Magistrații dau în judecată Ministerul Justiţiei. Statul, bun de plată în cele peste 22.800 de dosare. Alina Gorghiu: „Le pierdem pe majoritatea”
Situație tensionată la ministerul condus de Alina Gorghiu. Ministerul Justiției a fost chemat în instanţă, în perioada 2008 – 2022, în peste 22.800 de dosare înaintate de magistraţi şi care vizau diferite drepturi salariale. Ministrul Alina Gorghiu a precizat joi seară că ministerul pierde majoritatea acestora procese. Reamintim că modificările aduse la legea pensiei speciale i-a nemulțumit pe magistrați, Înalta Curte atacâng legea la CCR.
Conform datelor de la Casa de Pensii, în România sunt peste 5.200 de pensionari din sistemul judiciar, pensia medie fiind de 21.000 de lei.
„Din ianuarie 2008 până la sfârşitul anului 2022, Ministerul Justiţiei a fost în calitate de pârât în dosare cu magistraţi, adică magistraţi care şi-au cerut drepturile salariale în justiţia românească, judecându-se cu Ministerul Justiţiei”, a spus Alina Gorghiu la Digi 24.
Aceasta a precizat că sunt peste 22.800 de acţiuni în care Ministerul Justiţiei a fost chemat în judecată în calitate de pârât.
„Le pierdem pe majoritatea”, a mai punctat ministrul.
Peste 3.000 de judecători și procurori au protestat față de reforma pensiilor speciale. Magistrații au declarat că se vor ocupa doar de dosarele urgente.
ÎCCJ atacă legea pensiilor speciale la Curtea Constituţională Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a confirmat, într-un comunicat de presă, că va contesta la Curtea Constituțională în întregime legea pensiilor speciale și legea care interzice cumulul pensie-salariu la stat. Decizia a fost luată în unanimitate.
Sesizarea de neconstituţionalitate priveşte actul normativ în întregime, reţinându-se de către Secţiile Unite atât vicii de neconstituţionalitate de natură extrinsecă, cât şi intrinsecă.
Iohannis așteaptă legile la promulgare
Întrebat despre legea pensiilor speciale, care a trecut de Parlament, președintele României a spus că are o „părere bună” și că se bucură că la nivel de coaliție s-a luat decizia de a aborda chestiunile legate de pensiile speciale și cumulul pensie-salariu.
S-au făcut două legi, s-au votat în Parlament și le aștept la promulgare. Mai mult nu cred că vă așteptați să spun în acest moment, atâta timp cât Parlamentul a votat, există cele două proiecte. Așteptăm să-și continue parcursul și le aștept pe masa mea, a declarat Iohannis la Bruxelles, la o conferință de presă.
CSM, nemulțumit de modificările aduse legii pensiilor speciale
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis, miercuri, după ce Camera Deputaţilor a adoptat modificările aduse legii pensiilor speciale, că, prin lipsa unei cooperări loiale, Parlamentul României a ignorat principii constituţionale, asumându-şi generarea unor „vădite consecinţe negative la nivelul întregului sistem de justiţie.”
„Având în vedere adoptarea de către Senatul României a proiectului de lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, Consiliul Superior al Magistraturii îşi exprimă dezacordul faţă de maniera în care Parlamentul României a înţeles să se raporteze la autoritatea judecătorească, prin adoptarea de măsuri cu consecinţe iremediabile asupra independenţei justiţiei şi statutului magistratului”, se precizează într-un comunicat al CSM.
Mai mult, Consiliul Superior al Magistraturii consideră că, în calitate de garant constituţional al independenţei justiţiei, astfel de modificări legislative ar trebui să se bazeze pe un dialog autentic care să includă toate puterile statului pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru a asigura statul de drept, independenţa justiţiei şi previzibilitatea legii.
„Un amendament corect, dacă dorim să mai avem Justiție, dacă dorim să mai avem Poliție și Armată în România”
Protestele magistraților, nemulțumiți din cauza preconizatelor modificări ale pensiilor lor speciale, au determinat luarea unor măsuri speciale.
Mai exact, a fost depus un amendament la Camera Deputaților, care prevede o perioadă de grație de cinci ani în care judecătorii și procurorii pot ieși la pensie după actuala lege. Noile modificări ar urma să intre în vigoare abia peste cinci ani, în 2028.
Marcel Ciolacu consideră că acest amendament este unul corect și că nu favorizează pe nimeni, însă este important, în contextul în care vrem să avem în continuare Justiție, Poliție și Armată în România.
„Toate aspectele se discută cu Comisia pentru că avem parte de o negociere. Parlamentul României este un Parlament suveran. Din data promulgării legii, anumite persoane pot ieși sau nu pot ieși la pensie. Nu să facă cumul de pensie cu salariu. Tot în PNRR avem un jalon în care ni se cere să avem 85% ocupată schema la DNA și la Parchetul General.
Dacă nu introduceam acest amendament, am fi încălcat alt jalon. Sub aceste aspecte, nu favorizez pe absolut nimeni, cu adevărat conservi un drept pe care-l ai pe legea din acest moment. Este un amendament corect, dacă dorim să mai avem justiție în România, dacă dorim să mai avem Poliție și Armată în România, mai ales într-un context de criză la frontierele statului român. Aș vrea să privim întreg tabloul.
În ceea ce privește cumulul pensiei cu salariul, am spus și o repet foarte clar. Din Guvernul României, ca și funcție de demnitar – pentru că eu nu am dreptul să pun interdicție aleșilor – nu va exista în guvernul condus vremelnic de Marcel Ciolacu, nici un demnitar care va face cumulul pensiei cu salariul”, a conchis premierul.
CITIȚI ȘI: