Prima pagină » Actualitate » Mai multe angajate ale Muzeului Național de Artă susțin că ar fi fost hărțuite sexual de director. Memoriul a ajuns și la Guvern. Ce spune directorul

Mai multe angajate ale Muzeului Național de Artă susțin că ar fi fost hărțuite sexual de director. Memoriul a ajuns și la Guvern. Ce spune directorul

Mai multe angajate ale Muzeului Național de Artă au trimis memorii către Ministerul Culturii prin care reclamau abuzuri morale din partea directorului, Călin-Alexiu Stegerean. Potrivit surselor noastre, din 7 memorii, unul vizează acuzații de agresiuni sexuale. 

Deși memoriile au ajuns la Ministerul Culturii încă din luna aprilie, șefa Raluca Turcan nu ar fi luat nicio măsură în acest caz. În cursul zilei de miercuri, unul dintre memorii a fost redirecționat către cancelaria premierului. Potrivit surselor noastre, în scrisoare, femeia povestește ca directorul Muzeului de Artă, Călin-Alexiu Stegerean, avea comportament nepotrivit, o lua în brațe, iar într-o zi i-a trimis un plic negru cu o banană.

Contactat telefonic, directorul Muzeului de Artă nu a negat acuzațiile, însă spune că la serviciu vine și ora mesei când colegii fac schimb de alimente. Cât despre plicul negru, directorul spune că nu își amintește ce fel de ambalaj era.

,,La consilierul de etică al instituției, cât și către Ministerul Culturii au fost depuse în cursul lunii aprilie au fost depuse niște memorii legate de o declarată hărțuire morală din partea mea către angajații secției de educație la care s-au asociat și alte două persoane. La aceste memorii consilierul de etică a răspuns prin organizarea unei ședințe de mediere la care a participat și reprezentatul confederației reprezentanței sindicale la care sindicatul muzeului este afiliat și s-a stabilit un program de măsuri.”

Călin-Alexiu Stegerean spune că acuzațiile vin pe fondul relațiilor de serviciu.

I-am oferit decât acestei persoane care ar avea o preferință ca și mine pentru bananele verzi și atunci fiindcă ea mi-a făcut acest cadou am considerat că trebuie să răspund. M-a reclamat pentru motive care țin de anumite aspecte ale relațiilor de serviciu, eu am considerat că din punctul meu de vedere nu a fost niciun fel de hărțuire morală la locul de muncă, tot ce s-a întâmplat avea legătură sau nu cu realizarea sarcinilor de serviciu, a declarat Călin-Alexiu Stegerean.

CITEȘTE ȘI:

Marcel Ciolacu, despre cazurile de agresiune sexuală de la SNSPA: Nu intervenim într-o anchetă penală, cum este și normal

Recomandarea video

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate