Mai bine de jumătate din pacienții din România au declarat că li s-ar fi cerut ȘPAGĂ în spitale
Pacienții din 55% din spitalele din România au declarat că li s-ar fi cerut șpagă în bani sau sub formă de „atenții”, potrivit unui sondaj realizat de Ministerul Sănătății, în luna ianuarie.
La Iași, două spitale se află pe lista unităților sanitare cu cei mai mulți pacienți care vor să raporteze șpaga.
Este vorba despre Institutul Regional de Oncologie și despre Maternitatea Elena Doamna, dar și Spitalul Sfântul Spiridon din Iași, asta după ce numărul răspunsurilor celor care au completat chestionarul trimis de către Ministerul Sănătății, după ce au fost internați în aceste unități sanitare.
Puțin peste 2% dintre români intenționează să raporteze situația
Astfel de incidente, care implică faptul că ar fi fost cerută șpagă, s-au raportat în nouă unități sanitare din cele 17 pe care le avem la nivelul Județului Iași.
Totodată, la nivel național, cele mai multe din răspunsuri pentru această întrebare privind șpaga în spitale se înregistrează cu răspunsuri afirmative la 7% din spitalele din România.
Puțin peste 2% dintre români intenționează să raporteze situația. Numărul acestor oameni care au răspuns la chestionar este foarte mic și, de aceea, Ministerul Sănătății îi roagă pe oameni să răspundă la chestionar, tocmai pentru a vedea care este situația clară în unitățile sanitare, scrie observatornews.ro.