Prima pagină » Actualitate » MAE oprește finanțarea UNRWA, după ce membrii agenției au fost acuzați de implicare în atacurile Hamas din 7 octombrie

MAE oprește finanțarea UNRWA, după ce membrii agenției au fost acuzați de implicare în atacurile Hamas din 7 octombrie

MAE oprește finanțarea UNRWA, după ce membrii agenției au fost acuzați de implicare în atacurile Hamas din 7 octombrie

Ministerul Afacerilor Externe a transmis că a luat notă cu „maximă îngrijorare” de recentele acuzaţii grave privind presupusa implicare a unor membri ai personalului Agenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite de Ajutorare şi Lucrări pentru Refugiaţii din Palestina în Orientul Apropiat (UNRWA) în atacurile Hamas din 7 octombrie 2023.

MAE transmite că aceste acuzaţii trebuie să facă obiectul unor „investigaţii imediate şi aprofundate” ale ONU.

MAE: „Salutăm reacţia rapidă a conducerii UNRWA”

„Salutăm reacţia rapidă a conducerii UNRWA de a rezilia cu efect imediat contractele persoanelor vizate şi ne exprimăm toată încrederea că investigaţiile demarate de ONU, aflate inclusiv în atenţia Secretarului General al organizaţiei, vor clarifica situaţia în cel mai scurt timp”, precizează MAE într-un comunicat.

Ministerul Afacerilor Externe menționează că, în context, până la finalizarea investigaţiei, nu va mai lansa proceduri pentru noi contribuţii voluntare către UNRWA. „Nevoile civililor palestinieni vor continua să fie o prioritate pentru România, urmând a ne menţine coordonarea cu partenerii noştri, inclusiv la nivel european”, a transmis MAE.

Mai departe, MAE reaminteşte că România a condamnat ferm, încă din primele momente, atacurile Hamas de la 7 octombrie 2023 împotriva Israelului, „considerând inacceptabile actele teroriste, exprimând regretul pentru victimele înregistrate, condamnând luarea de ostatici şi făcând apel pentru eliberarea acestora”.

„Toate aceste elemente sunt în deplină concordanţă cu poziţia consacrată, principială a României faţă de situaţia din Orientul Mijlociu şi Procesul de Pace din regiune, cu accent pe soluţia celor două state”, mai precizează MAE.

Israelul a acuzat vineri mai mulţi angajaţi ai UNRWA de participare la atacul Hamas comis pe 7 octombrie și soldat cu moartea a circa 1140 persoane.
Drept ripostă, Israelul a promis să nimicească mişcarea islamistă palestiniană şi a lansat un război total în Fâşia Gaza. Bilanțul, conform Ministerului palestinian al Sănătăţii, este de 26.422 de morţi.

Autor
Marius Olaru este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si online, ... vezi toate articolele