Prima pagină » Actualitate » Mama copilului de 9 ani, mâncat de viermi, condamnată definitiv la 23 de ani și 2 luni de închisoare

Mama copilului de 9 ani, mâncat de viermi, condamnată definitiv la 23 de ani și 2 luni de închisoare

Mama copilului de 9 ani, mâncat de viermi, condamnată definitiv la 23 de ani și 2 luni de închisoare

Mama băieţelului de 9 ani din Dej, diagnosticat cu ADHD, si descoperit zăcut în pat, unde își făcea și nevoile, de către autorități, a primit sentința finală. La 21 septembrie anul acesta, Curtea de Apel Cluj a decis ca ea să execute 23 de ani și 2 luni de închisoare. Decizia este definitivă. În iulie 2021, mama, care și-a lăsat copilul de 9 ani pradă viermilor, a fost condamnată la 18 ani şi 2 luni de închisoare, pentru rele tratamente aplicate minorului sub formă omor calificat.

Băiețelul de 9 ani de la Dej a fost adus în stare gravă la spital, cu infecții pe aproape tot corpul, după ce a fost ținut într-o mizerie cruntă, trece în continuare prin clipe de coșmar.

În iulie 2020, bunica lui Valentin a fost cea care a scos la iveală cazul, iar copilul a fost dus la spital, acoperit de viermi. Cazul băiatului de 9 ani din Dej lăsat pradă viermilor i-a șocat pe medici.

Bunica lui povestea că băiatul de 9 ani a stat aproape trei săptămâni ţintuit la pat. Copilul trăia în niște condiții absolut șocante, într-o mizerie de nedescris. Bunica băiatului, care locuia în aceeași casă, a susținut că minorul își făcea nevoile fiziologice în patul în care dormea!

Bunica a fost cea care a sunat la 112 și a anunţat că minorul este inconştient. Bunica copilului a spus atunci că lucrurile au început să se înrăutățească de când în casă a venit și iubitul fiicei sale. Valentin a fost ignorat de mamă, care era mult prea ocupată cu noua relație.

Femeia le-a spus medicilor de pe ambulanță că nu se mai ridicase de 3 săptămâni din pat. Medicii care au intervenit la caz spun că acesta era pur şi simplu mâncat de viermi şi de muşte, având infecţii grave pe mai multe zone din corp.

Când au ajuns în apartamentul familiei respective, medicii l-au găsit pe băiat întins pe pat, inconştient şi plin de răni infectate pe abdomen, spate şi picioare.

Copilul era în comă când a fost preluat de medici. Doctorii au ajuns la concluzia că băiatul prezenta grave leziuni neurologice, iar în cazul în care ar fi supravieţuit, șansele pentru o recuperare totală erau minime; practic, Valentin ar fi fost o „legumă” pentru tot restul vieții.

Mizeria din locuință era una de nedescris

Băiatul era plin de răni infectate în care erau viermi pe spate, abdomen și coapse, iar sub fese avea o plagă lungă de câțiva centimetri și extrem de adâncă. Medicii cred că din cauza faptului că a stat pe spate, nemișcat, în urină, carnea a putrezit.

Copilul a murit la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de Copii Cluj. în 10 august 2020.

Potrivit observatornews, surse din anchetă au declarat că mama i-ar fi administrat copilului sedative, acesta având ADHD – tulburare hiperactivă cu deficit de atenție.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Discuții la Cotroceni între Nicușor Dan și magistrații care au decis să vorbească public despre problemele din Justiție
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Peste cine a dat Tudor Chirilă la metrou, după scandalul iscat de câștigarea Alessiei Pop la Vocea României. Ce s-a întâmplat pe loc?
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție de neratat. Imaginile care le-au tăiat respirația italienilor
Adevarul
De ce nu a construit România autostrăzi în anii ’90. Planul celor peste o mie de kilometri în primul deceniu după Ceaușescu
Mediafax
Cozonac tradițional românesc. Rețeta perfectă pentru sărbătorile de iarnă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Val de concedieri în fabricile auto din vestul țării. Motivul pentru care mii de oameni vor rămâne fără slujbe în viitorul apropi
Cancan.ro
Ninge abundent de Crăciun! ANM a schimbat radical prognoza: zonele din România unde iarna își intră în drepturi
Ce se întâmplă doctore
Cum își păstrează silueta Iulia Vântur. Ce bea în fiecare dimineață? ”Cred că acesta este secretul până la urmă”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mii de șoferi nevinovați au fost amendați din cauza unui radar defect. A funcționat așa timp de 4 ani
Descopera.ro
Caietele secrete ale unui mare om de știință au fost dezvăluite
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Dezamăgirea modifică chimia creierului și comportamentul, arată un studiu efectuat pe șoareci