Prima pagină » Actualitate » MAI, precizări privind incendiul la o clădire dezafectată a Spitalului de Urgență „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”

MAI, precizări privind incendiul la o clădire dezafectată a Spitalului de Urgență „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”

MAI, precizări privind incendiul la o clădire dezafectată a Spitalului de Urgență „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”
MAI, precizari privind incendiul de la spitalul Dimitrie Gerota, sursa foto Facebook

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a făcut precizări cu privire la incendiul la o clădire dezafectată a Spitalului de Urgență „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”.

După ce în spațiul public au apărut informații potrivit cărora incendiul a avut loc într-o clădire aparținând Spitalului de Urgență „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”, MAI a venit cu clarificări.

Potrivit informațiilor, clădirea afectată nu mai era funcțională din 2016, iar din anul 2024 a fost predată constructorului care a câștigat licitația de consolidare și modernizare a clădirii.

Mai mult decât atât, nu au existat victime sau pagube materiale semnificative.

„Având în vedere informațiile apărute în spațiul public cu privire la incendiul care a avut loc într-o clădire aparținând Spitalului de Urgență „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”, dorim să facem următoarele clarificări:

Clădirea afectată nu mai era funcțională din anul 2016 (nu oferea servicii pentru pacienți, nu erau pacienți prezenți în clădire sau personal medical/administrativ), iar din februarie 2024 a fost predată constructorului care a câștigat licitația de consolidare și modernizare a acestei clădiri.

Nu au existat victime sau pagube materiale semnificative.

Vă mai precizăm că incendiul a fost semnalat de către un vecin, nu de către un pacient, având în vedere că unitatea respectivă nu este funcțională. Incendiul a izbucnit la nivelul mansardei și a afectat o suprafață mică.

Mulțumim colegilor pompieri pentru rapiditatea intervenției.

Vă asigurăm că siguranța pacienților și a personalului medical rămâne o prioritate.”, se arată pe site-ul oficial al MAI.

Amintim că un incendiu a izbucnit seara trecută la acoperișul unei clădiri aflate în renovare, a Spitalului de Urgență „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”, în centrul Capitalei. Pompierii au acționat de urgență cu opt autospeciale cu apă și spumă, dar și o autoscară.

foto caracter ilustrativ

CITEȘTE ȘI:

Incendiu la Palatul Parlamentului: Un bărbat ar fi dat FOC sălii de expoziții amplasate la intrarea în clădire, în urma unui conflict spontan

Mirabela Năstase a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității Hyperion. Vreme de 3 ani a fost redactor la revista VIP, unde a făcut reportaje și interviuri ... vezi toate articolele

Citește și