Prima pagină » Actualitate » Mai pot beneficia părinții de zile libere plătite pe durata suspendării cursurilor sau în vacanță? Cele mai recente prevederi

Mai pot beneficia părinții de zile libere plătite pe durata suspendării cursurilor sau în vacanță? Cele mai recente prevederi

Mai pot beneficia părinții de zile libere plătite pe durata suspendării cursurilor sau în vacanță? Cele mai recente prevederi
Imagini de la inceputul anului școlar / Sursa foto: Alexandra Pandrea - caracter ilustrativ

Părinții care trebuie să supravegheze copiii, cei mai mici de 12 ani, în cazul în care cursurile sunt suspendate pot beneficia de zile libere plătite, la fel ca în primul an al pandemiei, așa cum s-a stabilit recent, prin Ordonanța nr. 110/2021. Astfel, Guvernul a reglementat că pentru anul școlar în curs se acordă același tip de sprijin pentru părinți cu cel care a fost în vigoare în 2020, însă pe durata vacanțelor școlare, măsura nu se aplică.

Ordonanța 110/2021 prevede că zilele libere se acordă obligatoriu de către angajator numai unuia dintre părinți, în cazul familiilor care au copii mai mici de 12 ani sau copii cu dizabilități de până la 26 de ani înscriși într-o unitate de învățământ sau într-o unitate de educație timpurie antepreșcolară. Pentru a putea fi acordate zile libere, locul de muncă ocupat de părinte trebuie să nu permită munca la domiciliu sau telemunca, explică Irina Marinescu, director PwC România.

Totuși, beneficiile nu se aplică pe perioada vacanțelor școlare, iar elevii din învățământul preuniversitar au intrat în vacanță, prin derogarea de la structura anului școlar, începând de luni, 25 octrombrie.

În urma ședinței de săptămâna trecută de la Palatul Cotroceni, organizată pentru stabilirea restricțiilor cu scopul combaterii pandamiei de COVID-19, președintele Klaus Iohannis a anunțat că, începând de luni, vacanța, care era oficial valabilă pentru cei mici s-a extins și la gimnaziu și liceu. „S-a decis azi ca această vacanță să fie valabilă nu numai pentru ciclul primar, ci și pentru gimnaziu și liceu pentru două săptămâni. Deci începând de luni este vacanță școlară”, a spus șeful statului.

Ulterior, în 22 octombrie, ministrul Educației a semnat două instrucțiuni, pentru învățământul preuniversitar și universitar. Astfel, în perioada 25 octombrie – 5 noiembrie preșcolarii și elevii din învățământul primar, gimnazial, liceal, profesional și postliceal sunt în vacanță, iar pentru universitar se recomandă trecerea în online a tuturor activităților în perioada 25 octombrie – 5 noiembrie, cu excepția facultăților de medicină.

Oficial, conform structurii anului şcolar 2021-2022 reglementată prin Ordinul 3.243/2021, copiii din grădiniţe şi elevii din clasele primare vor avea vacanţă între 25 şi 31 octombrie, iar vacanţa de iarnă a elevilor este programată între 23 decembrie şi 9 ianuarie.

Cine și în ce condiții beneficiază de zile libere?

Conform prevederilor legale, beneficiază de zile libere și părintele sau reprezentantul legal al copilului cu handicap grav neșcolarizat și părintele care are în îngrijire un adult cu grad de handicap grav care beneficiază de servicii de zi, a căror activitate a fost limitată sau suspendată ca urmare a răspândirii coronavirusului.

Pe de altă parte, nu beneficiază de zile libere părintele care se află în una sau mai multe dintre următoarele situații: este în concediu pentru creșterea copilului, este asistentul personal al unuia dintre copiii aflați în întreținere, este în concediu fără plată sau de odihnă, are raportul de muncă suspendat ca urmare a întreruperii temporare a activității angajatorului și nu realizează venituri supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Codului fiscal, detaliază Irina Marinescu.

Astfel, zilele libere se acordă de la data depunerii cererii de către părinte la angajator, dar nu mai devreme de data la care se decide limitarea sau suspendarea activităților didactice. Cererea va fi însoțită de o declarație pe propria răspundere a celuilalt părinte, o copie a certificatului de naștere al copilului sau a documentului care atestă calitatea de părinte și, dacă e cazul, o copie a certificatului de încadrare în grad de handicap al copilului/adultului în vârstă de până la 26 de ani.

De de acte este nevoie

Potrivit sursei citate, pentru decontarea sumelor aferente indemnizației, angajatorul depune cerere la agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene/a municipiului București în a cărei rază teritorială își desfășoară activitatea angajatorul sau sucursala sau punctul de lucru al acestuia; cererea va fi însoțită de documente justificative privind îndeplinirea condițiilor de decontare a indemnizației. Cererile se transmit în cel mult 30 de zile de la efectuarea plății contribuțiilor și impozitelor aferente indemnizației. Decontarea se face în termen de 30 zile lucrătoare de la data înregistrării documentelor.

Neacordarea de zile libere de către angajator conform prevederilor Ordonanței 110/2021   constituie contravenție și se sancționează cu amendă între 1.000 și 2.000 lei pentru fiecare persoană pentru care se refuză acordarea zilelor libere, fără a depăși valoarea cumulată de 20.000 lei. Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se efectuează de către inspectorii de muncă.

Care este cuantumul indemnizației?

Indemnizația pentru zilele libere este de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Indemnizația este supusă impozitării și plății contribuțiilor de asigurări sociale, de asigurări sociale de sănătate, precum și plății contribuției asiguratorii pentru muncă.

Persoanele fizice care beneficiază de indemnizația aferentă zilelor libere conform Ordonanței 110/2021 nu pot dispune de suma de până la 3,5% din impozitul pe venit aferent indemnizațiilor, pentru susținerea entităților nonprofit/unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private, detaliază directorul PwC România.

Condiții speciale pentru anumite categorii de angajați

Angajații sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională și personalul din unitățile sanitare publice beneficiază de zilele libere numai cu aprobarea angajatorului. În situația în care angajatorul nu aprobă cererea de acordare a zilelor libere, părintele are dreptul la o majorare acordată suplimentar drepturilor salariale cuvenite, în cuantum de 75% din salariul de bază/salariul de funcție/solda de funcție corespunzătoare unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, corespunzător numărului de zile lucrătoare. Acest drept este condiționat de respectarea de către celălalt părinte a prevederilor privind  telemunca sau dacă nu beneficiază deja de zile libere.

În cazul în care ambii părinți sunt angajați în domeniile menționate mai sus, poate beneficia doar unul dintre ei de o majorare acordată suplimentar drepturilor salariale cuvenite, conform analizei directorului PwC România.

Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul ... vezi toate articolele