Majestatea Sa Margareta petrece al 22-lea Crăciun la Săvârșin. Cum arată masa festivă a familiei regale a României
Majestatea Sa Margareta a trasmis românilor Crăciun fericit de la Castelul Săvârșin, acolo unde petrece această sărbătoare din 2001.
Familia regală a României s-a reunit la reședința din Arad, und, în Ajun de Crăciun, Majestatea Sa Margareta a încheiat pregătirea mesei și împodobirea bradului, ajutată de surorile sale, Principesa Elena, Principesa Sofia și Principesa Maria.
De asemenea, alături de Custodele Coroanei au stat, ca în fiecare an, Elena, Ramona și Viorica, atât pentru împodobirea bradului din Salonul Mare al Castelului Regal Săvârșin, cât și pentru decorarea mesei de Crăciun, potrivit detaliilor publicate pe contul oficial de Facebook.
Potrivit TVR Info, masa festivă a fost pregătită şi a fost decorată cu figurine albe şi crenguţe de brad, iar din meniul festiv nu lipsesc curcanul și budinca englezească.
Este pentru a 22-a oară când Majestatea Sa Margareta și Principele Radu petrec împreună cu alți membri ai Familiei Regale Crăciunul la Săvârșin, după revenirea Regelui Mihai pe proprietatea sa, în iunie 2001.
Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei române este șeful Familiei Regale a României și suveranul Casei de România, începând cu ziua de 5 decembrie 2017, când a succedat tatălui său, Regele Mihai I. Titlul său dinastic este „Majestatea Sa Regina Margareta”, dar Majestatea Sa a decis ca pentru moment să continue să poarte titlul de „Custode al Coroanei” în împrejurările oficiale.
Actualul șef al Familiei Regale s-a născut la Lausanne, în Elveţia, pe 26 martie 1949. Majestatea Sa Margareta este prima fiica a Regelui Mihai I şi a Reginei Ana ai României. A fost oficial desemnată Principesă Moștenitoare în anul 1997 și numită Custodele Coroanei române în anul 2007, conform datelor de pe pagina oficială a familiei regale.
„În țara noastră, în condiții dificile, s-au realizat multe lucruri bune”
Majestatea Sa a transmis vineri mesajul tradițional de Crăciun:
„Transmit admirația și afecțiunea mea pentru toți românii care au dovedit curaj și compasiune față de cei care suferă. După doi ani de pandemie, la frontiera României a apărut un devastator conflict armat și o tragedie umanitară.
Familiile de români au dovedit o exemplară generozitate față de refugiații ucraineni. Am fost impresionată și mândră de felul în care țara noastră a dovedit simț civic și bunătate. În eforturile continentului european, România s-a aflat în prima linie.
În țara noastră, în condiții dificile, s-au realizat multe lucruri bune. Totuși, cei în vârstă continuă să aibă nevoie de ajutor. Singurătatea și lipsurile financiare sunt doi mari dușmani ai celor în vârstă.
Avem cel puțin o treime dintre români în străinătate. Sper ca, nu foarte târziu, românii să aibă motive să se întoarcă acasă. Generația tânără a țării este conectată, bine educată și specializată. De aceea, țara are nevoie de ei mai mult decât oricând.
Ca în fiecare an, militarii români au făcut cinste țării și familiilor lor. De asemenea, felicit pe toți cei care au dovedit curaj în profesie și activitatea caritabilă. Nenumărate vieți au fost salvate de oameni cu conștiință, suflet, demnitate și discreție.
Felicit sectorul privat, care, în ciuda dificultăților politice și administrative, a avut puterea de a se adapta și de a merge mai departe.
În continuare, drumul european al Republicii Moldova are nevoie de sprijin, pentru siguranța și stabilitatea României și a regiunii.
Familia mea a promovat și anul acesta economia, educația, ecologia, știința și arta. Am continuat să dăm încredere și sprijin comunităților locale, prin munca noastră la Crucea Roșie, la Fundația Regală Margareta a României, prin zeci de organizații cu patronaj regal și prin proiectele Casei mele.
Credința a fost, dintotdeauna, o parte fundamentală a vieții românești. Mai ales în momentele grele, Instituția Credinței a fost și rămâne un sprijin fără pereche pentru societate.
La sărbătoarea Crăciunului, sacrificiul Domnului Nostru Hristos și iubirea sa pentru noi sunt un far luminos pentru fiecare. De Crăciun, purtăm în suflet pe toți cei dragi, chiar dacă nu putem fi întotdeauna împreună.
Doresc tuturor românilor din țară, din Republica Moldova și celor departe de patrie la mulți ani cu sănătate, speranță și pace sufletească!
Așa să ne ajute Dumnezeu!”