MAFIA românească din SUA, ÎNȘELĂCIUNI de sute de mii de dolari cu ceasuri contrafăcute. Se câștigă și 10.000 de dolari la un singur ceas
This browser does not support the video element.
Mafia românească din SUA s-ar fi apucat de înșelăciuni cu ceasuri contrafăcute, după ce principala afacere – clonarea cărților de credit – a intrat în declin. Un singur Rolex fake poate aduce în buzunarele escrocilor și un profit de 10.000 de dolari.
Ani la rând, românii ajunși ilegal pe teritoriul Statelor Unite ale Americii au făcut averi, în special, din clonarea cardurilor de credit, trafic de migranți și cerșetorie. Dacă la început, autoritățile nu au dat o importanță deosebită grupărilor specializate în infracțiuni electronice, acest gen de afacere a intrat în declin după ce tot mai mulți infractori au fost arestați, condamnați și mai apoi deportați.
Totuși, potrivit unor surse judiciare, bandele de români nu au intrat în panică, ci au găsit alte metode infracționale bănoase. Sursele citate au precizat că este vorba despre înșelăciunile cu bijuterii și cu ceasuri false.
În ce privește bijuteriile, românii își abordau victimele în apropierea benzinăriilor. Aceștia le spuneau americanilor că sunt arabi și că locuiesc în Dubai. În continuare, răufăcătorii se plângeau că și-au pierdut toate actele și cardurile, că nu mai au nici bani pentru benzină și sunt nevoiți să-și vândă inelele din aur.
Ceasurile sunt comandate în China
Pentru că este vorba despre ghiuluri masive, iar prețul cerut este unul de chilipir, mulți americani sunt de acord să le cumpere. Pentru acest gen de faptă a fost prins, anul trecut, liderul interlop bucureștean Anaser Duduianu, urmărit internațional de autoritățile române pentru extorcarea mai multor lăutari celebri, între care și Florin Salam. Ca să scape de pușcărie, Anaser reușise să ajungă în Mexic, iar de aici a trecut ilegal frontiera în SUA.
Mult mai profitabilă este, însă, escrocheria cu ceasuri de lux contrafăcute. Sursele Gândul au precizat că românii cumpără replici ale unor piese Rolex de la o fabrică din orașul chinezesc Guangzhou.
„Este vorba despre niște copii foarte bine realizate, aproape unu la unu cu cele originale, astfel că sunt greu de identificate chiar și pentru specialiști. O astfel de piesă costă undeva la aproximativ 1.000 de dolari, însă varianta originală valorează în jur de 15.000 de dolari”, a menționat sursa citată.
După ce achiziționează ceasurile, escrocii falsifică facturile, după care le duc la casele de amanet, unde, dacă au noroc, primesc în schimbul lor între 7.000 și 10.000 de dolari.
Infracțiunea de înșelăciune este greu de probat
De altfel, pe platforma TikTok circulă o filmare în care un bărbat îmbrăcat cu un hanorac Louis Vuitton a fost prins de patronul rus al unei case de amanet în timp ce încerca să obțină 7.000 de dolari pe un astfel de Rolex.
Cu toate că individul vorbește în limba engleză, sursele Gândul au precizat că bărbatul este un membru al lumii interlope românești. Acesta spune, în filmare, că nu știa despre faptul că ceasul este fake și susține că l-a cumpărat cu un an în urmă, dintr-un magazin din Los Angeles.
Patronul a chemat poliția, însă, conform anchetatorilor, este greu de probat faptul că românul știa că ceasul este un fals, în condițiile în care susține că, dacă obiectul nu este original, atunci este, la rândul lui, victima unei escrocherii.
CITEȘTE ȘI: