MAE: Atenţionare pentru românii care călătoresc în Italia. Grevă în domeniul transportului aerian

Publicat: 26 07. 2021, 13:19
Sursa foto: Shutterstock - caracter ilustrativ

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis luni o atenţionare de călătorie pentru Italia, unde mai multe organizaţii sindicale au anunţat organizarea unei greve cu durata cuprinsă între 4 şi 12 de ore.

Mai multe organizaţii sindicale din Italia au anunţat pentru luni, 26 iulie 2021, organizarea unei greve cu durata cuprinsă între 4 şi 12 de ore, arată un comunicat al MAE.

„Pentru informaţii cu privire la cursele aeriene care ar putea fi afectate de grevă, cetăţenii români sunt rugaţi să consulte paginile web ale aeroporturilor şi să contacteze companiile aeriene”, menţionează comuicatul MAE.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să consulte în permanenţă informaţiile publice şi recomandările autorităţilor italiene.

Atenţionarea este adresată românilor care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Italia.