Alți 86 de români și membri de familie au reușit să fugă din calea războiului dintre Israel și Hamas /Până acum, 220 de conaționali au plecat din Gaza
Un grup de 86 de cetăţeni români şi membri de familie evacuaţi din Fâşia Gaza a ajuns în România, marţi, la bordul unei curse speciale, operate de către Compania Naţională TAROM.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că marți, 14 noiembrie 2023, în urma eforturilor complexe ale Celulei de Criză Interinstituționale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo și al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 86 de cetățeni români și membri de familie ai acestora, evacuați din Fâșia Gaza, au fost transportați în România la bordul unei curse speciale, operate de către Compania Națională TAROM.
„Cei 86 de cetățeni români și membri de familie au ajuns pe teritoriul Republicii Arabe Egipt prin punctul de frontieră Rafah, în cursul zilei de 12 noiembrie 2023, fiind preluați ulterior de către reprezentanții Ambasadei României în R.A. Egipt. O echipă mobilă a Celulei de Criză a MAE i-a însoțit apoi până la Cairo, de unde au fost îmbarcați spre România”, conform unui comunicat al MAE.
Până în prezent, 220 de cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza.
Sursa foto: MAE