Magistrații atacă frontal anchetarea și audierea ca martori a judecătorilor, după dezvăluirile GÂNDUL din dosarul „Ferma Băneasa”

Asociatia Magistraților din România (AMR) și Asociația Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului (AJADO) solicită public Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), prin intermediul unui comunicat, să clarifice care sunt garanțiile efective ale secretului deliberării și ale verificării legalitătii hotărârilor judecătorești numai prin căile de atac prevăzute de lege – temelii ale independenței judecătorilor și justiției într-un stat de drept.

Dezbaterile fervente din aceste zile, în spațiul public, legate de modul în care functionează justiția, au scos la iveală probleme de căpătai pentru independența justiției, ridicate de mai multe ori de asociațiile noastre, dar netranșate de CSM, cu privire la secretul deliberării și la „verificarea” legalitătii unei hotărari judecătoresti în afara căilor de atac prevăzute de lege, spun magistrații.

Această solicitare vine la puțin timp după ce GÂNDUL.RO a prezentat ÎN EXCLUSIVITATE, declarațiile unicat din magistratură, făcute de doi judecători „strânși cu ușa la DNA”, audiați și la instanță ca martori în susținerea probatoriului anchetatorilor în dosarul ”Ferma Băneasa”.

Pe 17 decembrie, omul de afaceri Remus Truică a fost ridicat de polițiști – chiar de la vila sa – aceștia punând în aplicare un mandat de executare, iar prințul Paul de România s-ar afla, potrivit unor surse judiciare, în Portugalia, fiind dat în urmărire internațională. Singura condamnare cu executare – după achitarea pe care o primise la fond – care a stârnit o revoltă generală în avocatura din România, și nu numai, a fost cea a avocatului Robert Roșu.

În mod bizar, completul condus de judecătorul Ionuț Matei de la Înalta Curte de Casație și Justiție a desființat sentința dată pe fond de instanța Curții de Apel Brașov și, rejudecând, a schimbat încadrarea juridică la avocatul Roșu din „trafic de influență” în „aderare la grup infracțional organizat și complicitate la abuz în serviciu a unor funcționari publici din diverse instituții ale statului implicate în lanțul retrocedării bunurilor în cauză”.

Menționăm că, pe parcursul apelului de ICCJ, procurorii nu au adus nicio probă în plus față de esența fondului și, mai mult decât atât, completul nu a pus în dezbatere această nouă încadrare, lipsindu-l pe avocatul Robert Roșu – afirmă surse GÂNDUL.RO – ”chiar de dreptul său la apărare în fața noii acuzații”. Revolta avocaților se axează pe faptul că Robert Roșu, colegul lor, nu și-a făcut decât datoria ce decurge din activitatea de asistență juridică pe care avocații sunt obligați să o realizeze față de orice client.

Surse GÂNDUL.RO  mai precizează că, pentru a se face dreptate în dosar, ar trebuie să se pornească de la anchetarea modului în care anumiți magistrați ”au fost constrânși să-și renege propriile decizii date încă din 2003, decizii care au devenit irevocabile și au stat, ulterior, la baza tranzacției dintre Paul de România și afaceristul Remus Truică”.

Judecătorii care l-au condamnat pe avocatul Robert Roșu în dosarul „Ferma Băneasa”, criticați de Baroul București. „Și-a făcut meseria de avocat”

Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție care l-au condamnat la cinci ani cu executare pe avocatul Robert Roșu, care fusese angajat ca apărător în dosarul „Ferma Băneasa”, au fost criticați de Baroul București, după ce colegii săi au considerat că acesta nu a făcut altceva decât să-și exercite profesia. Roșu fusese achitat inițial, însă magistrații Curții Supreme au considerat că se face vinovat de complicitate la abuz în serviciu și aderare la un grup infracțional organizat.

Avocatul Robert Roşu a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare dosarul în care au mai primit pedepse cu închisoarea Paul de România și miliardarii Remus Truică, Tal Silberstein și Benyamin Steinmetz.

Potrivit stiripesurse.ro, condamnarea avocatului a generat, însă, un val de nemulțumiri în rândul avocaților, după ce mulți dintre aceștia au considerat că că judecătorii au comis o eroare. Totuși, reacția colegilor lui Robert Roșu a venit înainte ca magistrații care au dat soluția să publice motivarea condamnărilor.

Care sunt garanțiile pentru secretul deliberării?

Păstrarea secretului deliberării este un drept al cetățeanului, pe care judecătorul are obligația să-l respecte sau un drept al judecătorului la care acesta poate renunța?

Secretul deliberării ține de independența justiției sau este un element facultativ într-un sistem judiciar democratic?
Audirea că martor a unui judecător în legătură cu legalitatea hotărârii pe care a pronunțat-o respectă exigențele statutului judecătorilor și al procurorilor, prin raportare la standardele europene ale independenței justiției?

Înainte de toate, AMR și AJADO reamintesc opiniei publice cazul procurorilor de la DNA Oradea care complotau în vederea anchetării unor judecători ce soluționau cauze penale la Curtea de Apel Oradea, pentru a bagă frică în ceilalți, așa cum rezultă dintr-o înregistrare confirmată de aceștia că fiind autentică.

Astfel cum am arătat în comunicatul de presă pe această temă, din conținutul discuțiilor transpărea faptul că procurorii DNA Oradea, folosindu-se de autoritatea publică cu care au fost investiți, acționând într-un mod planificat și concertat, au deschis dosare penale judecătorilor din zonă cu scopul timorarii acestora, pentru a obține soluții care să le fie favorabile.

De asemenea, am subliniat că scopul declarat al acestor procurori DNA, de a „liniști” judecătorii și de a face să le fie frică, este o încălcare samavolnică și concretă a independenței acestora, de o gravitate fără precedent, cu efectul vădit al încălcării drepturilor omului și disprețuirii dreptului persoanelor la un proces echitabil și la o judecată dreaptă.

Anchetele penale au fost, așadar, denaturate uneori complet, devenind mijloace de presiune asupra judecătorilor.

Cum au început derapajele și presiunile asupra judecătorilor

În primul rând, subliniem că o hotărâre judecătorească ce este urmarea unei infracțiuni săvârșite de judecător în legătură cu pricina poate fi revizuită în condițiile legii.

Tocmai de aceea, legiuitorul a prevăzut expres căi extraordinare de atac, o asemenea hotărâre putând fi desființată chiar și atunci când constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărare penală, examinarea faptelor făcându-se de către instanță civilă, în calea de atac a revizuirii.

Aceste rigori procedurale au fost impuse pentru că o hotărâre data că urmare a unor fapte penale săvârșite de judecători – chiar în ipoteză în care nu mai poate fi antrenată răspunderea penală a acestora – să poată fi lipsită de efecte juridice și, în același timp, pentru că anchetele penale să nu poată deveni pretext pentru acțiuni fără temei, cu scopul lipsirii de efecte juridice a unei hotărâri judecătorești definitive.

Pe de altă parte, anchetarea și audierea judecătorilor, de către procurori, strict cu privire la legalitatea și temeinicia hotărârilor judecătorești pe care le-au pronunțat, prin discutarea în cadrul procedurilor penale a aspectelor vizând tocmai legalitatea și temeinicia acestora, este un atac grav la stabilitatea actului de judecată și la independența justiției.

Acest tip de proceduri străine unei justiții democratice a început în urmă cu câțiva ani, sub pretextul luptei anticorupție și în aplauzele unei părți a mass-media, societății civile, ambasadelor și organismelor europene, cu ignorarea elementelor fundamentale ale unei justiții independente pe care tocmai acestea le promovau și susțineau.

Când un procuror devine o suprainstanță care apreciază că o hotărâre judecătorească definitivă este nelegală și construiește un dosar penal pornind de la această premisă, iar Consiliul Superior al Magistraturii, garantul constituțional al independenței justiției, tace, înseamnă că suntem la limită ce marchează sfârșitul statului de drept și al democrației.

Dacă judecătorul nu este liber, niciun cetățean nu este liber, iar încălcarea independenței judecătorilor trebuie blamată pentru că pune în pericol grav drepturile și libertățile cetățenești.

Rumoarea și indignarea care a cuprins în ultimele zile opinia publică este o ocazie de a le reaminti românilor cât de important este că judecătorul care le soluționează cauzele, procurorul care îi anchetează și avocatul care îi apăra să se supună doar legii și să fie feriți de orice presiuni. Fiecare dintre cei trei actori este esențial în actul de justiție, iar fără oricare dintre aceștia nu putem vorbi despre justiție democratică.

În același timp, acum este prilejul de a reaminti când, de unde și de la cine a început totul, mai exact cum luptă anticorupție, care este necesară, în mod indiscutabil, în orice societate, s-a transformat dintr-un proces penal, ce trebuie să se supună necondiționat doar rigorilor legii, într-un spectacol mediatic, în tăcerea fostului Consiliu Superior al Magistraturii care s-a derobat de obligațiile constituționale ce îi aparțineau.

Așadar, reamintim opiniei publice două momente, cu efecte grave, în care justiția a început să derapeze sub aspectele arătate, iar vechiul CSM, în loc să-și îndeplinească obligațiile, a ascuns și, apoi, a justificat aceste derapaje, devenind susținător și, prin urmare, părtaș al acestora.

1. În Raportul de activitate al DNA pe anul 2014 a fost inclusă o anexă în care erau analizate hotărârile judecătorești definitive de achitare din anul respectiv, aducându-se critici cu privire la legalitatea și temeinicia acestora. Niciunul dintre procurorii ce au dispus trimiterea în judecată nu a fost criticat pentru soluțiile de achitare, ci, în toate cazurile, au fost acuzați judecătorii că au pronunțat hotărâri de achitare, care, în opinia DNA, erau „nelegale și netemeinice”.

La data respectivă, asociațiile profesionale AMR și UNJR (Uniunea Națională a Judecatărilor din România-n.r.) au reacționat, acuzând argumentat că se încalcă independența justiției și solicitând CSM să ia poziție.

Singură măsură dispusă de fostul CSM împotrivă unui derapaj atât de grav al DNA de la regulile și principiile unui stat de drept a fost că s-a dispus eliminarea anexei respective de pe site-ul DNA, fără nicio altă cercetare și fără a se luă alte măsuri.

Pe scurt, la un atac atât de grav al DNA la independența judecătorilor și a justiției, CSM, a răspuns prin ascunderea problemei, pe ideea că dacă nu vorbim despre ceva, acel ceva nu există. Deci, CSM și-a ignorat rolul constituțional de garant al independenței justiției.

2. În anul 2014, peste 50 de judecători de la Curtea de Apel Oradea și Tribunalul Bihor au adresat CSM întrebări clare și simple: pot procurorii să îi ancheteze pe judecători cu privire la deliberare, la hotărârea pronunțată? Cum sunt aparate secretul deliberării și independența judecătorilor, dacă procurorii îi pot ancheta cu privire la pronunțarea soluțiilor, adică a hotărârilor?

Că urmare a acestor întrebări, CSM a adoptat Hotărârea Plenului nr. 846bis/2014, ce constituie probă evidența a complicității fostului CSM la încălcarea independenței judecătorilor și a justiției. În loc să răspundă clar, concis și complet la întrebările îndreptățite puse de judecători, CSM a adoptat o hotărâre alambicată, plină de truisme puerile și de contorsionări logice emise cu prețiozitate. Adică, o hotărâre ce a permis cercetarea în continuare a judecătorilor și procurorilor pentru soluțiile pe care le pronunța, calificarea unor hotărâri judecătorești definitive că fiind rezultatul unui abuz în serviciu în care părți vătămate sunt instanțele și parchetele la care aceștia funcționează!

Ambele momente mai înainte evocate aveau un potențial enorm de a lămuri, odată pentru totdeauna, limitele exercitării profesiilor de judecător, respectiv procuror, de a delimita clar și neechivoc competențele diferite ale celor două profesii, în acord cu dispozițiile legale, și de a stăvili abuzurile DNA comise împotrivă judecătorilor și procurorilor, dar, mai ales, împotriva statului de drept, împotriva drepturilor și libertăților cetățenilor.

Ambele momente au fost ratate de către fostul CSM, care a abdicat de la rolul sau constituțional întrucât nu numai că a acceptat cercetarea magistraților pentru soluțiile pe care le pronunță, dar chiar a promovat-o prin hotărârea plenului, anterior menționată.

Simpla existență a posibilității, chiar teoretice, pentru un magistrat de a fi audiat, anchetat și trimis în judecată pentru soluțiile date este de natură a pune presiuni enorme asupra fiecărui judecător și procuror și, ca urmare, hotărârea pronunțată nu va fi doar în bază legii și a conștiintei sale, ci și sub spectrul posibilității de a-și periclita cariera, viața, libertatea. Or, o astfel de hotărâre nu poate îndeplini de calitate cerute magistraților de lege societate.

În consecință, astfel cum am făcut acum, cerem Consiliului Superior Magistraturii rediscute aceste chestiuni, scopul apărării independenței judecătorilor procurorilor care își exercită funcțiile cu bună-credință, cu respectarea legii.

Vom continua să expunem public orice derapaje care pun în pericol independența justiției, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor și vom lupta pentru eliminarea oricăror presiuni, directe sau indirecte, din exterior și interior, asupra judecătorilor și procurorilor în exercitarea funcțiilor ce le revin.

Demersurile noastre sunt îndreptățite și necesare nu numai prin prisma legislației naționale, ci și prin raportare concretă la documentele internaționale.

Cu titlu de exemplu, readucem în atenție Avizul nr. 3(2002) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, potrivit căruia:

• puterile încredințate judecătorilor nu sunt supuse doar legilor interne, că expresie a voinței națiunii, ci și principiilor dreptului și justiției internaționale așa cum sunt recunoscute în societătile democratice moderne;
• fiecare judecător trebuie să facă totul pentru a susține independența juridică, atât la nivel instituțional, cât și individual;
• judecătorul nu trebuie să lucreze sub amenințarea unei pedepse pecuniare, cu atât mai puțin a uneia cu închisoarea, a cărei prezentă poate, chiar subconștient, să îi afecteze judecată;
• corectarea erorilor judiciare (fie că țin de jurisdicție, fond sau procedură) trebuie să se realizeze printr-un sistem corespunzător de căi de atac, susțin magistrații, prin prin jud. dr. Andreea Ciucă (AMR) și jud. Florica Roman (AJADO).

Remus Truică ar putea să iasă din închisoare. De ce a dispus ICCJ verificări în dosarul „Ferma Băneasa”, după sentința dată de judecători

Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Alina Corbu, a dispus verificări cu privire la respectarea cerințelor de repartizare aleatoare a dosarelor, de către calculator, în dosarul „Ferma Băneasa”. Verificările se vor extinde apoi la toate secțiile ICCJ.

Având în vedere aspectele vehiculate în spaţiul public, privind modalitatea de repartizare aleatorie a dosarului penal nr. 345/64/2016, precum şi, în general, referitor la respectarea dispoziţiilor legale şi regulamentare privind repartizarea aleatorie a cauzelor la nivelul instanţei supreme, în scopul cercetării cu celeritate a tuturor chestiunilor astfel invocate, pentru asigurarea încrederii publicului în Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi pentru apărarea prestigiului acesteia, prin ordinele de serviciu emise la data de 21.12.2020, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a dispus verificări cu următorul obiect:

– În prima fază, derulată în perioada 28-30.12.2020, se va verifica respectarea dispoziţiilor legale şi regulamentare privind repartizarea aleatorie a dosarului penal nr.345/64/2016. (dosarul ferma Băneasa, n.r.)
-În a doua fază, derulată în perioada 04-18 ianuarie 2020, se vor efectua verificări cu acelaşi obiect la nivelul tuturor secţiilor şi formaţiunilor de judecată ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Totodată, în ceea ce priveşte dosarele penale va fi verificată respectarea termenelor privind transmiterea/primirea dosarelor la/de la parchet pentru motivarea căilor de atac”, a comunicat, marți Instanța Supremă.

Vicepreședinții Curții se ocupă de control, alături de prim-magistratul asistent și compartimentul IT.

Dacă se vor constata nereguli, ar putea fi emisă o decizie de casare și de rejudecare a dosarului, care va duce automat la punerea în libertate a condamnaților, susțin surse judiciare citate de Știrile Pro TV.

Joi, Remus Truică a fost condamnat la şapte ani de închisoare și Prinţul Paul la trei ani şi patru luni, iar israelienii Benyamin Steinmetz şi Tal Silberstein au primit cinci ani de închisoare.

Avocatul Robert Mihăiţă Roşu a fost închis pentru cinci ani, iar jurnalistul Dan Andronic a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare.

Remus Truică a fost reținut deja, iar Prințul Paul e dat în urmărie internațională. Acum, dacă se va dovedi că dosarul nu a fost repartizat spre judecată potrivit prevederilor legale, Remus Truică ar putea să iasă din închisoare.