MAI schimbă legislația AGRESORILOR monitorizați cu brățări electronice/Modificările vor fi făcute etapizat
Ministerul Afacerilor Interne vrea să modifice legislația referitoare la monitorizarea prin intermediul brățărilor electronice a persoanelor aflate sub control judiciar sau în arest la domiciliu.
Legea monitorizării suspecților aflați sub control judiciar sau în arest la domiciliu cu ajutorul brățărilor electronice se va modifica. Ministerul a dat o Ordonanță de Urgență la Legea 146/2021. Modificările aduse au drept scop creșterea gradului de siguranță publică și eficientizarea modului de supraveghere a executării măsurilor dispuse de organele judiciare.
În scopul monitorizării persoanelor aflate sub măsura controlului judiciar, a controlului judiciar pe cauțiune și a arestului la domiciliu, conducerea Ministerului Afacerilor Interne a inițiat modificarea și completarea, prin Ordonanță de urgență a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare și execuțional penale. De asemenea, în același scop, conducerea MAI a dispus elaborarea unui proiect de Hotărâre a Guvernului pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr.1025 din anul 2022 pentru stabilirea aspectelor tehnice și organizatorice privind funcționarea în sistem-pilot, precum și a celor privind operaționalizarea Sistemului informatic de monitorizare electronică, reiese dintr-un comunicat dat publicității de MAI.
Ministerul de Interne face niște propuneri prin care cere devansarea datei de extindere a proiectului la nivel național pentru ordinele de protecție și ordinele de protecție provizorii de la 1 ianuarie 2025 la 1 octombrie 2024. Odată cu intrarea în vigoare a Ordonanței și până la 1 octombrie 2024, se va testa și sistemul de monitorizare electronică pentru cei aflați sub control judiciar sau în arest la domiciliu din Municipiul București și în județele unde funcționează acest sistem, pe infrastructura deja existentă. Sistemul a fost conceput să fie implementat în trei etape, iar în acest moment acoperă doar infracțiunile de violență domestică pentru care s-a instituit ordin de protecție a victimei față de agresor. Astfel, prima etapă va avea loc în perioada 2022 – 2023 – la nivelul Municipiului București și a județelor Iași, Mureș și Vrancea; cea de-a doua etapă se va derula în anul 2024 – la nivelul unităților administrativ-teritoriale prevăzute la lit. a) și la nivelul județelor Bacău, Brașov, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Galați, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Mehedinți, Neamț, Prahova, Sibiu, Satu Mare, Sălaj, Teleorman, Vaslui și Vâlcea, iar cea de-a treia, la nivelul unităților administrativ-teritoriale prevăzute la lit. a) și b) și la nivelul județelor Alba, Arad, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Buzău, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Olt, Suceava, Timiș și Tulcea, cu termen inițial anul 2025.
Citește și:
Brăţările pentru monitorizarea electronică a AGRESORILOR sunt disponibile în 20 de județe