Prima pagină » Actualitate » Mai puține nașteri în primele trei luni la Iași. Refugiată din Ucraina, printre femeile care au devenit mame: „La început era foarte speriată, dar a plecat fericită”

Mai puține nașteri în primele trei luni la Iași. Refugiată din Ucraina, printre femeile care au devenit mame: „La început era foarte speriată, dar a plecat fericită”

Mai puține nașteri în primele trei luni la Iași. Refugiată din Ucraina, printre femeile care au devenit mame: „La început era foarte speriată, dar a plecat fericită”

Numărul copiilor care s-au născut în primele trei luni ale acestui an la Iași este în scădere comparativ cu anii anteriori. La cele două maternități din oraș, Maternitatea „Cuza Vodă” și Maternitatea „Elena Doamna” s-au născut aproximativ 1.600 de copii.

Dacă la Maternitatea „Elena Doamna” este o ușoară creștere față de primul trimestru din 2021, fiind 293 de nașteri în primele trei luni față de 222, la Maternitatea „Cuza Vodă” numărul a fost mai mic față de aceeași perioadă a anului trecut – 1.365 față de 1.471 câte au fost în primele trei luni ale 2021.

O refugiată din Ucraina născut pe cale naturală o fetiță de 3.770 de grame

Printre femeile care au născut anul acesta se numără și o refugiată din Ucraina care a născut pe cale naturală o fetiță de 3.770 de grame. Femeia în vârstă de 30 de ani a ajuns în triajul maternității cu contracții dureroase, iar la examinare medicii au observat că nașterea era deja declanșată. După un travaliu de aproximativ 50 de minute, refugiata a adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă.

„Fetița a avut o adaptare post natală foarte bună, fără probleme, starea mamei a fost de asemenea bună. A stat la noi internată trei zile, conform protocolului apoi a fost externată împreună cu copilașul. La început era foarte speriată, într-o țară străină, dar a fost extrem de compliantă și am putut comunica în limba engleză cu ea.

Era foarte fericită atunci când a plecat și a promis că dacă va mai rămâne în țară va veni la noi la reevaluare”, a declarat dr. Ciprian Ilea, medic primar obstetrică-ginecologie și coordonator al Blocului Operator de la Maternitatea „Cuza Vodă”.

Medicii spun că deși numărul nașterilor este într-o ușoară scădere comparativ cu anii anteriori, se observă o inversare a trendului – sunt mai multe femei din mediul rural care au născut. „În general trendul care apare la începutul unui an poate să dea un semnal. A fost perioada pandemică destul de dificilă și nașterea nu a fost o prioritate pentru tinerele familii”, a completat dr. Ciprian Ilea.

Mădălina Olariu a absolvit licența și masteratul în Jurnalism și Științe ale Comunicării la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Din anul 2016 este reporter responsabil de domeniul ... vezi toate articolele

Citește și