înviere! Restricția de circulație va fi ridicată în nopțile de Paște catolic și ortodox / BOR confirmă înțelegerea cu autoritățile

Credincioșii vor putea merge la biserică de Paști, restricția de circulație fiind ridicată în noaptea de Paște ortodox, la fel cum s-a întâmplat și la cel catolic.

Premierul Florin Cîțu a afirmat, înainte de aceste sărbători religioase importante, în urma întâlnirii cu reprezentanții cultelor religioase din România, că vor fi modificate restricțiile de circulație pentru ca românii să poată participa la slujbele de Paște.

Șeful executivului a spus, de asemenea, că a cerut ajutorul preoților pentru a-i convinge pe credincioși să se imunizeze împotriva COVID-19.

Florin Cîţu: În noaptea de Înviere nu este nimic deschis, doar bisericile. Avem încredere că oamenii vor respecta legislația

Premierul Florin Cîţu a declarat că are încredere că românii vor respecta regulile în vigoare în noaptea de Paști.

Întrebat dacă vor fi mai multe controale în noaptea de Paşti, premierul a spus că nu va fi deschis niciun restaurant, doar bisericile.