MAE salută aderarea României la Schengen. Odobescu: Rămânem motivați să obținem eliminarea controalelor şi la frontierele terestre
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) salută aderarea României la spațiul Schengen, prin aplicarea, de duminică, a ac1uis-ului acestuia și eliminarea controalelor la frontierele aeriene și maritime.
Ministrul Luminița Odobescu transmite că România emite, de la 31 martie, vize Schengen și adaugă că autoritățile sunt în continuare motivate să obțină o decizie și în ceea ce privește eliminarea controalelor la frontierele terestre.
„Data de astăzi reprezintă un moment deosebit de important în parcursul României ca stat membru UE, în contextul în care cetăţenii români se alătură celorlalţi cetăţeni europeni în accesarea facilităţilor oferite de apartenenţa la spaţiul de liberă circulaţie. Acesta este un pilon fundamental al construcţiei europene, cu rol major în facilitarea schimburilor economice şi comerciale, în stimularea turismului, a schimburilor academice şi a legăturilor inter-umane, generând astfel prosperitate pentru toţi cetăţenii Uniunii. De asemenea, începând de astăzi, misiunile diplomatice şi consulare ale României eliberează vize uniforme de scurtă durată – vize Schengen, ceea ce va contribui la dezvoltarea schimburilor comerciale, investiţionale şi turistice cu state terţe”, transmite MAE.
România continuă eforturile pentru aderarea completă la Schengen
Ministrul de Externe Luminiţa Odobescu a calificat momentul drept unul de bucurie anunţând totodată că vor continua eforturile pentru eliminarea controalelor și la frontierele terestre.
„Este un moment de bucurie, în care constatăm că eforturile noastre susţinute şi îndelungate dau rezultatele dorite pentru români, care au dreptul să călătorească în aceleaşi condiţii ca toţi cetăţenii europeni. Rămânem motivaţi să obţinem, cât mai curând, şi o decizie privind eliminarea controalelor şi la frontierele terestre. Acest pas va desăvârşi apartenenţa noastră la spaţiul european «fără frontiere». Vom continua demersurile politico-diplomatice intense, în strânsă coordonare cu Ministerul Afacerilor Interne, pentru îndeplinirea acestui obiectiv important pentru români”, a afirmat ministrul.
Ministerul Afacerilor Externe, în strânsă coordonare cu Ministerul Afacerilor Interne, va continua eforturile în dialogul cu partenerii europeni pentru ridicarea, cât mai curând, a controalelor şi la frontierele terestre. Acest demers va contribui decisiv la buna funcţionare a pieţei interne, la eliminarea timpilor de aşteptare la frontieră şi la fluidizarea traficului, în beneficul cetăţenilor şi al mediului de afaceri.
Sursa foto: Shutterstock