MAE le reamintește cetățenilor români avertismentul de călătorie pentru Israel, în contextul evoluțiilor actuale de securitate

Publicat: 31 07. 2024, 18:52
FOTO - Caracter ilustrativ

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reamintește miercuri – prin intermediul unui comunicat – că, în contextul evoluțiilor recente ale situației de securitate și riscului crescut de escaladare, este în vigoare un avertisment de călătorie pentru Israel, nivel 8/9 – „evitați orice călătorie”.

Astfel, MAE le reamintește cetățenilor români de existența riscurilor de securitate pentru integritatea cetățenilor, cu recomandarea fermă de a evita orice călătorie.

Așadar, MAE recomandă cu fermitate reprogramarea pentru o dată ulterioară, în funcţie de evoluţia situaţiei de securitate, a tuturor călătoriilor în scop turistic sau de pelerinaj.

„Situația de securitate este fluidă, deteriorări semnificative pot apărea brusc, fără o atenţionare prealabilă, cu consecința închiderii punctelor de trecere a frontierelor terestre și aeriene ale Statului Israel. În măsura în care prezența în această ţară nu este imperativă, MAE recomandă tuturor cetăţenilor români planificarea revenirii în România cât timp condițiile de siguranță permit acest lucru. Cetățenii români sunt sfătuiți să se informeze, în prealabil, asupra situaţiei de securitate din zonele în care urmează să călătorească, să evite deplasările în localitățile aflate în proximitatea zonelor de graniţă din partea de nord a țării și a Fâșiei Gaza, să manifeste o atitudine cooperantă cu autoritățile locale și să își anunțe prezența la cea mai apropiată misiune diplomatică a României”, se arată în comunicatul MAE.

De asemenea, MAE le recomandă cetățenilor români care se află deja în Israel sau tranzitează acest stat să respecte instrucțiunile autorităților locale, să se adăpostească în clădiri și spațiile publice special amenajate, în cazul declanşării alarmelor de atac aerian.

Cetăţenii români care sunt nevoiţi să se deplaseze în Statul Israel sau se află deja pe teritoriul acestei ţări, sunt sfătuiţi să se adreseze Ambasadei României la Tel Aviv şi / sau Consulatului General al României la Haifa și să îşi anunţe prezenţa în regiune, comunicând astfel propriile coordonate pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă.

Cetăţenii români care ignoră avertismentele MAE şi se deplasează în zone de risc sunt atenţionaţi că o fac pe propria răspundere şi vor suporta consecinţele unor astfel de călătorii, având în vedere că, de la caz la caz, pot interveni limitări privind posibilităţile de intervenţie ale reprezentanților misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare de carieră.

„Ministerul Afacerilor Externe recomandă cu insistenţă cetățenilor români să încheie o asigurare de călătorie, medicală şi de viaţă atunci când își planifică călătoria în Statul Israel! În situația efectuării deplasării, este absolut necesară utilizarea unor aranjamente de securitate personală. De asemenea, se recomandă să se manifeste o atenţie sporită pe toată durata deplasării”, se mai menționează în comunicat.

Cetăţenii români, care se află totuși pe teritoriul acestei țări, sunt sfătuiţi să respecte următoarele recomandări:

  • Să poarte asupra lor documentele de identitate în original și să manifeste maximum de atenţie la punctele militare israeliene de control, având în vedere că neînţelegerea şi nerespectarea procedurilor pot avea consecinţe serioase;
  • Să manifeste prudenţă în alegerea traseelor şi localităţilor, în cazul călătoriilor pe cont propriu;
  • Să evite zonele aglomerate, în care se desfăşoară mitinguri, manifestaţii publice;
  • Să manifeste atenție în zonele publice;
  • Să urmărească mass-media locale pentru a afla care sunt zonele în care se desfăşoară acţiuni de protest, pentru a le putea evita;
  • Să urmărească măsurile locale de apărare civilă care sunt în vigoare (www.oref.org.il);
  • Să păstreze în locuri sigure documentele şi valorile personale, biletele de călătorie, banii, cărţile de credit şi să nu le expună în mod vizibil asupra lor sau în autovehicule.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon +972 3 5290613, +972 3 5244644, +972 3 5242482 (Ambasada României la Tel Aviv) sau +972 747 408 934 (Consulatul General al României la Haifa), apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact şi Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

Totodată, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție linia telefonică de urgență a misiunii diplomatice la Tel Aviv (+972 54 5643279) și linia telefonică de urgență a Consulatului General la Haifa (+972 543 998 038).

FOTO – Caracter ilustrativ: Profimedia