Maldivele din România. Lacul pe care puțini îl știu, cu apa turcoaz ca smaraldul
Se spune despre multe zone ale României că sunt ”binecuvântate de Dumnezeu”, iar natura – în măiestria ei incontestabilă – a ”lucrat” chiar în inima Transilvaniei la o adevărată ”bijuterie”.
La doar 30 de kilometri de Cluj- Napoca se află satul Aghireşu. Dacă, la o primă vedere, nimeni nu bănuiește ce se ”ascunde” într-o astfel de locație, realitatea oferă o surpriză de proporții, ”Maldivele din România”.
Aici poate fi descoperit unul dintre cele mai frumoase lacuri naturale ale României, cu o culoare de smarald neobișnuită, dune de nisip imense, tufişuri de papură în verde viu şi nisip alb.
Locul este retras, nu foarte bine cunoscut – doar localnicii, în general, știu despre el – și, ceea ce pare incredibil, încă, nici nu este inclus în vreun circuit turistic.
O ”bijuterie” a naturii, apărută în mijlocul unui crater
Laguna albastră s-a format pe un fost sit minier – notează imperialtransilvania.com -, într-un crater din care muncitorii extrăgeau caolin (o argilă compusă în mare parte din mineralul caolinit, caolinul având granulație fină, lipsită de oxizi de fier, de culoare albă, din care se produce porțelanul și hârtia). Caolinul este o argilă albă moale, cu nuanțe de verde și galben, iar resturile din această piatră ce se găsesc pe fundul lacului sunt, practic, cele care dau apei acel albastru de o rară frumusețe.
Lacul este situat, astfel, în mijlocul unui crater care a fost excavat de utilaje, iar apa – provenind din ploi şi izvoare subterane – s-a colectat aici și a creat această ”bijuterie” a naturii.
Lacul a secat în anul 1995, ca urmare a unei lucrări efectuate în zonă, existând anterior şi câteva specii de pești. Totuși, apa s-a adunat din nou și au reapărut peştii, iar stufărişul care s-a dezvoltat în jurul lacului completează un tablou extraordinar de frumos și adaugă încă o nuanță la imaginea multicoloră.
Frumusețea locului, accentuată de o pădure de gorun
Frumusețea locului este accentuată de prezența unei păduri de gorun, care este situată chiar în apropiere. Lacul este locația ideală pentru scăldat sau făcut plajă, iar apa poate ajunge, vara, la o temperatură de 25°C.
Nisipul alb şi fin dă senzația că decorul este unul marin, iar Laguna Albastră de Aghireșu este unul dintre locurile preferate pentru locuitorii Clujului, mai atunci când aceștia caută relaxarea și încearcă să ”scape” de viața tumultoasă dintre zidurile de beton și fier ale oraşului.
Interesant de știut este că, tot în această zonă, se află și un alt lac frumos cu o culoare neobişnuită – Laguna Roşie – care și-a primit denumirea datorită nuanţei roșii a apei sale.
Cele două lacuri sunt de o frumusețe aparte și oferă posibilitatea relaxării depline și comuniunii cu natura. Pasionații de de fotografie pot profita de această bijuterie a naturii, fiind adevărați privilegiați din acest punct de vedere.