MAI: Peste 25.000 de poliţişti, jandarmi şi pompieri vor acţiona de Crăciun
Peste 25.000 de poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră şi pompieri vor acţiona, în medie, zilnic, în perioada Crăciunului, a anunţat joi purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Monica Dajbog.
Numărul angajaţilor MAI mobilizaţi în aceste zile este în creştere cu 4.000 faţă de anii trecuţi. Efectivele MAI vor acţiona în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii ale statului cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice şi a intervenţiilor în situaţii de urgenţă, a precizat comisarul-şef.
Verificări pentru oprirea răspândirii noului coronavirus
Poliţiştii, în echipe mixte cu jandarmi, poliţişti locali, pompieri şi cu reprezentanţi ai Direcţiilor Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, vor efectua verificări în centre comerciale, pieţe, mijloace de transport în comun şi la terase sau restaurante, pentru a proteja sănătatea cetăţenilor prin descurajarea organizării unor activităţi care ar putea contribui la răspândirea virusului SARS-CoV-2.
Pe drumurile publice, poliţiştii rutieri vor acţiona, în trafic, folosind 270 de aparate radar, pentru prevenirea producerii unor accidente grave. Poliţiştii vor beneficia de sprijinul elicopterelor Inspectoratului General de Aviaţie, care vor survola, mai ales, traseele pe care în mod obişnuit se înregistrează probleme în astfel de perioade.
În total, în perioada Crăciunului, Inspectoratul General de Aviaţie al M.A.I. este pregătit să execute cu 14 elicoptere misiuni de ordine şi siguranţă publică şi misiuni aeromedicale, precum şi să ofere sprijin pentru transportarea plasmei hiperimune şi a pacienţilor confirmaţi cu COVID-19.
Pentru minivacanţa de Crăciun, sunt mobilizaţi peste 5.000 de pompieri, care pot interveni atât pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, cât şi pentru gestionarea tuturor solicitărilor primite din partea cetăţenilor.
250 de jandarmi montani , prezenți pe traseele şi în staţiunile turistice
La rândul lor, 250 de jandarmi montani vor fi prezenţi zilnic pe traseele şi în staţiunile turistice, pentru a acorda sprijin persoanelor aflate în dificultate.
Aproximativ 3.900 de poliţişti de frontieră vor desfăşura, zilnic, activităţi de supraveghere şi control a zonelor de graniţă. Au fost dispuse măsuri pentru suplimentarea personalului şi a numărului arterelor de control din punctele de frontieră, pe ambele sensuri, până la capacitatea permisă de infrastructura fiecărui punct.
Pe parcursul ultimelor 24 de ore, structurile Ministerului Afacerilor Interne, în colaborare cu alte autorităţi, au organizat peste 1.300 de acţiuni punctuale pentru a verifica dacă măsurile de protecţie sanitară sunt respectate. Verificările au vizat aproximativ 7.500 de operatori economici, 208 operatori transport persoane şi peste 13.500 de obiective de interes, dintre care 5.700 de restaurante, terase, fastfood-uri.
De asemenea, au fost verificate peste 86.800 de persoane.
Acţiunile de control au fost desfăşurate de aproximativ 15.700 de poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră, pompieri şi poliţişti locali, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi de la Ministerul Transporturilor, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului şi ANSVSA.
În urma verificărilor, au fost aplicate 6.520 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 1 milion de lei.
Peste 5.600 de sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor privind protecţia individuală, carantina sau izolarea.
Alte 840 de persoane au fost sancţionate pentru nerespectarea restricţiilor de circulaţie.
18 cetăţeni au sunat la TelVerde 0800.800.165 pentru a semnala cazuri de nerespectare a regulilor de protecţie sanitară. Sesizările au fost verificate la nivelul municipiului Bucureşti şi a 10 judeţe, fiind confirmate aspectele semnalate prin 5 dintre sesizări. De asemenea, au fost verificate alte 8 sesizări însoţite de imagini foto/video. Doar două au fost confirmate.